US Open 2011

Sper să nu mă înjurați prea tare pentru faptul că titlul ar fi putut să vă inducă puțin în eroare, dar articolul acesta va face referire de fapt doar la finala masculină a turneului. Încă mă aflu sub influența acestei partide, așa că nu aș putea să vorbesc despre altceva. Înainte însă de a începe cu impresiile, aș vrea să mai fac o ultimă precizare, anume aceea că după doar 5 ore de somn noaptea trecută, este foarte posibil să nu fiu tocmai 100% coerentă. Acestea fiind spuse, let’s get started!

Pentru al nuștiucâtelea an (consecutiv, dacă nu-mi joacă feste memoria) finala a avut loc luni și nu duminică din pricina anumitor intemperii ce au lovit metropola săptămâna trecută. N-am să încep acum să critic lipsa unui acoperiș măcar pe una dintre arene, dar trebuia să pomenesc acest aspect al Marelui Turneu din Marele Oraș al autoproclamatei Țări a tuturor posibilităților. Toată lumea cred că se aștepta la un meci mare, intens și de cel puțin 4 seturi. Din acest punct de vedere se poate spune că așteptările au fost confirmate, dar…

Deși au fost schimburi frumoase la o viteză parcă prea mare pentru puterea de urmărire a ochiului uman, care s-au încheiat poate și mai spectaculos, eu am rămas cu un gust puțin amar. Am văzut multe greșeli, prea multe, de ambele părți. Greșeli stupide care au făcut diferența în momentele cheie sau greșeli provocate de oboseala acumulată, cert este că s-a greșit prea mult pentru o finală de un asemenea nivel. Din cele 4 ore și ceva de joc, nu cred că am văzut cumulat, mai mult de 30 de minute de joc frumos (părerea mea). Primul set a fost unul surprinzător pentru mine, nu mă așteptam la break-ul timpuriu făcut de Rafa la fel cum nu mă așteptam nici la cele 6 game-uri consecutive câștigate de Novak. La sfârșitul setului al doilea am regretat că n-am moțăit măcar cât s-a repetat istoria setului precedent. Setul 3 sau mai bine zis a doua parte a acestuia, a reprezentat pentru mine secvența de care vorbeam mai devreme, acel joc frumos, în forță. Ultimul set a fost oribil, marcat de intervenția trainer-ului pentru o afecțiune de care sincer mă îndoiesc și de scăderea nivelului de joc.

Nu este intenția mea să-i diminuez meritele lui Djokovic, pentru că într-adevăr a meritat trofeul, mai ales după incredibila revenire în fața lui Federer. Cu toate astea, tind să cred că altfel ar fi arătat tabela de scor dacă Nadal nu ar fi intrat pe teren cu starea aceea de nervozitate pronunțată de care a scăpat abia după ce era condus cu 2 seturi la zero și care i-a revenit după întreruperea medicală prelungită a sârbului. Din păcate, pot spune că mă așteptam la înfrângere după primele 20 min din meci tocmai din cauză că am remarcat acea nervozitate pe care o mai văzusem de puține ori, printre care meciul din 2009 din semifinala aceluiași turneu, jucată cu JM Del Potro.

Nu regret că se apropia ora 4 dimineața și eu eram încă trează, nu regret înfrângerea, dar cu toate acestea îmi permit să spun că nu a fost un meci demn de jucătorii ce l-au disputat, de o finală de Grand Slam și nici de durata pe care s-a întins.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s