Am început seria de articole pentru SuperBlog 2012 în urmă cu două luni și mi-am făcut încă de atunci o promisiune. Mi-am impus să nu am așteptări și țeluri înalte, să nu mă implic în conflicte (căci sunt inevitabile adeseori), să nu mă mulez după preferințele juriului doar pentru a obține note mari, ci să scriu după sufletul meu și după plăcerea proprie. Am considerat că numai așa mă voi putea bucura cu adevărat de frumusețea jocului. Pentru că… până la urmă orice competiție este înainte de toate un joc în care trebuie să fii doar dacă te simți în largul tău, fără să te chinui.
Per ansamblu am respectat planul inițial, deși firea-mi pe alocuri vulcanică m-a gâdilat de câteva ori să reacționez altfel decât calculat. Am urmărit cu interes conversațiile de pe grupul de facebook tocmai pentru că sunt doar două luni în care se discută atât de intens și de dezinvolt. M-am „băgat în seamă” doar atunci când am simțit nevoia să spun/remarc/întreb/reproșez ceva legat de mine și de postările mele, dar trebuie să recunosc că de foarte multe ori am avut tendința de mă implica în discuțiile altora și a le da dreptate (sau nu). Însă autocenzura a funcționat și mă bucur, pentru că în final aș fi ajuns probabil să regret că i-am susținut pe unii și i-am acuzat pe alții.
De scris am scris așa cum am simțit fiecare probă încercând totuși să nu mă repet, să respect cerințele, să nu iasă un articol sec, să fiu coerentă și mai presus de toate să fiu pe cât s-a putut de sinceră cu cititorii. Este adevărat că ar fi trebuit să pun pe primul loc așteptările juriului, dar am preferat să-mi asum acest risc. Din punctul de vedere al locului ocupat n-a meritat să aplic această strategie, dar din toate celelalte a meritat pe deplin. N-am scăpat nici de data aceasta de sentimentul de dezamăgire, pe care l-am simțit atât de amar tocmai pentru că a venit fix la articolele pe care le-am scris cu cea mai mare implicare și originalitate de care am fost capabilă. Au fost și surprize plăcute, note foarte mari la care chiar nu mă așteptam și pentru care am simțit să mă manifest pe grup cu mulțumiri adresate juriului. Nu am făcut-o pentru a mă gudura ci pentru că pur și simplu am vrut să împart cu cei de acolo ceea ce simțeam. Poate ar fi trebuit să mă gândesc că nu-i interesează pe toți ceea ce am eu de spus și că gesturile pot fi interpretate, dar… am considerat că este dreptul meu să fac asta și că nu am încălcat în niciun fel libertatea celuilalt încât să se simtă lezat.
Am apreciat că Continue reading