Archive | December 2011

Midnight in Paris

Nu știu ce s-a întâmplat cu mine în ultimele luni, dar am tot amânat să văd multe filme pe care fie le-am remarcat pe diverse site-uri de specialitate, fie mi-au fost recomandate. Însă de săptămâna trecută (de când mi-am primit Asus O!Play-ul câștigat la SuperBlog 2011), în fiecare seară servesc câte un film de pe listă.  Aseară am văzut Midnight in Paris, un film lejer, amuzant pe alocuri, care îți provoacă o poftă de Paris, indiferent dacă ești un adept al capitalei franceze sau nu. Owen Wilson nu este unul dintre preferații mei, ba din contră, dar în acest rol nu m-a deranjat atât de tare cu zâmbetul lui predestinat parcă acelor comedii nereușite, iar Rachel McAdams parcă a reușit să mai ștergă din imaginea de „femeie veșnic rănită” pe care mi-o lăsase după The notebook și The time traveler’s wife.

Continue reading

Advertisements

De sărbători, așa

A trecut Crăciunul, euforia a rămas, că doar vine Revelionul,nu? Zilele acestea am încercat să mă bucur pur și simplu de sărbătoare și am evitat pe cât posibil să mă las atinsă de ceea ce se tot întâmpla în jurul meu: agitație în stânga, agitație în dreapta, luptă pe cărucioare la supermarket-uri, apoi luptă pe produse la rafturi și nu în ultimul rând  înghesuială la casele de marcat, unde bineînțeles că vorbele se dedulcesc probabil de la porcăriile din coș. Ieri, când am fost nevoită s-o însoțesc pe mama la cumpărături și așteptam să cântărească portocalele, mă uitam printre raioane și aveam senzația că au năvălit turcii la fructe. O tanti, pardon, doamnă, luase o punguță și îndesa în ea clementine și îndesa și frunze de clementine (nici nu realizasem că o punguță de-aia de fructe e atât de mare), până i-a zis cel care o însoțea „hai că mai bine luai lada cu totul”, moment în care cucoana a avut o revelație „da’ cât e kilogramul?. Mă uitam fascinată și îngrozită în același timp, încercând să-mi mut totuși privirea către alți protagoniști ai scenei absolut șocante absolute. Continue reading

V-am zis eu!

Una din plăcerile maxime pe care mi le permit, este aceea de a spune „Ți-am zis eu!”. De fapt, foarte puține lucruri îmi oferă o satisfacție atât de mare. Recunosc, îmi place să am dreptate și să mi se accepte gândirea bună pe care o am în anumite situații critice (unul din marile mele defecte,bănuiesc).

Vara trecută, cam pe la sfârșitul lui august, îl auzeam pe bunicul spunând că gata, s-a terminat cu vara, în maxim 2 zile „își intră toamna în drepturi”, frază la care nu mă puteam abține să nu dau replică. M-am chinuit 3 săptămâni să-l conving că toamna începe de la echinocțiul de toamnă (că doar de-aia i se și zice așa), nu de la 1 septembrie. Afară erau în jur de 30 de grade, dar el încă refuza să accepte că este vară, ori pentru că îi era prea greu să înțeleagă conceptul, ori pentru că pur și simplu nu voia să recunoască faptul că aveam dreptate. Eu mizez pe a doua variantă.

Continue reading

Să promovăm…

Sâmbătă 10 decembrie, am luat parte la Gala Superblog, unde am întâlnit oamenii din  spatele unor bloguri superbe pe care le-am citit cu drag și pe cei din spatele notelor pe care le-am așteptat cu sufletul la gură săptămâni de-a rândul. A fost un eveniment foarte drăguț, bine organizat, cu o atmosferă caldă și prietenească, în cadrul căruia m-am simțit foarte bine. Și pentru că laitmotivul evenimentului a fost dorul pe care o să i-l ducem concursului, cei de la SwisPlan Biz s-au gândit să ne mai ofere o bucurie. Astfel s-a lansat provocarea de a veni cu 5 propuneri de companii care să fie promovate în viitor în blogosferă și despre care să scriem cu plăcere anul viitor în SuperBlog.

Într-o ordine aleatorie propunerile sunt: Continue reading

De (ne)înțeles

Am avut acum 2 zile o tentativă de a scrie despre deja celebra sinucidere, care recunosc că m-a șocat de-a dreptul și mi-a lăsat un gust profund amar, dar mi-am lipit degetul pe Delete după doar câteva fraze. N-am vrut și poate că de fapt n-am fost nici capabilă să mă apuc să comentez respectivul gest. Am auzit și am citit diverse opinii, pro și contra din partea unor oameni  mai mult sau mai puțin avizați, pe care de asemenea mă abțin să le comentez. Este o misiune imposibilă să încerci să înțelegi un sinucigaș, să-ți explici motivele pe care le-a avut sau starea din acel moment și o mare nedreptate să începi să-l judeci. La fel de nedrept mi se pare și să vii azi cu fel de fel de imagini și videoclipuri postate pe diverse rețele de socializare, când până acum câteva zile schimbai imediat canalul dacă nimereai o emisiune în care era invitată, pentru că nu era un personaj suficient de spumos pentru a-ți capta atenția.

În continuare mă abțin să-mi dau cu părerea despre gestul în sine, dar vreau să lămuresc de ce am rămas cu amărăciunea de care pomeneam mai devreme: pentru că moartea devine o alegere tot mai ușoară și tot mai prezentă.