Archive | August 2011

Avionul este pentru zburat

Chiar așa! Știu că există o anumită categorie de oameni care se urcă în avion cam cum se urcă majoritatea muritorilor de rând în autobuz și sunt plictisiți de drumul în sine, care mă vor critica pentru ceea ce voi spune, dar îmi asum răspunderea. Eu fac parte din cealaltă categorie, a celor care abia așteaptă un zbor pentru a se lipi de gemulețul atribuit de la decolare până la aterizare, alegându-se mai de fiecare dată cu o cruntă durere de gât. Nu pot spune că sunt o novice într-ale avioanelor, nici o expertă, dar parcă la fiecare zbor am ocazia să văd tipuri de oameni care mă uimesc tot mai mult.

Săptămâna trecută ne ducem noi frumușel la check-in, lăsăm bagajul de cală, luăm biletele și pornim spre poarta de îmbarcare. Entuziasmată mă uit pe bilete sperând să am locul de la geam. Neahhh!  Aveam locurile B și C, dar cu optimismul specific mă gândeam că poate reușesc să fac schimb sau o să fie liber. După vreo câteva minute după ce am urcat în avion apare însă și posesoarea locului A foarte pornită în a intra la locul predestinat (deci nicio șansă de schimb). Nici nu se pusese avionul în mișcare și o văd că scoate ceva din geantă, mă întrebam ce. După ce am aflat ce anume era, mi-aș fi dorit să nu fi știut: perniță gonflabilă. Deci domnișoara în cauză căuta geamul ca să poată să facă nana. Am încercat să mă liniștesc gândindu-mă că mai dura puțin până se crăpa de ziuă și că oricum n-aveam ce să văd preț de o oră. Așa a și fost, abia după aproape 2 ore am început să zăresc pe partea cealaltă a avionului curcubeul răsăritului. M-am gândit că e mai bine așa, că o să zăresc pe celălalt geam câte ceva (poate Balearele) și am încercat să-mi lungesc gâtul pentru a privi dincolo. Dar.. în partea cealaltă.. tot la geam.. o altă domnișoară dormindă se trezește și închide pleoapa geamului. Am crezut că o să le iau pe cele două și o să le arunc din avion cu prima ocazie, dându-le cap în cap în prealabil.

N-am să înțeleg niciodată Continue reading

Advertisements

Barcelona – A walk to remember

După o pauză destul de lungă pe care nici măcar eu nu pot să mi-o explic, iată-mă din nou aici, pregătită să tot aștern hieroglife pe hârtia virtuală și perfect ecologică. Trecând peste explicațiile inutile cu privire la activitatea neinteresantă și starea idioată pe care le-am avut în ultimele luni, aș vrea să vă împărtășesc bucuria supremă pe care am trăit-o în urmă cu o săptămână. După ”lupte seculare” am ajuns să vizitez orașul european la care visam parcă dintotdeauna: Barcelona. Am decolat plină de speranțe, emoții, nerăbdare și așteptări ridicate. Când am ajuns acolo am încercat să mă autocontrolez și să-mi potolesc emoțiile pentru că altfel aș fi riscat să nu pot să mă bucur de ceea ce aveam să văd.

Am început prin a vizita Sagrada Familia. Recunosc că îmi era puțin teamă că o să mi se pară monstruoasă și că o să fiu dezamăgită, dar lucrurile au evoluat total altfel. Într-adevăr, este mare, chiar imensă aș putea spune, dar este superbă, dincolo de orice  îmi imaginasem eu vreodată. M-a cucerit cu exteriorul și m-a fascinat cu interiorul. Cu cât o priveam mai mult, cu atât o iubeam mai tare, în loc să mă plictisesc și să mi se pară banală, observam un nou detaliu care mă uimea. Modul în care sunt îmbinate elementele și se construiește câte o poveste pe fiecare fațadă este absolut impresionant și unic. Am fost puțin dezamăgită de faptul că turnurile cele mai înalte abia au început a fi construite și fațada principală este de asemenea în construcție, dar mă consolez cu gândul că va arăta de 1000 de ori mai bine în momentul terminării lucrărilor.

Spre rușinea mea, nu prea m-am îngesuit prin muzee (care erau pe fiecare străduță) și nu pentru că nu aș fi vrut, ci din lipsă de timp. Am ajuns doar în Muzeul Ciocolatei, de unde nu-mi venea să mai plec din două motive: figurinele arătau și miroseau demențial și era temperatura perfectă pentru a putea respira (spre deosebire de furnalul de afară).

Am mai văzut Parcul Guell, Stadionul Olimpic, Camp Nou, Miradorul lui Columb, Montjuic, Port Olimpic și plaja. Bineînțeles nu m-am putut abține să nu petrec o zi pe autobuzul turistic, în așa fel încât am trecut prin fiecare punct important al orașului. Priveliștea din port și de pe Montjuic m-a lăsat însă fără cuvinte. M-a vrăjit atât de tare încât m-am lăsat greu dusă de-acolo și am fost la doar câteva minute de a pierde avionul  (noroc că a avut întârziere).

Sper să Continue reading