Archive | October 2012

Echilibrul TMI

Articol scris pentru proba nr.12 din SuperBlog 2012.

Dintotdeauna m-a fascinat natura în esența ei, m-a captivat și m-a făcut să-mi doresc s-o înțeleg pe deplin. Lăsând la o parte controversele despre originea ei, indiferent dacă a fost creată de Dumnezeu sau a evoluat așa cum a explicat Darwin, natura mă cucerește prin modul în care elementele sale se îmbină  de fiecare dată, păstrând un echilibru de necontestat. Apă și foc, bine și rău, yin și yang, lanțurile trofice sunt doar câteva exemple pe care omenirea a încercat să le copieze până la cel mai mic detaliu. “Au reușit oamenii să o copieze corect?” este întrebarea firească și legitimă ce urmează acestei introduceri, iar răspunsuri cred că ar exista vreo 7 miliarde.

În cele ce urmează am să încerc să vă prezint răspunsul cu numărul 5.882.471.556 , adică al meu.

Cu fiecare an de cercetare și de evoluție a tehnologiei, omul a încercat să se apropie de perfecțiune, de ideal, adică a încercat să se identifice cu natura (din punct de vedere al echilibrului). În puține domenii a putut însă să-și atingă scopul, ceea ce demonstrează că mai are mult de lucru. Unul dintre  aceste domenii este acela al echilibrului dintre viața profesională și cea personală, unde omul nu reușește nici acum să găsească linia de plutire. De ce? Pentru că sunt foarte puțini cei care au privilegiul să profeseze exact acolo unde au visat mereu și care își asigură din asta un trai la standardele autoimpuse. Am ajuns să cred că este o adevărată binecuvântare să-ți dai seama la timp de ceea ce îți place, să urmezi acea direcție și să ajungi la destinația finală fără să te împiedici pe parcurs sau să te abați de la potecă până la rătăcirea definitivă. Împlinirea pe termen lung poate veni în urma unor decizii corecte luate la momentul potrivit, dar și ca urmare a unor compromisuri de detaliu, dar care mai târziu se dovedesc a fi fost foarte importante. Unii spun că este imposibil să ai în același timp performanțe profesionale,o familie frumoasă și o fericire interioară, dar mie îmi place să-i contrazic. De ce? Pentru că în toată ecuația asta contează doar ultima variabilă, anume fericirea interioară. Dacă tu ești fericit și mulțumit în interiorul tău, în mod natural celelalte două se echilibrează ca talerele unei balanțe. Continue reading

Emoție la superlativ

Articol scris pentru proba nr.11 din SuperBlog 2012.

Dragul meu jurnal,

Se zice că vârsta de 18 ani este cea  care trebuie să te schimbe, să te transforme dintr-un adolescent preponderent copil într-un om matur, responsabil și cu capul pe umeri. Cam asta a reprezentat majoratul pentru toți colegii mei de clasă, însă nu și pentru mine. Eu am devenit majoră mult mai devreme, atunci când am realizat că mă am doar pe mine și rugăciunea din suflet. Am cunoscut la fel de devreme amărăciunea și durerea și oricât aș fi încercat să-mi păstrez naivitatea, să cred că totul avea să fie bine, nu puteam să fac asta. M-a rănit prea tare și m-a marcat definitiv faptul că părinții mei nu m-au vrut, că m-au abandonat, că m-au aruncat din viața lor ca pe un gunoi și astfel am rămas să-mi petrec copilăria într-un centru de plasament. Era o doamnă acolo, Ana, care mă îndrăgea și se tot străduia să facă ceva bun cu mine, să-mi însenineze măcar puțin zilele de singurătate, să-mi dăruiască o îmbrățișare sinceră și un sărut părintesc pe frunte, dar când ea își termina orele de lucru, mă întorceam în lumea mea sumbră și mult prea tenebroasă pentru un copil. Continue reading

Surpriză nocturnă

Articol scris pentru proba nr.10 din SuperBlog 2012.

Nu-mi convenea deloc situația și atmosfera în care ne găseam. Așteptasem atât de mult escapada asta la munte împreună cu prietenii încât ajunsesem chiar să număr zilele și să le tai frumos din calendar, iar acum eram profund dezamăgită. Partea și mai proastă era că dezamăgirea nu se citea doar pe chipul meu ci și pe figurile celorlalți. Din petrecerea de pomină pe care o visam cu toții, cu muzică, dans și multă voie bună, se alesese praful și pulberea. Noi,fetele, ne retraseserăm în camere, la etajul cabanei,în timp ce băieții încă încercau să țină flacăra bunei dispoziții aprinsă, rămânând în salonul de la parter. N-au mai rezistat însă nici ei prea mult timp și s-au împărțit care pe la ce ușă era repartizat.

Toată noaptea respectivă am auzit pași, scârțâieli și alte zgomote pe coridor, dar n-am îndrăznit să ies să văd ce se întâmpla, nu pentru că mi-ar fi fost teamă de cine știe ce creaturi ale nopții, ci pentru că mă așteptam la diferite glume proaste din partea unora. Undeva spre dimineață, când s-a auzit un rânjet puternic din camera alăturată nu m-am putut abține și am ieșit din cameră. Nu era nimeni pe hol, așa că m-am dus și am ascultat la ușa vecină. Când am auzit iarăși zgomote, am dat buzna, fără să ciocăn și mai ales fără să mă gândesc că aș fi putut vedea lucruri pe care nu mi le-aș fi dorit să le văd. Era doar Marius, culcușit în pat și laptopul pe picioare. Continue reading

Aventuria

Articol scris pentru proba nr.9 din SuperBlog 2012.

Am fost acuzată de multe ori, chiar și de prietenii apropiați, că aș fi sadică, masochistă, că mi-ar plăcea să mă chinui intenționat. Și deși nu am fost de acord cu această idee, nu m-am obosit foarte tare să-i contrazic. Este părerea lor și cel mai probabil este și bazată pe anumite argumente de care nu mi-a păsat… până acum. Se pare că am ajuns în sfârșit în situația în care să știu exact ceea ce fac și ce urmări vor avea faptele mele. Mai rămâne să mă hotărăsc dacă le regret sau nu.

Toată lumea îmi striga de pe margine să mă opresc, dar refuzam să ascult. Sunetul fin al lamei îmi gâdila ușor timpanul și făcea ca mintea mea bolnavă să viseze o adevărată simfonie. O simfonie  pe acordul căreia să fac o ultimă piruetă în lumina reflectoarelor. Adrenalina își făcea datoria și mă determina să măresc viteza și presiunea exercitată asupra lamei. Mă fascina desenul ce rămânea în urma tăieturii. Mi se părea că acea adâncitură pe care eu însămi o provocam, era cea mai frumoasă operă de artă pe care aș fi putut să o creez. Sângele pulsa cu putere, strigându-și parcă dorința arzătoare de a evada din vasele și-așa prea înguste pe care le tot străbătea de zeci de ani. A simțit atunci cum cineva m-a luat de mâini și îmi presa puternic încheieturile.

– Oprește-te! Ce-i cu tine? Chiar vrei să te rănești? De-asta ți-am făcut eu cadou ce ți-ai dorit? Continue reading

Astăzi sunt VIP-ul tău!

Articol  scris pentru proba nr.8 din SuperBlog 2012.

Am așteptat cu sufletul la gură rezultatele concursului, dar din entuziasmul caracteristic și optimismul cu care adesea îl enervez pe tata, îmi făcusem deja bagajul, traseul și programul pentru cele mai așteptate 24 de ore din viața mea. Undeva în sinea mea știam că există posibilitatea să nu fiu eu fericita câștigătoare a unei întâlniri cu vedeta pe care am scris-o pe formular atunci când l-am introdus în urnă, dar cu toate acestea mă vedeam deja în avion, în drum spre Paris.

***

Chers passagers, bienvenue a l’aéroport Charle de Gaulle! Bienvenue en France!

Ok… și-acum? Acum ce fac? M-am pregătit atât de mult pentru întâlnirea asta și am visat de atâtea ori ce o să fac clipă de clipă, iar acum… mă văd total nepregătită și lipsită de replici și gesturi atent plănuite.

– Bună ziua! Bine ați venit,domnișoară! Astăzi o să fiu șoferul dumneavoastră, vă stau la dispoziție! Oriunde veți vrea să ajungeți, sunt omul la care trebuie să apelați.

– Asta sună bine, mă bucur să te cunosc……

– Luis.

– Luis, zic să mergem la hotel să ne debarasăm de valize și apoi mai vedem. VIP-ul meu este pregătit? A dormit bine?

– În regulă, atunci destinația este Hotel de Paris. Din câte știu, domnul a dormit foarte bine, a luat o cină ușoară aseară, iar în această dimineață era nerăbdător să vă cunoască. Simțea că o să-i purtați noroc.

– Și eu simt asta. Abia aștept.

Am ajuns destul de repede la hotel, unde nici nu am avut timp să admir camera special rezervată de organizatori pentru că m-am grăbit tare. Nu mai aveam răbdare să ajung la locul de întâlnire. La ieșirea din hotel n-am uitat însă să las la recepție precizarea că nu vreau să intre nimeni în cameră, nici cameristă nici altă persoană. Toți au crezut că este vorba de vreo comoară pe care am lăsat-o în safe. M-am amuzat puțin de această idee, dar am preferat să se creadă asta decât să intre cineva și să vadă dezastrul pe care-l lăsasem în încercarea mea de a găsi outfit-ul potrivit. Continue reading

Ce mai brânză!

Știți senzația aia când ajungi seara târziu acasă și deși ești leșinat de foame și ai devora întreg frigiderul, pașii te duc spre canapea iar capul nu se lasă dus de pe perna moale? Nu e deloc plăcut să trebuiască să aleg între somn și mâncare, dar pur și simplu în astfel de  momente nu reușesc să găsesc puterea interioară de a mă împotrivi instinctelor. Așa că m-am hotărât să trag un puiuț mic mic de somn, după care să mă duc la bucătărie și să înfulec ceva. M-am descălțat în grabă, am lăsat haina în cuier m-am lăsat pradă lui Moș Ene.

M-am trezit într-un zgomot dominat de voci de copii și râsete asurzitoare, din care se remarca însă o voce groasă, impunătoare, ce reușea să potolească micul vacarm ce se pornise. Eram într-o livadă pe care nu o cunoșteam și nici nu aveam habar cum ajunsesem acolo. M-am gândit să mă duc spre sursa de sunet ce-mi întrerupsese somnul, pentru a întreba ce se întâmplase cu mine. Am dat peste un domn ce era înconjurat de vreo 5 copii așezați în cerc în jurul său și care-l priveau acum în liniște, fără a schița cel mai mic gest. Continue reading

Scrisoare virtuală

Dragul meu,

Când mi-a spus cineva la un moment dat că prietenii sunt familia pe care ne-o alegem, l-am luat în râs. I-am replicat că nu știe ce vorbește, că prietenii rămând totuși niște străini indiferent ce se întâmplă. Am început să mă îndoiesc de această idee fixă a mea, atunci când am întâlnit, cunoscut și apropiat câteva persoane absolut speciale. Dar m-am sucit la 180 de grade atunci când s-a produs fericitul eveniment și după groaznice și îndelungi căutări am găsit ceea ce căutam. Aproape că-mi pierdusem și ultima fărâmă de speranță și mă îndreptam spre alegerea pe care negreșit aveam s-o regret. Însă atunci când eram pe marginea cea mai ascuțită a prăpastiei, te-am găsit pe tine! Când te-am văzut, am știut imediat că tu ești cea mai bună opțiune pentru mine și că oricât aș fi continuat să caut n-aș fi reușit să găsesc altceva care să mi se potrivească mai bine. Continue reading