Archives

Australian Open 2012 – The end

După 2 săptămâni de tenis de calitate, duminică s-a ajuns și la ultimul act, adică finala probei masculine, la care cu siguranță s-au gândit mulți. De la început țin să precizez că modul deloc imparțial în care s-a comentat partida m-a dezgustat,însă nu atât prin evidenta susținere a unuia dintre jucători ci mai ales prin refuzul de a recunoaște. Înțeleg, ai un preferat, îți dorești să câștige, la fel simt și eu, diferența fiind că eu nu irit niște alte milioane de telespectatori comentând părtinitor un meci de-o importanță mondială pe singurul post tv care difuza evenimentul în România. Tu, comentator fiind la Eurosport, adică plătit pentru a vorbi pentru TOȚI urmăritorii programului, ai OBLIGAȚIA de a reduce pe cât posibil părerile personale,încurajările și reacțiile pentru că în fișa postului tău, una dintre principalele cerințe este OBIECTIVITATEA!

Despre meci… Continue reading

Advertisements

Australian Open – before the final

După 2 semifinale  intense vom avea în sfârșit finala marelui turneu. O finală ce se anunță a fi cel puțin frumoasă pentru că fiecare dintre cei doi protagoniști va fi acolo pe teren pentru a câștiga trofeul. Diferența de timp de refacere o să joace probabil un rol important, dar nu decisiv, îl văd pe Djokovic suficient de determinat să dea și ultima suflare pentru a învinge. Mi-e puțin teamă de faptul că Nadal ar putea intra nervos în meci, lucru ce l-ar deconcentra. L-am mai văzut  și nu mi-a plăcut absolult deloc. Dar dacă nu se întâmplă așa, dacă o să fie concentrat începând cu prima minge, dacă nu va începe să dea vina în mintea lui pe altcineva pentru greșelile sale sau punctele reușite de adversar, dacă va juca cel puțin 70% din cum a jucat în meciul cu Federer (unde a fost absolut demențial), ei bine… atunci nimic n-o să-i stea în cale, nici măcar un Djokovic complet refăcut, în plină formă fizică și mentală. Continue reading

Australian Open sferturi de finală (II)

Meciul lui Murray nu am reușit să-l văd, dar scorul mi se pare că a fost destul de previzibil. A avut parte de un adversar surprinzător, care i-ar fi putut furniza un mic șoc, dar păcat că oboseala și lipsa de experiență la nivel înalt și-au spus cuvântul.

În ceea ce privește meciul dintre Djokovic cu Ferrer aș avea câteva cuvinte de spus. Am văzut primele 2 seturi și începutul celui de-al 3-lea, după care am renunțat. Ferrer a jucat bine, la nivelul la care a făcut-o în ultima perioadă, a oferit lovituri spectaculoase, servicii bune, raliuri interminabile și foarte rapide, deci a dat cam tot ce putea pe teren. Din punctul meu de vedere, Djokovic, deși a jucat bine și a câștigat partida în minimul de seturi, a arătat multe slăbiciuni, multe minusuri în jocul care până astăzi nu i-a fost testat cu adevărat. Cu siguranță a meritat să câștige și să fie în semifinală, pentru că a rezistat entuziasmului spaniolului și a reușit să întoarcă setul 2 într-o manieră foarte subtilă.  Recunosc, mă deranjează aroganța pe care a căpătat-o de când a devenit nr.1, ba chiar mă declar dezamăgită de comportamentul lui în multe dintre situații, dar cu toate acestea, n-o să-i neg reușitele și n-o să încerc să-i minimalizez rezultatele. Continue reading

Australian Open sferturi de finală (I)

Astăzi s-au disputat primele 2 sferturi de finală din cadrul turneului de Grand Slam din Australia. Primul a fost meciul lui Roger Federer cu Juan Martin del Potro, un meci de la care toată lumea aștepta spectacol, un scor strâns și… poate chiar o surpriză furnizată de o revenire miraculoasă a argentinianului la jocul lui de dinainte de accidentare. Sincer, eu n-am sperat la nimic din toate astea, îi văzusem pe ambii în cel puțin un meci săptămâna trecută și eram conștientă că del Potro, indiferent de sclipirea de moment pe care ar fi putut să o aibă, nu avea cum să treacă de un Federer ce afișează o formă excelentă. Scorul n-a fost deloc unul strâns, adică nu a fost nevoie de  un set în plus față de minimul impus, ba nici de un tie-break nu a fost cazul. Roger și-a făcut jocul lui, frumos, cu lejeritate și fără strop de transpirație, aproape ca la un atrenament cu public. Juan Martin a jucat așa cum a putut sau mai bine zis, așa cum i-a permis prea bunul său adversar.

Meciul cu numărul doi, Continue reading

US Open 2011

Sper să nu mă înjurați prea tare pentru faptul că titlul ar fi putut să vă inducă puțin în eroare, dar articolul acesta va face referire de fapt doar la finala masculină a turneului. Încă mă aflu sub influența acestei partide, așa că nu aș putea să vorbesc despre altceva. Înainte însă de a începe cu impresiile, aș vrea să mai fac o ultimă precizare, anume aceea că după doar 5 ore de somn noaptea trecută, este foarte posibil să nu fiu tocmai 100% coerentă. Acestea fiind spuse, let’s get started!

Pentru al nuștiucâtelea an (consecutiv, dacă nu-mi joacă feste memoria) finala a avut loc luni și nu duminică din pricina anumitor intemperii ce au lovit metropola săptămâna trecută. N-am să încep acum să critic lipsa unui acoperiș măcar pe una dintre arene, dar trebuia să pomenesc acest aspect al Marelui Turneu din Marele Oraș al autoproclamatei Țări a tuturor posibilităților. Toată lumea cred că se aștepta la un meci mare, intens și de cel puțin 4 seturi. Din acest punct de vedere se poate spune că așteptările au fost confirmate, dar…

Deși au fost schimburi frumoase la o viteză parcă prea mare pentru puterea de urmărire a ochiului uman, care s-au încheiat poate și mai spectaculos, eu am rămas cu un gust puțin amar. Am văzut multe greșeli, prea multe, de ambele părți. Greșeli stupide care au făcut diferența în momentele cheie sau greșeli provocate de oboseala acumulată, cert este că s-a greșit prea mult pentru o finală de un asemenea nivel. Din cele 4 ore și ceva de joc, nu cred că am văzut cumulat, mai mult de 30 de minute de joc frumos (părerea mea). Primul set a fost unul surprinzător pentru mine, nu mă așteptam la break-ul timpuriu făcut de Rafa la fel cum nu mă așteptam nici la cele 6 game-uri consecutive câștigate de Novak. La sfârșitul setului al doilea am regretat că n-am moțăit măcar cât s-a repetat istoria setului precedent. Setul 3 sau mai bine zis a doua parte a acestuia, a reprezentat pentru mine secvența de care vorbeam mai devreme, acel joc frumos, în forță. Ultimul set a fost oribil, marcat de intervenția trainer-ului pentru o afecțiune de care sincer mă îndoiesc și de scăderea nivelului de joc.

Nu este intenția mea să-i diminuez meritele lui Djokovic, pentru că într-adevăr a meritat trofeul, mai ales după incredibila revenire în fața lui Federer. Cu toate astea, tind să cred că altfel ar fi arătat tabela de scor dacă Nadal nu ar fi intrat pe teren cu starea aceea de nervozitate pronunțată de care a scăpat abia după ce era condus cu 2 seturi la zero și care i-a revenit după întreruperea medicală prelungită a sârbului. Din păcate, pot spune că mă așteptam la înfrângere după primele 20 min din meci tocmai din cauză că am remarcat acea nervozitate pe care o mai văzusem de puține ori, printre care meciul din 2009 din semifinala aceluiași turneu, jucată cu JM Del Potro.

Nu regret că Continue reading

After Wimbledon

Ultimele două săptămâni au trecut ca un fulger, n-am avut timp nici măcar să realizez că s-a topit o lună de vară. Mă rog… topit nu cred că e cuvântul potrivit, ar trebui să zic mai degrabă  că ”au luat-o apele”. În fine..

Au fost două săptămâni magice, în cel mai adevărat și pur sens al cuvântului! Bineînțeles că principalul motiv este marele turneu de tenis de la Wimbledon, la ce vă gândeați? Având în vedere circumstanțele, e adevărat că ar trebui să ador Roland Garros-ul mai presus de toate, dar cu toate astea, rămân la părerea că la Wimbledon tenisul e mult mai spectaculos, mult mai… tenis. Nu vorbesc așa acum pentru că Rafa l-a câștigat pentru a doua oară, ci pur și simplu asta am simțit încă de când am văzut pentru prima oară Grand Slam-ul acesta. Nu știu dacă are rost să mă apuc acum să fac cronica turneului pentru că sunt mulți alții mult mai experimentați în a mânui cuvintele și a expune totul încât să te facă să simți că ai fost acolo măcar pentru câteva secunde. Mă mulțumesc cu a spune ce mi-a plăcut și ce nu, ce m-a încântat și dimpotrivă, ce m-a dezgustat.

Cu siguranță m-a încântat faptul că n-a plouat pe tot parcursul concursului. Genial! Două săptămâni fără ploaie în mirifica Londră, templul ploilor de vară și al meciurilor întrerupte. Mi-a făcut plăcere să nu văd prelatele întinse nici măcar pentru a închide acoperișul arenei centrale și cu siguranță și jucătorii s-au bucurat pentru asta.

Mi-a plăcut să văd cum e să faci o mulțime de lucruri, iar doi jucători să nu termine o partidă de tenis în tot timpul ăsta. Am avut un șoc când am văzut pentru prima oară un scor imens, gen 48-49 în decisiv. Inițial am crezut că e vorba de vreo eroare a tabelei de scor. Trebuie să recunosc că nu am văzut meciul integral (stau și mă întreb cine l-o fi văzut, în afară de arbitrul de scaun), dar din ce am văzut……….  da, e de apreciat rezistența celor doi și capacitatea de a servi incredibil atâtea ore, dar… jocul din câmp a fost mai mult decât plictisitor. N-a fost spectacol din punctul ăsta de vedere.

Am savurat primul meci al lui Federer, în totalitatea lui! Eram oarecum sigură că va fi un meci interesant și tocmai de aceea am renunțat și la învățat pentru examen pentru a-l vedea. Mă așteptam la un joc frumos din partea lui Falla și nu m-am înșelat și în aceeași măsură nu puteam să concep o ieșire a lui Roger încă din prima zi. Sincer vorbind.. mi-ar fi părut rău să aibă parte de o cădere atât de abruptă.

M-am amuzat copios Continue reading

Australian Open – after

Da, știu că a trecut mai bine de o săptămână de când s-a încheiat turneul, dar din păcate n-am avut când să-mi dau cu părerea despre ceea ce a fost. Nici nu știu cu ce să încep. Cred că o idee bună ar fi să le iau în ordine cronologică (repet, ceea ce urmează este strict punctul meu de vedere).

Nu pot spune că sunt dezamăgită de faptul că Rafa a părăsit turneul în faza sferturilor de finală, mai degrabă s-ar potrivi termenul de  „îngrijorată”. Îngrijorată în primul rând pentru accidentare, pentru ceea ce va urma și nu în ultimul rând, îngrijorată pentru cum arată clasamentul ATP în momentul de față. Îmi pare doar rău că a abandonat în fața lui Murray (recunosc, nu-l suport pe omul ăla, este încrezut peste măsură și fără un motiv întemeiat, adică fără să fi câștigat măcar un turneu de Grand Slam), i-a făcut viața mai ușoară și i-a lăsat drum liber spre finală. Ca mod de joc, pot spune că a fost mai bine, mai sigur pe el și a arătat în foarte multe momente așa cum îl știam cu toții la începutul anului trecut. Sper doar ca noua accidentare să nu-l dea iarăși peste cap (mai mult decât era deja).

Am fost însă dezamăgită de Davydenko. Pe cât de ușor a ajuns în sferturi, fără set pierdut, pe atât de ușor a pierdut în fața lui Federer. Am senzația că are un fel de complex în fața elvețianului în turneele mari, prea multă presiune, teamă de nou… habar n-am, dar sigur e ceva acolo în căpșorul lui. La fel s-a întâmplat și cu Soderling, care a pierdut încă de la primul meci, nu mă așteptam. Restul meciurilor au fost destul de previzibile. Mi-a părut foarte rău de Tsonga și Cilic, au jucat prea bine în meciurile din sferturi ca să ajungă să piardă așa în semifinale. Chiar mi-ar fi plăcut să văd o finală cu totul inedită.

Că tot am pomenit de finală… Ei bine.. finala a fost plictisitoare. Pentru mine era mai mult decât previzibil că Federer avea să câștige în minimul de seturi. Este într-o formă prea bună pentru a fi fost bătut de un Murray mult prea înfumurat pentru a-și vedea lungul nasului. Nu pot spune că mă bucură victoriile lui Federer, dar asta parcă a fost pe placul meu și în plus, a meritat-o pe deplin. Aaa.. și să nu uit.. Continue reading