Archive | October 2013

În sânul familiei

Articol scris pentru proba nr.12 din SuperBlog 2013.

Deși ajunsesem târziu de la job, mititica de ea mă aștepta încă trează și plină de entuziasm mi s-a aruncat în brațe de cum am deschis ușa.

– Puiul mamei, ce faci tu aici? Este târziu și trebuia să dormi de mult. N-a avut tati grijă să te trimită la somn? Ia spune-i tu lui mami ca să-l ia puțin de urechi.

– Nu, mami, el a încercat, dar eu n-am vruuuuuut deloc! Mi-era așa dor de tine pentru că te iubesc mult!

Pe când urcam scările simțeam că nu mai am energie nici măcar să ajung în apartament și mă imaginam deja dormind cu hainele de la birou dacă dragul meu soț nu și-ar fi făcut milă de mine să-mi pună pijamalele. Ei bine, acum, după ce o văzusem pe ea cum mă așteptase deși i se închideau ochișorii și după ce auzisem acele cuvinte, mă simțeam de parcă aș fi băut 2 cafele și un energizant. Am luat-o în brațe și am dus-o în camera ei acoperind-o cu sărutări.

– Mami, nu-i așa că-mi spui o poveste în seara asta? Te rog mult de tooooooot!

– Șantajistă mică ce ești, ai pus în aplicare toate trucurile pe care le știi ca să obții ce-ți dorești. Bine, o să-ți spun o poveste scurtă, dar frumoasă, despre cum a fost mami în vizită la niște prieteni. Vrei?

– Da, mami! Ce vrei tu!

– Păi a fost odată ca niciodată, mami tău care muncea mult, mult de tot. Și pentru că tati tău o iubea și voia să o facă să se mai relaxeze, i-a spus într-o seară că aveau să meargă în vizită la o familie pe care el o știa de mai mulți ani.

– Ce familie, mami?

– Familia LuxuryGifts.ro , dar el le spunea The luxuries, motiv pentru care m-am speriat puțin la început. Mi-am închipuit că este vorba despre o familie greu de abordat, cu nasul pe sus și în compania căreia nu mă voi simți deloc bine. Am plecat cu inima puțin îndoită și nu știam ce reacție vor avea față de acele cadouri pe care le cumpărasem pentru ei.  Continue reading

Jocurile vieții

Articol scris pentru proba nr.11 din SuperBlog 2013.N

Atunci când te joci, inevitabil uiți de absolut tot ce te înconjoară sau te presează și nu-ți dă pace. Motiv pentru care continuăm să adorăm jocul și joaca indiferent de vârstă, ocupație sau locație. De fapt, cred că foarte mulți dintre noi ar renunța la câte ceva pentru a petrece măcar o oră jucându-se. Eu, în copilărie, adoram să joc tenis sau ping-pong și nu de puține ori mi-am pus creativitatea la bătaie pentru a mă putea juca. Mă amuzam teribil atunci când în loc să învăț  sau să-mi fac temele foloseam cărțile și caietele pe post de rachete de tenis sau palete de ping-pong și încingeam o partidă antrenantă. Bineînțeles că mama își dădea seama și îmi servea o morală de zile mari de fiecare dată când vedea cotoarele caietelor îndoite și chinuite, dar deja nu mai conta, urzeala minții mele își atinsese scopul.

Astăzi deși duc dorul acelor vremuri, ele au rămas doar o amintire pentru că am devenit alergică numai la auzul numelor acelor jocuri. De ce? Pentru că trecerea anilor și maturitatea pe care se presupune că am acumulat-o m-au schimbat mult prea mult. M-am găsit de prea multe ori în situația acelei mingii pasate de la unul la altul încât aproape am ajuns să regret că am fost o jucătoare atât de înfocată și că mi-am distrus rechizitele ani de-a rândul dator. Este dezamăgitor să vezi cum o distracție atât de iubită și care te-a însoțit toată copilăria, îți devine în totalitate antipatic. Pe atunci eram fascinată de traseul pe care îl făcea mingea pe deasupra fileului, dar nu mi-am imaginat cum ar fi să fiu în locul ei. E o adevărată bătaie de cap și e frustrant să fii distracția altora în timp ce tu nu ai alternativă pentru a scăpa din acel joc.

Și mai este un motiv pentru care nu mă mai pot juca așa. Mi s-a întâmplat să iau în serios anumite întâmplări pe care alții le-au considerat doar o joacă și am ajuns să duc în spate responsabilitățile altora. Am auzit de nenumărate ori replica „mingea este în terenul tău”, sugerându-mi-se să  cântăresc bine elementele pe care le cunoșteam și să iau o decizie fără a mai aștepta vreun gest din partea celeilalte persoane. Și n-am suportat niciodată această replică tocmai pentru că mi se părea urât să nu fi capabil să-ți asumi responsabilitatea propriilor fapte și vorbe și să fii nevoit să arunci practic pisica în grădina vecinului. Continue reading

Evoluția gamingului

Articol scris pentru proba nr.10 din SuperBlog 2013.logo_mediadot_patrat2

Conflictele dintre generații cred că au existat dintotdeauna, doar că fiecare percepe amploarea acestora într-un mod diferit. Părinților și bunicilor noștri li se pare foarte greu de înțeles ce se petrece astăzi cu noi, așa cum probabil o să ni se pară și nouă ce se va întâmpla cu urmașii ce vor veni. Ascultam deunăzi o discuție în parc între un bunic și nepoțelul acestuia despre jocuri:

– Drăguțule, cum să nu știi cum se joacă leapșa? Dar voi ce jucați la școală în recreații sau după-amiază?

– Eee.. bunicule, noi nu ieșim în pauze afară, nu avem de ce.

– Cum să nu ieșiți afară? Nu faceți praf în clasă dacă vă jucați înăuntru?

– Chiar deloc, noi ne jucăm pe calculatoare, laptopuri sau smartphone-uri.

– Smarc ce?

– Smartphone, adică telefoane inteligente.

– Și ce vă jucați?

– WOW, Dota și chiar Assassins Creed.

– Vai de mine! Vă omorâți în bătaie?

– Nu, bunicule! Ne omorâm virtual. Continue reading

Ștampila unei legende

Articol scris pentru proba nr.9 din SuperBlog 2013.Logo-vectorial-stampile-online

Când ești tânăr te crezi capabil de multe acțiuni și gesturi poate chiar mai multe decât îți permit cu adevărat puterile. Cu toate astea, tocmai tinerețea te ajută de cele mai multe ori să-ți depășești limitele și să atingi țeluri înalte. Am realizat multe la viața mea și mi-am limitele aproape fără să-mi dau seama, iar acum când văd că nu mai am măcar puterea să fac semnul care m-a consacrat, simt că o iau razna.

Îmi amintesc că odată m-am luptat cu un tâlhar pe acoperișul trenului în mișcare fără vreo emoție și asta după ce galopasem în urma trenului vreo 20 de mile. Era puternic și foarte șmecher și știa asta într-atât de bine încât era convins că mă va învinge. La fel de convins eram și eu, iar lupta a fost foarte strânsă și riscantă. Nici un alt adversar pe care îl întâlnisem nu mânuise spada așa de bine, iar faptul că el mă punea la încercare și mă făcea să transpir nu putea decât să mă entuziasmeze și mai tare. Din fericire el a obosit mai repede, mâna a început să-i tremure pe spadă, jocul de picioare a dispărut aproape complet, iar capacitatea de eschivă la fel. L-am răpus imediat după aceea și l-am însoțit în tren pentru a recupera ceea ce furase și a restitui păgubiților. Când am ajuns în vagonul cu pricina, l-am legat bine (deși nu mai era nevoie, oricum nu putea să se mai miște de oboseală), am luat sacul cu galbeni și am plecat, nu înainte însă de a-l saluta mișcându-mi puțin pălăria și a-i lăsa pe cămașă simbolul: Z. Continue reading

Super-seducție

Articol scris pentru proba nr.8 din SuperBlog 2013logo_COTY1

S-a zis cu faima mea de femeie cerebrală, foarte gânditoare și cel puțin la fel de reținută în a acționa! Îmi veneau în minte zeci de gânduri în timp ce răsuceam cheia în încuietoarea ușii, iar cele mai multe dintre ele mă determinau să deschid ușa lovindu-mi fruntea de ea în repetate rânduri. Mă încerca o stare foarte ciudată, de parțială amnezie, iar gândurile rele veneau tocmai din cauza faptului că nu mai știam de mine la propriu. Mi-am lăsat puloverul în cuier și am dat fuga la frigider, de unde am scos sticla de vin pentru situații de urgențe. Am desfăcut-o rapid, mi-am umplut paharul și m-am așezat pe canapeaua din sufragerie. Încercam să folosesc licoarea pentru a-mi relaxa mușchii și a-mi stimula neuronii să facă sinapse. Nu eram tocmai sigură de rezultat, dar altă idee nici că mai aveam. După primul pahar, a urmat al doilea și de abia după acela mintea mea s-a destins și a binevoit să-mi ofere flashback-urile pe care le căutam disperată.

Mi-am amintit că în urmă cu doar câteva ore avusesem prima întâlnire cu cel mai interesant bărbat pe care îl cunoscusem și mai mult ca sigur o dădusem în bară grav de tot (motiv pentru care și mintea mea se închisese și refuza să-și amintească șirul evenimentelor). Îl cunoscusem în urmă cu o săptămână la petrecerea unei prietene și mi-a atras atenția într-atât de tare încât m-am băgat singură în seamă cu el și l-am determinat să mă invite în oraș. Nu mi-a dat detalii despre unde se va desfășura întâlnirea sau cel puțin nu le-am reținut eu, așa că am presupus că vom merge la o terasă, în parc sau în vreunul dintre mall-urile din oraș. Așadar mi-am luat o bluză casual dar și puțin sexy, blugii mei preferați și un pulover, mi-am prins părul așa cum o fac în mod normal și am așteptat să vină să mă ia de acasă. Nu-i știam încă gusturile sau ce-l atrage la înfățișarea unei femei și am preferat să merg pe stilul meu obișnuit, fără extravaganțe pentru că așa am considerat  că voi merge la sigur.

Când am auzit soneria m-am panicat puțin pentru că nu-mi venea să cred că este real. Am deschis ușa și m-am blocat complet: aveam în față cea mai elegantă înfățișare. El venise în costum la dungă, dintr-un material scump, cu o cămașă impecabilă și cravată neagră subțire; adică arăta ca de revistă. Însă șocul avea să atingă punctul maxim când am văzut unde aveam să cinăm: la unul dintre cele mai luxoase și elegante  restaurante, unde nu călcasem în viața mea și bineînțeles că nu aveam habar ce să comand. Din fericire el era cu adevărat relaxat și a reușit să deschidă diverse discuții, dar faptul că vorbeam cu el nu mă oprea să nu mă gândesc că arăt ca o țărăncuță culeasă de pe stradă și îmbrăcată ieftin. Mă jenam față de el și în același timp mi-era teamă să nu-l fac de rușine și să-l determin să regrete că m-a invitat. Continue reading

Geanta noastră cea de toate zilele

Articol scris pentru proba nr.7 din SuperBlog 2013.

Când am început să-mi cultiv talentul la desen mi-am imaginat că voi călca pe urmele marilor pictori din secolele de glorie ale picturii și că voi avea propriile mele expoziții. Mă vedeam intrând în istoria picturii și-mi planificam o biografie impresionantă pentru a fi studiată mai târziu de cei ce aveau să vină din urmă.

După aproape 20 de ani mă găsesc făcând exact ce-mi place, dar total altceva decât ce-mi imaginam în copilărie. Lucrez pentru o firmă de genți, ca designer, adică dau tonul la tot ce se întâmplă în companie. Cum am ajuns aici? Printr-o întâmplare ciudată: în facultate, la un curs de artă contemporană, proful a venit cu o geantă foarte interesantă și ne-a prezentat evoluția genții de-a lungul timpului. Am fost pur și simplu fermecată de modul în care oamenii au găsit o sursă de inspirație încă  din vremurile vechi pentru a da naștere unui accesoriu ce creează dependență în zilele noastre. Am fost șocată să aflu că prima geantă a apărut încă din preistorie, pe vremea când oamenii foloseau o chestie făcută din piele de animal pentru a-și pune diverse lucruri printre care și hrana. Este adevărat că geanta așa cum o știm noi astăzi a apărut mult mai târziu, adică prin secolul al XIX-lea, dar până atunci evoluția genții a fost remarcabilă. Evul Mediu și-a pus amprenta foarte mult asupra eleganței ei, la fel ca și Renașterea. Plic_Summer_Heat_02_galben__albastru_verde_3

Continue reading

Week-end alpin la Vila Alpin

Articol scris pentru proba nr.6 din SuperBlog 2013.

Cât de greu poate fi să organizezi o mini-vacanță? Adică totuși nu cred că este chiar chirurgie pe cord deschis să deschizi un motor de căutare, să cauți destinația pe care ți-o dorești și să primești în doar câteva secunde o grămadă de variante. Și pe cât pare de ușor, pe atât de greu se pare că a fost pentru buna mea prietenă Andreea să găsească o soluție. Stabiliserăm ca în week-end să mergem undeva să ne relaxăm, așa ca fetele. Bine… să vă spun adevărul, voiam să ne desprindem puțin de agitația în care trăiam amândouă atât la job cât mai ales în viața personală. Da, amândouă ne-am despărțit de parteneri recent și nu eram tocmai în apele noastre. Și ce poate face mai bine psihicului decât un sfârșit de săptămână undeva departe?! Dar… din cauza faptului că ea uitase, nu-i fusese mintea la asta sau pur și simplu n-a știut cum să procedeze, mă găseam în ziua de vineri pe undeva pe la prânz fără vreo rezervare sau măcar o idee încotro s-o luăm.

Eram furioasă și mă abțineam cu greu să nu mă dezlănțui pentru că știam că dacă ar fi avut altă stare lucrurile nu ar fi fost așa.

– Te rog, iartă-mă! Nu știu ce a fost cu mine de n-am reușit să rezolv ce m-ai rugat. Știi că și eu îmi doream să mă recreez măcar 2 zile, dar nu știu unde mi-a fost capul. O să-mi notez undeva și săptămâna viitoare îți promit că fac rezervare încă de luni.

– Stai liniștită, nu ai nicio vină. Poate dacă și eu ți-aș fi reamintit… Rămâne pe săptămâna viitoare. Dacă o să supraviețuiesc.

Mi-am luat cafeaua și m-am așezat la birou încercând oarecum să mă calmez, dar normal că n-am avut succes. Așa că am deschis browser-ul și am început să caut măcar așa de consolare o variantă de week-end undeva.  Printre multele variante mi-au picat ochii pe weekend la Straja. Nu fusesem niciodată și auzisem multe lucruri interesante despre zona respectivă. Am dat click, am ajuns pe site-ul Vilei Alpin din Straja.

VilaAlpin-e1378830042166Descrierea de pe site, fotografiile, facilitățile și nu în ultimul rând prețurile mi-au atras atenția și în câteva minute mă găseam cu mâna pe telefon și întrebând de cazare în Straja. Când mi s-a spus că au o cameră dublă liberă pentru că un cuplu și-a anulat sejurul am crezut că visez și m-am blocat preț de o secundă. După ce m-am dezmeticit i-am spus persoanei de la celălalt capăt al firului că vreau să fac rezervare pentru următoarele 2 nopți. Când m-a întrebat dacă vin împreună cu iubitul am zâmbit ușor și i-am spus: „Nu… pe iubit l-am anulat de ceva vreme, vin cu o prietenă”. Continue reading