Archive | March 2013

Partener media

SuperBlog a devenit o competiție cu tradiție, pe care foarte mulți bloggeri o așteaptă în fiecare toamnă (acum chiar și primăvara) pentru că pur și simplu s-au îndrăgostit de ea. Același lucru l-am pățit și eu, de la prima participare n-am mai putut să mă las, deși de multe ori ziceam că n-o să particip pentru că n-am timp sau inspirație. M-am gândit de câteva ori cum aș acționa dacă aș fi organizator, mă entuziasma comportamentul Claudiei Pătrașcu și mă înspăimânta volumul de muncă în același timp.

Nu m-am gândit însă niciodată cum mi-ar sta ca partener media al unei ediții, așa că această probă a venit ca o adevărată provocare. Eu nu mă consider un blogger experimentat, deși scriu de câțiva ani buni. Mă consider o simplă persoană ce scrie de drag, din pasiune, revoltă, amuzament și nu în ultimul rând solidaritate. Nu mă implic în activități pe care nu le agreez doar pentru a mă afla în treabă, pentru că nu pot face lucruri în care nu cred.

Deși am o personalitate puternică, cred că m-aș adapta foarte ușor unei colaborări cu organizatorii, un avantaj fiind acela pe care deja l-am descris deja.  Aș promova evenimentul prin postări periodice pe blog, afișarea unui banner pe toată perioada concursului, dar nu cred că aș ocoli nici platformele de socializare, unde oamenii au devenit foarte receptivi. O dezbatere cu cei interesați să se înscrie sau cu cei care deja s-au înscris mi s-ar părea o idee interesantă și nu aș ezita să implic mai multe persoane care au participat cel puțin la o ediție. Continue reading

Cadoul visurilor mele

borealyPrimăvara mă deprimă, îmi amplifică stările de incertitudine și anxietate, mă face mofturoasă și pofticioasă în același timp. Așa că ar fi de preferat să nu mă prea întâlniți în perioada asta pentru că în cel mai bun caz e posibil să vă indispun. Singura mea bucurie în sezonul acesta capricios, dar care vine totuși pe la sfârșitul lunii mai este marele turneu de tenis de la Roland Garros. Urmăresc acest eveniment de câțiva ani buni și niciodată nu-mi sunt de ajuns cele 2 săptămâni. În prima zi de turneu mă găsesc întotdeauna la fel de emoționată în fața tv-ului indiferent de ce meciuri se desfășoară și senzațiile continuă cel puțin la același nivel până în fazele superioare ale competiției. În ceea ce privește finala, trebuie să recunosc că mi s-a întâmplat în ultimii ani să am ceva insomnii în noaptea de dinainte, de parcă ar fi urmat să joc chiar eu cel mai important meci pe cea mai frumoasă arenă.  Arena centrală, Philippe Chatrier, mi se pare un adevărat vis, o locație unde te poți simți ca în Rai, indiferent dacă ești jucător, copil de mingi, arbitru, vânzător de sucuri sau spectator. Arhitectura impresionantă, organizarea impecabilă și terenul pufos și delicat cu articulațiile jucătorilor,te determină să iubești acel loc chiar fără să-l cunoști. Continue reading

Secretul lui Dumby

Se spune că mama  îți este cel mai bun prieten și singura persoană care-ți este întotdeauna aproape, care te sfătuiește, te iartă și-ți păstrează secretele așa cum nimeni altcineva nu o poate face. Așa și este! Dar ce te faci când simți nevoia să vorbești cu cineva, să-ți descarci nervii ori să exaltezi de fericire și nu poți fii alături de cel mai important om din viața ta? Să vă spun ce fac eu? O să vă amuzați, dar cam așa stau lucrurile și nu cred că am de ce să mă jenez.

Acum câteva zile trebuia să ajung la o ședință importantă și ca de obicei mi s-a întâmplat ceva și eram în întârziere, așa că bombăneam de zor la volan fiind.

– Vezi Dumby, trebuia să opresc eu să-mi iau cafea de la Romană. Cafea mi-a trebuit! Știi cât mă chinuisem azi-dimineață să-mi calc acea cămașă și cât de încântată eram că voi avea o zi perfect. Dar nu!!! Mie cafea îmi lipsea și lipsea fix pe gulerul cămășii. Acum zi-mi tu mie ce fac? Zi odată, n-auzi!

Știam că n-am să primesc un răspuns de la biata și inocenta mea geantă ce stătea comod pe scaunul din dreapta, de fapt nici nu o priveam, dar cu toate astea continuam să-i împărtășesc necazurile și frustrările mele.

– Nu vrei să vorbești cu mine, așa-i? Și tu te-ai săturat de vaicărelile mele zilnice și parcă văd că într-o bună zi o să mă taxezi pentru crizele de genul acesta. Păi ce, psihologul face muncă voluntară? Tu de ce ai face?

Dumby continua să tacă mâlc, dar totuși monologul pe care-l susțineam mă elibera de tensiunea pe care o acumulasem. Geanta mea e  drăguță,  finuță , elegantă și mai presus de toate e o foarte bună confidentă. Nu e foarte mare, e din piele neagră și barete bej și are dublu sistem de închidere, adică fermoar și magnet (asta sigur spune despre mine că-s precaută). Interiorul este compartimentat perfect pentru nevoile și standardele mele, ceea ce mă ajută să-mi organizez bine lucrurile pe-acolo. Bine… recunosc, uneori o închid cam dificil pentru că nu mă pot abține să nu-mi pun și portfardul,e-bookul, hands-free-ul, o clamă de păr, o perie pliabilă, pe lângă portofel, telefon, agendă, șervețele, pix și alte chestii ce nu pot lipsi. Am cumpărat-o de curând de la Reeija, un nou magazinul online de poșete din piele veritabilă unde doamnele și domnișoarele se simt răsfățate.Geanta_piele_naturala_Anne_negru_carbune__gri_bej_1.200x200

În ziua respectivă îmi pusesem și o eșarfă în geantă, așa fără vreo explicație anume, dar după incidentul cu acea cafea s-a dovedit a fi lucrul potrivit la locul potrivit.

– Dumby, să nu cumva să sufli cuiva micul nostru secret, că ai să vezi tu! N-o să-și dea nimeni seama că sub eșarfa asta minunată se află o pată de toată frumusețea și așa scap și eu de un drum până acasă să mă schimb. Hai să mergem! Continue reading

Vacanță de vis sau vis de vacanță

Mă grăbeam să ajung la cafenea, iar traficul infernal pe care-l nimerisem mă exaspera până în măduva oaselor. Plănuisem să mă întâlnesc cu prietena mea cea mai bună la ora 18 și deja întârziasem jumătate de oră, ceea ce era groaznic din două motive: mai mult ca sigur ea se “urca deja pe pereți” de atâta așteptat; iar eu abia așteptam să-i povestesc ce visasem noaptea anterioară.

– Iartă-mă că am întârziat, dar se pare că de fiecare dată când eu mă grăbesc trebuie să fie traficul blocat pe undeva.

– Nu-i nimic, am supraviețuit.

– Hai să-ți povestesc ce-am visat, pentru că sunt convinsă că tu o să mă luminezi.

– Te ascult!

– Plecasem împreună din București, cu avionul Air nuștiucum și ajunsesem relativ repede la destinație, dar nu știu să-ți spun dacă pierdusem eu noțiunea timpului sau dacă locația era așa aproape. De la aeroport am ajuns într-un adevărat rai, hotelul era genial, cu niște camere uriașe și o piscină perfectă în care am vrut să mă arunc până când am dat cu ochii de mare. Am fost pur și simplu șocată de cum putea să arate peisajul ăla, nici nu pot să-ți explic. Relieful era ceva de vis, o îmbinare de mare, plajă și munte, cum vedeam noi prin diverse filme la care salivam.

– Și n-am făcut și noi o baie în marea aia frumoasă?

– Ehhh.. îți dai seama că după ce am lăsat bagajele ne-am schimbat direct în costumele de baie și ne-am aruncat în valuri.

– Ce sejur de plajă… Vreau! Mi-ai făcut o poftă de nu-ți imaginezi!DSC05990-300x225

– Nu te grăbi, că n-am terminat. Am stat vreo 2 zile la soare și noaptea în cluburi, dar apoi am început să cutreierăm zona în lung și-n lat. Nu-mi amintesc tot ce-am văzut și mă enervează treaba asta. Am reținut un palat forte frumos și cu un parc superb, de prin nu mai știu ce secol și tind să cred că am văzut pe undeva un “Mon”. Și-am vizitat apoi și vreo 2 muzee, ceva oriental și ceva bizantin și mormântul cuiva reprezentativ.

– Ai cam multe lacune,draga mea! Continue reading

Agonie și extaz

Trecusem printr-o perioadă dificilă atât în cuplu cât și la job (pentru că un rău nu vine niciodată singur, după cum se tot spune) și abia așteptam concediul pentru a mă putea reface. Plănuisem să mergem la munte câteva zile pentru că nu ne permiteam luxul de a lipsi de la muncă prea mult și nici nu aveam suficiente economii pentru un sejur așa cum ne-am fi dorit. Cu toate astea, îmi făcusem bagajul cu mult entuziasm și nerăbdare și îl așteptam și pe el să vină acasă să-și pregătească valiza.

Mă îngânam cu somnul când am auzit ușa de la intrare trântită și un bombănit ce nu se mai oprea. Ceasul îmi indica faptul că-l așteptasem mai bine de 3 ore, ceea ce m-a făcut să mă îngrijorez.

– Ce s-a întâmplat,dragul meu ?

– Nimic.

Tonul ferm, vocea supărată și modul în care se ferea să-mi întâlnească privirea îl contraziceau complet, dar nu știam cum să-l mai întreb fără să provoc o ceartă. Era clar că se întâmplase ceva, dar n-a mai insistat, l-am lăsat să se liniștească și am așteptat… După jumătate de oră în care n-am scos vreun cuvânt, a venit și marea dezvăluire: trebuia să anulăm sejurul pentru că se oferise să facă el lucrarea unui coleg la muncă. La auzul veștii n-am știut cum să reacționez, n-am știut ce să mai zic sau să mai fac, rămăsesem fără cuvinte. În alte circumstanțe l-aș fi îmbrățișat și i-aș fi spus că nu contează, că o să ne facem noi timp să plecăm după ce își va termina treaba. Dar acum nu puteam să fac asta. De ce? Pentru că era deja a 4-a oară când renunța la noi pentru alții și făcea asta fără măcar să mă consulte sau să mă anunțe înainte. Petrecusem jumătate de zi să-mi aranjez hainele în valiză, îmi făcusem planuri și visasem la cât de frumos aveam să ne distrăm. Și mai tare mă deranja faptul că știa cât de mult îmi doream să plecăm și că la rândul meu făcusem sacrificii să-mi termin sarcinile la timp pentru a-mi putea lua concediu. Acum aveam în față doar 6 zile de plimbat singură prin parc sau de stat în casă în fața tv-ului mâncând numai tâmpenii pentru a încerca să-mi potolesc depresia. Continue reading

Lux și artă

Mi-amintesc că în anul acela câștigasem o sumă semnificativă pentru prima dată în viața mea și făcusem ceva sacrificii s-o păstrez cât de cât intactă pentru că voiam să-mi cumpăr ceva important. Prietenii se mirau cum am rezistat să nu sparg toți banii la shopping sau pe vreo vacanță exotică pe care știau că mi-o doresc de mult timp, iar problema era că de fiecare dată când mă întrebau pentru ce economisesc de zor, nu știam ce să le răspund. În cele din urmă ajunseseră chiar să creadă că urma să fac vreo nuntă în secret la capela lui Elvis, din Las Vegas, idee ce m-a amuzat teribil când mi-a ajuns la urechi. Faptul că nici eu nu știam pe ce o să cheltuiesc suma aceea, dar că în același timp simțeam că nu este o prostie ceea ce fac și că la un moment dat voi găsi lucrul perfect pe care să-l cumpăr, mi se părea dincolo de orice senzație pe care o încercasem până atunci.

Trăirile au trecut la nivelul superior în momentul în care misteriul s-a spulberat. Mă aflam la o expoziție la Milano împreună cu alți câțiva colegi de serviciu, iar printre zecile de tablouri pe care spre rușinea mea nu le prea înțelegeam, ochii mi s-au lipit de unul absolut divin. A fost dragoste la prima vedere și am ajuns chiar să lipsesc de la o ședință importantă pentru a mă asigura că va fi al meu, dar eram convinsă că nu aveam să regret. Am plecat de acolo cu un cont de economii ce tindea către zero, dar cu o avere imensă. Până în clipa în care am ajuns acasă mi-am făcut zeci de planuri unde îl voi așeza și nu mă puteam hotărî. Dar toate s-au limpezit când minunea a intrat pe ușă. Am simțit că singur și-a ales locul și că peretele îl aștepta dintotdeauna, un fel de perfect match cum ar spune englezul. Continue reading

Femei cu farmec

Farmec desfăşoară o campanie ce merită aprecieri, prin care recunoaște valorile feminine autentice românești și care susține femeile puternice, cele care prin forțe proprii și-au construit o carieră sau și-au întemeiat o familie de care au grijă în fiecare zi. Campania se numeşte “Românce cu farmec” şi este susținută și de bloggerițe din Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și București, care vor scrie despre cele mai noi lansări de produse sau evenimentele importante Farmec.3

Întrebată fiind cum aş descrie o femeie cu farmec, m-am găsit într-o situație cel puțin interesantă. Îmi veneau atât de multe cuvinte, imagini și sentimente încât nu mă simțeam capabilă să le leg într-o formă de înțeles. În dreptul cuvântului farmec, DEX-ul spune cam așa: ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Din punctul meu de vedere, farmecul este ceva subiectiv, ce ține în primul rând de cel care se exprimă, de felul în care acesta percepe persoana din fața lui și chiar și de ceea ce este el capabil să simtă pentru acea persoană. Ce încerc eu să spun, este că orice femeie are farmec privită prin ochii cuiva.  Continue reading

Barcelona și atât

Îmi era teamă să deschid ochii și să privesc prin gemulețul insuficient de mare al avionului. Până la momentul acela mă considerasem o persoană puternică și foarte capabilă de a-și stăpâni trăirile, dar lacrimile ce-mi inundau ochii și ticăitul puternic al inimii mă trădau. Visasem atât de mult la acel moment încât imaginea Barcelonei, chiar și de la câteva sute de metri altitudine mă copleșea. Nu voiam să ratez nici măcar un moment și căutam să recunosc printre punctele de jos ceea ce plănuisem eu să vizitez în prima vacanță serioasă din viața mea.

De cum am respirat aerul Barcelonei m-am calmat și mi-am revenit în fire. De ce? Pentru că simțeam că mă aflu într-un loc familiar, pe care l-am frecventat ani de-a rândul, pe care îl iubesc și îl voi iubi mereu.

Mă documentasem mult înainte să plec, îmi făcusem program pentru fiecare zi, văzusem zeci de hărți, fotografii și orare de vizită, dar nu-mi mai păsa de nimic. Prima zi n-am făcut nimic,

n-am vizitat nimic și nici n-am mers la shopping, ceea ce poate părea curios la început.

DSC05333

Am preferat să cutreier străzile, să fac fotografii fără un obiectiv anume, să privesc oamenii pe chipurile cărora citeam aceeași încântare pe care o simțeam și eu. Barcelona înseamnă în primul rând euforie (din punctul meu de vedere) în toate formele ei: euforia de a vedea clădiri vechi și noi contopite într-o perfecțiune de invidiat; euforia culorilor și parfumurilor; euforia sunetelor și a zgomotului mulțimii; dar mai ales euforia naturii. Continue reading

Poveste țesută

Toată viața trăise doar alături de mama sa pentru că tatăl le părăsise fără nici o explicație încă dinainte a se naște, dar nici că și-ar fi dorit altceva. Avusese cea mai frumoasă copilărie și o adolescență cum nu și-ar fi putut imagina. La vremea respectivă nu acordase mare importanță celor ce se întâmplau în jurul ei, dar acum, când pierduse ce avea mai scump pe lume, își dădea seama cât de puțin prețuise tot ce i se întâmplase. Pierderea mamei era lovitura cea mai grea pe care o putea primi vreodată. Nu își explica ce se întâmpla cu ea și cum avea să supraviețuiască singură. Nu se punea problema de starea materială, pentru că mama ei avusese grijă să educe și s-o trimită la școală pentru a-i asigura cariera strălucită pe care o avea acum, dar pur și simplu nu găsea puterea să-și imagineze ziua de mâine fără vocea mamei strigând-o la masă sau fără zâmbetul blând pe care i-l oferea de fiecare dată când o vedea tristă.

logo_marketonline_mic

După o lungă depresie hrănită de un concediu medical și o izolare strictă la care apelase,a deschis laptopul și a intrat pe site-ul unui magazin de electrocasnice. Și-a amintit că văzuse acolo , pe la promoții electrocasnice la un moment dat o mașină de cusut Singer, asemănătoare cu cea pe care o folosise mama ei atâția ani pentru putea întreține casa. Nu îi plăcuse niciodată să coasă, de fapt nici nu înțelesese vreodată pasiunea pe care o avea mama ei pentru această activitate, dar acum… asta era unica ei dorință. Continue reading

Model de femeie

N-am fost genul acela de copil crescut de bunici, dar nici nu se poate spune că îi vedeam doar în vacanțe. Cu toate acestea, întotdeauna am apreciat-o pe bunica și am admirat-o în secret. Nu-mi amintesc să fi avut ocazia să-i recunosc așa pe față tot ce simt pentru ea, dar sunt convinsă că știe.

Bunica a fost și încă este o femeie isteață, n-a avut ea așa multă carte și atâtea școli precum avem noi în zilele acestea, dar mintea i-a sclipit fără cusur. A știut întotdeauna cum  să dirijeze treburile casei și în ciuda problemelor pe care le-a întâmpinat, nu s-a lăsat intimidată nici măcar o clipă. S-a căsătorit la o vârstă fragedă cu bunicul, care abia se întorsese din război, ceea ce pentru mine echivalează cu o mare dovadă de eroism. De ce? Pentru că nu i-a fost teamă să o ia cu adevărat de la zero alături de un bărbat care luptase în cel de-al II-lea Război Mondial și care apoi petrecuse câțiva ani buni într-un lagăr din fosta URSS. Pentru mine, ar fi sunat destul de înfiorător o astfel de experiență și nu știu dacă aș fi avut curajul. Noi astăzi ne plângem după o zi mai lungă la job și adeseori ne certăm cu partenerul din această cauză, pentru că suntem insuportabili. Dar după un război (în adevăratul sens al cuvântului) cum o fi?

Cei trei copii pe care i-a avut, i-a crescut cum a crezut de cuviință, ceva mai strict, dar sănătos. N-a avut posibilitatea să le ofere tot ce ea ar fi vrut sau ce ei și-ar fi dorit, dar le-a dat tot ce a avut. Niciunul n-a rămas fără educație, ba dimpotrivă. A făcut sacrificii Continue reading