Archive | January 2009

Sfidare zilnică la TV

Am observat că în ultima vreme mă uit din ce în ce mai puţin la TV şi nu pentru ca n-aş avea timp ci pentru că pur şi simplu mi se face greaţă când văd tot felul de arătări dându-se în spectacol. Am senzaţia că se pierde pe zi ce trece tot mai mult semnificaţia noţiunii de “artă”.

Vrei să cânţi? Du-te omule şi cere părerea unui specialist, roagă-l pe el să-ţi spună dacă ai ureche muzicală şi voce, în cazul în care tu nu reuşeşti să realizezi că scoţi sunete ce nu se pot reprezenta pe portativ.

Vrei să fii fotomodel ? Încearcă să cumperi mai întâi o oglindă şi să te uiţi la tine măcar de 2 ori înainte de-a ieşi pe podium si de-ai oripila pe cei ce au venit plini de entziasm să vadă prezentarea noii colecţii.

Vrei să fii moderator TV ? Pfff…… Dacă îţi modifici fizicul în proporţie de 80 şi ceva % fie prin operaţii, fie prin cine ştie ce pilule magice pentru “umflarea” bicepşilor şi pectoralilor, nu înseamnă că ai calităţile potrivite pentru a fi pe micul ecran. Dar… ce să-i faci? Încă n-au inventat oamenii ăia deştepţi ceva pentru a-ţi tuna neuronii.

Uofffffffff…

Continue reading

Advertisements

Surpriză

Când vezi pe cineva că e trist, copleşit de necazuri sau pur şi simplu căzut în rutină… îndură-te şi fă o faptă bună! Răpeşte-ţi câteva minute şi pregăteşte-i o surpriză! O să fii la rândul tău surprins de cât de bine o să te simţi şi tu odată cu el!

Nu ştiu dacă tu ai vreuna din stările menţionate mai sus… dar m-am gândit că o supriză este întotdeauna binevenită pentru oricine. Aşa că… am renunţat să mai filozofez pe baza întâmplărilor zilnice şi am hotărât să împart cu tine o poezie care pe mine mă fascinează (mai bine spus, varianta în limba română a acestei poezii).

Sunt curioasă să văd ce impresie vă va face. Continue reading

No rush !

Am auzit pe la TV înainte de Revelion, că anul 2008 ar fi fost mai lung cu 3-4 secunde mai lung decât un an obişnuit. Brusc s-a născut o întrebare în mintea mea : Dacă este aşa… noi de ce ne grăbim ca ursul la miere să ne trezim în fiecare dimineaţă şi tot avem senzaţia ca tot nu ne ajunge timpul???”

Toată activitatea noastră zilnică este de fapt o continuă si infinită grabă. Te trezeşti în grabă, şi în loc să stai relaxat să-ţi iei micul dejun, înfuleci ceva repede sau şi mai trist… pleci de-acasă nemâncat. În trafic, iar te grăbeşti şi fie traversezi strada “aiurea-n tramvai” (dacă eşti pieton), fie începi să claxonezi în disperare şi ieşi din coloana de sute de metri gonind pe contrasens, în speranţa că vei câştiga TIMP. La serviciu/şcoală aceeaşi poveste, nu ai TIMP nici să respiri sau să bei o cafea în linişte. Renunţi la pauza de masă în speranţa că vei pleca mai repede acasă şi nu vei prinde calvarul din trafic.

Stai liniştit, oricum îl prinzi pentru că se pare că toata lumea gândeşte la fel!

Şi după ce îţi intinzi iarăşi axonii si dendritele la capacitate maximă în drumul spre casă… ce faci? Mănânci REPEDE, faci un duş RAPID şi pici lat de oboseală, dormind bombă până a doua zi dimineaţa când o iei de la capăt!

Nu ţi se pare că sunt prea multe cuvinte din cămpul lexical al timpului???

Încep să cred că deja nu mai suntem oameni… am devenit nişte roboţei crizaţi. Da, crizaţi, pentru că dacă am fi fost doar roboţei, n-am fi dat greş în nimic şi nu ne-am irosi viaţa văitându-ne de nerealizările noastre.

Şi de ce toate sacrificiile astea? Pentru ceva care oricum nu ajunge să ne satisfacă pe deplin dorinţele, pentru ceva ce dispare de zeci de ori mai repede decât ajunge la noi : pentru bani. Pentru că… oricâtă pasiune ai avea pentru ceea ce faci, nu poţi spune că nu există o motivaţie financiară.

Vrei să-mi spui că dacă ai prinde mâine peştişorul de aur şi ţi-ar zice că vei avea bani pentru orice vrei tu, te-ai mai stresa atât de tare??? Continue reading

Viaţa-i ROGVAIV!

Viaţa nu-i nici neagră, nici roz, nici altă culoare… Viaţa-i un curcubeu!

Poate pare incredibil, mult prea optimist sau chiar copilăresc, dar, nu te grăbi sa judeci ! Obişnuieşte-te să asculţi (să citeşti, în cazul de faţă) tot ceea ce are de spus un om şi abia apoi să tragi o concluzie.

Uită-te la lumina soarelui.

Ce culoare are?

Uite… iar te grăbeşti! Iarăşi dai un răspuns fără să te gândesti înainte, sau mai bine zis, iar te laşi ghidat de aparenţe.

Lumina, chiar dacă ochiul nostru nu poate percepe, nu e albă, nu e galbenă… e multicoloră. Trebuie doar să şti cum şi de unde să o priveşti.

Aşa-i şi cu viaţa, prin natura ta de om ai o prismă cu ajutorul căreia s-o descompui, s-o priveşti în toată splendoarea ei. Din păcate… n-ai instrucţiuni de folosire.

Ce faci? Renunţi aşa uşor şi te multumeşti cu ideea iniţială? Iţi ajunge să-i cunoşti doar ambalajul ăsta palid şi posomorât pe care ţi-l arata uneori? Continue reading

Diplomatie sau ipocrizie ?

“Adevarul doare” isi spun foarte multi in sinea lor si prefera sa-si astupe urechile, sa nu auda realitatea. Sau incep sa aprecieze o anumita persoana pentru simplul fapt ca… vaiii, n-a avut curajul sa le franga inima cu un crud adevar. Dar oare nu e mai dureros sa sti ca persoana respectiva te minte cu seninatate? Iti place sa crezi ca vrea sa te protejeze, dar esti tu sigur ca nu te ia de fraier? Te consideri o persoana importanta pentru ea daca arata o asemenea grija fata de tine, esti insa convins ca da mai mult de 2 bani pe tine?

Eu cred ca… respectul inseamna adevar si… adevarul inseamna respect. Continue reading