Articol scris pentru proba nr.8 din SuperBlog 2013
S-a zis cu faima mea de femeie cerebrală, foarte gânditoare și cel puțin la fel de reținută în a acționa! Îmi veneau în minte zeci de gânduri în timp ce răsuceam cheia în încuietoarea ușii, iar cele mai multe dintre ele mă determinau să deschid ușa lovindu-mi fruntea de ea în repetate rânduri. Mă încerca o stare foarte ciudată, de parțială amnezie, iar gândurile rele veneau tocmai din cauza faptului că nu mai știam de mine la propriu. Mi-am lăsat puloverul în cuier și am dat fuga la frigider, de unde am scos sticla de vin pentru situații de urgențe. Am desfăcut-o rapid, mi-am umplut paharul și m-am așezat pe canapeaua din sufragerie. Încercam să folosesc licoarea pentru a-mi relaxa mușchii și a-mi stimula neuronii să facă sinapse. Nu eram tocmai sigură de rezultat, dar altă idee nici că mai aveam. După primul pahar, a urmat al doilea și de abia după acela mintea mea s-a destins și a binevoit să-mi ofere flashback-urile pe care le căutam disperată.
Mi-am amintit că în urmă cu doar câteva ore avusesem prima întâlnire cu cel mai interesant bărbat pe care îl cunoscusem și mai mult ca sigur o dădusem în bară grav de tot (motiv pentru care și mintea mea se închisese și refuza să-și amintească șirul evenimentelor). Îl cunoscusem în urmă cu o săptămână la petrecerea unei prietene și mi-a atras atenția într-atât de tare încât m-am băgat singură în seamă cu el și l-am determinat să mă invite în oraș. Nu mi-a dat detalii despre unde se va desfășura întâlnirea sau cel puțin nu le-am reținut eu, așa că am presupus că vom merge la o terasă, în parc sau în vreunul dintre mall-urile din oraș. Așadar mi-am luat o bluză casual dar și puțin sexy, blugii mei preferați și un pulover, mi-am prins părul așa cum o fac în mod normal și am așteptat să vină să mă ia de acasă. Nu-i știam încă gusturile sau ce-l atrage la înfățișarea unei femei și am preferat să merg pe stilul meu obișnuit, fără extravaganțe pentru că așa am considerat că voi merge la sigur.
Când am auzit soneria m-am panicat puțin pentru că nu-mi venea să cred că este real. Am deschis ușa și m-am blocat complet: aveam în față cea mai elegantă înfățișare. El venise în costum la dungă, dintr-un material scump, cu o cămașă impecabilă și cravată neagră subțire; adică arăta ca de revistă. Însă șocul avea să atingă punctul maxim când am văzut unde aveam să cinăm: la unul dintre cele mai luxoase și elegante restaurante, unde nu călcasem în viața mea și bineînțeles că nu aveam habar ce să comand. Din fericire el era cu adevărat relaxat și a reușit să deschidă diverse discuții, dar faptul că vorbeam cu el nu mă oprea să nu mă gândesc că arăt ca o țărăncuță culeasă de pe stradă și îmbrăcată ieftin. Mă jenam față de el și în același timp mi-era teamă să nu-l fac de rușine și să-l determin să regrete că m-a invitat. Continue reading
