Tag Archive | Murray

Australian Open sferturi de finală (II)

Meciul lui Murray nu am reușit să-l văd, dar scorul mi se pare că a fost destul de previzibil. A avut parte de un adversar surprinzător, care i-ar fi putut furniza un mic șoc, dar păcat că oboseala și lipsa de experiență la nivel înalt și-au spus cuvântul.

În ceea ce privește meciul dintre Djokovic cu Ferrer aș avea câteva cuvinte de spus. Am văzut primele 2 seturi și începutul celui de-al 3-lea, după care am renunțat. Ferrer a jucat bine, la nivelul la care a făcut-o în ultima perioadă, a oferit lovituri spectaculoase, servicii bune, raliuri interminabile și foarte rapide, deci a dat cam tot ce putea pe teren. Din punctul meu de vedere, Djokovic, deși a jucat bine și a câștigat partida în minimul de seturi, a arătat multe slăbiciuni, multe minusuri în jocul care până astăzi nu i-a fost testat cu adevărat. Cu siguranță a meritat să câștige și să fie în semifinală, pentru că a rezistat entuziasmului spaniolului și a reușit să întoarcă setul 2 într-o manieră foarte subtilă.  Recunosc, mă deranjează aroganța pe care a căpătat-o de când a devenit nr.1, ba chiar mă declar dezamăgită de comportamentul lui în multe dintre situații, dar cu toate acestea, n-o să-i neg reușitele și n-o să încerc să-i minimalizez rezultatele. Continue reading

After Wimbledon

Ultimele două săptămâni au trecut ca un fulger, n-am avut timp nici măcar să realizez că s-a topit o lună de vară. Mă rog… topit nu cred că e cuvântul potrivit, ar trebui să zic mai degrabă  că ”au luat-o apele”. În fine..

Au fost două săptămâni magice, în cel mai adevărat și pur sens al cuvântului! Bineînțeles că principalul motiv este marele turneu de tenis de la Wimbledon, la ce vă gândeați? Având în vedere circumstanțele, e adevărat că ar trebui să ador Roland Garros-ul mai presus de toate, dar cu toate astea, rămân la părerea că la Wimbledon tenisul e mult mai spectaculos, mult mai… tenis. Nu vorbesc așa acum pentru că Rafa l-a câștigat pentru a doua oară, ci pur și simplu asta am simțit încă de când am văzut pentru prima oară Grand Slam-ul acesta. Nu știu dacă are rost să mă apuc acum să fac cronica turneului pentru că sunt mulți alții mult mai experimentați în a mânui cuvintele și a expune totul încât să te facă să simți că ai fost acolo măcar pentru câteva secunde. Mă mulțumesc cu a spune ce mi-a plăcut și ce nu, ce m-a încântat și dimpotrivă, ce m-a dezgustat.

Cu siguranță m-a încântat faptul că n-a plouat pe tot parcursul concursului. Genial! Două săptămâni fără ploaie în mirifica Londră, templul ploilor de vară și al meciurilor întrerupte. Mi-a făcut plăcere să nu văd prelatele întinse nici măcar pentru a închide acoperișul arenei centrale și cu siguranță și jucătorii s-au bucurat pentru asta.

Mi-a plăcut să văd cum e să faci o mulțime de lucruri, iar doi jucători să nu termine o partidă de tenis în tot timpul ăsta. Am avut un șoc când am văzut pentru prima oară un scor imens, gen 48-49 în decisiv. Inițial am crezut că e vorba de vreo eroare a tabelei de scor. Trebuie să recunosc că nu am văzut meciul integral (stau și mă întreb cine l-o fi văzut, în afară de arbitrul de scaun), dar din ce am văzut……….  da, e de apreciat rezistența celor doi și capacitatea de a servi incredibil atâtea ore, dar… jocul din câmp a fost mai mult decât plictisitor. N-a fost spectacol din punctul ăsta de vedere.

Am savurat primul meci al lui Federer, în totalitatea lui! Eram oarecum sigură că va fi un meci interesant și tocmai de aceea am renunțat și la învățat pentru examen pentru a-l vedea. Mă așteptam la un joc frumos din partea lui Falla și nu m-am înșelat și în aceeași măsură nu puteam să concep o ieșire a lui Roger încă din prima zi. Sincer vorbind.. mi-ar fi părut rău să aibă parte de o cădere atât de abruptă.

M-am amuzat copios Continue reading

Australian Open – after

Da, știu că a trecut mai bine de o săptămână de când s-a încheiat turneul, dar din păcate n-am avut când să-mi dau cu părerea despre ceea ce a fost. Nici nu știu cu ce să încep. Cred că o idee bună ar fi să le iau în ordine cronologică (repet, ceea ce urmează este strict punctul meu de vedere).

Nu pot spune că sunt dezamăgită de faptul că Rafa a părăsit turneul în faza sferturilor de finală, mai degrabă s-ar potrivi termenul de  „îngrijorată”. Îngrijorată în primul rând pentru accidentare, pentru ceea ce va urma și nu în ultimul rând, îngrijorată pentru cum arată clasamentul ATP în momentul de față. Îmi pare doar rău că a abandonat în fața lui Murray (recunosc, nu-l suport pe omul ăla, este încrezut peste măsură și fără un motiv întemeiat, adică fără să fi câștigat măcar un turneu de Grand Slam), i-a făcut viața mai ușoară și i-a lăsat drum liber spre finală. Ca mod de joc, pot spune că a fost mai bine, mai sigur pe el și a arătat în foarte multe momente așa cum îl știam cu toții la începutul anului trecut. Sper doar ca noua accidentare să nu-l dea iarăși peste cap (mai mult decât era deja).

Am fost însă dezamăgită de Davydenko. Pe cât de ușor a ajuns în sferturi, fără set pierdut, pe atât de ușor a pierdut în fața lui Federer. Am senzația că are un fel de complex în fața elvețianului în turneele mari, prea multă presiune, teamă de nou… habar n-am, dar sigur e ceva acolo în căpșorul lui. La fel s-a întâmplat și cu Soderling, care a pierdut încă de la primul meci, nu mă așteptam. Restul meciurilor au fost destul de previzibile. Mi-a părut foarte rău de Tsonga și Cilic, au jucat prea bine în meciurile din sferturi ca să ajungă să piardă așa în semifinale. Chiar mi-ar fi plăcut să văd o finală cu totul inedită.

Că tot am pomenit de finală… Ei bine.. finala a fost plictisitoare. Pentru mine era mai mult decât previzibil că Federer avea să câștige în minimul de seturi. Este într-o formă prea bună pentru a fi fost bătut de un Murray mult prea înfumurat pentru a-și vedea lungul nasului. Nu pot spune că mă bucură victoriile lui Federer, dar asta parcă a fost pe placul meu și în plus, a meritat-o pe deplin. Aaa.. și să nu uit.. Continue reading

Australian Open – before

După cum ziceam zilele trecute, pe 18 ianuarie debutează primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Nu știu de ce, dar anul acesta nu simt același entuziasm ca anul trecut, parcă nici nu realizez ce se întâmplă și pe unde-mi zboară timpul.  Revenind însă la subiect… Am citit săptămâna asta mai multe preview-uri ale turneului făcute de anumiți domni, cu prognosticuri cu tot. Trebuie să recunosc că… nu  sunt uimită deloc de previziunile lor. Majoritatea mizează pe Federer sau Murray, unii pe Del Potro, Djokovic sau chiar Davydenko pentru o posibilă finală (între timp a apărut tabloul principal care neagă posibilitatea unei finale Federer-Davydenko). Continue reading

Eeeeeeeh… aşa mai merge ! :D

După cum spuneam în postul trecut, am urmărit finala de la US Open (m-am culcat la 4 fara 20, d-aia m-am trezit buimacă azi :D). Ţin să precizez încă de la început că am fost plăcut surprinsă atât de frumuseţea jocului, cât mai ales de rezultat. Îi acordam şanse lui del Potro, dar undeva sub 50%. După cel de-al doilea set eram fifty-fifty. După cel de-al treilea… mă pregăteam să mă culc :)) aveam deja 36 de ore în care nu dormisem decât 7… deci vă imaginaţi cum eram. Mă rog.. nu m-am culcat, am avut răbdare şi pentru setul 4, set după care eram şocată. Nu ştiu dacă am văzut recent vreun meci în care Federer să fi pierdut 2 tie-breakuri în acelaşi meci. Chestia asta mi-a dat serios de gândit şi să înclin balanţa către del Potro. Jocul acestuia, din setul decisiv mi-a confirmat aşteptările :  echilibrat, calm dar în acelaşi timp foarte motivat, precis şi mai ales foarte puternic, în FORŢĂ. Îmi fugise cu totul somnul, aşa că am putut să mă bucur 100%  fiecare punct. De partea cealaltă a fileului, Federer era din ce în ce mai nervos, parcă nu putea să accepte că adversarul lui chiar joacă foarte bine şi reuşeşte să-l surclaseze. Se pare că până şi roboţelul elveţian are scurtcircuite din când în când :P.

                   Ce să mai spun…. Continue reading