Tag Archive | meci

Australian Open 2012 – The end

După 2 săptămâni de tenis de calitate, duminică s-a ajuns și la ultimul act, adică finala probei masculine, la care cu siguranță s-au gândit mulți. De la început țin să precizez că modul deloc imparțial în care s-a comentat partida m-a dezgustat,însă nu atât prin evidenta susținere a unuia dintre jucători ci mai ales prin refuzul de a recunoaște. Înțeleg, ai un preferat, îți dorești să câștige, la fel simt și eu, diferența fiind că eu nu irit niște alte milioane de telespectatori comentând părtinitor un meci de-o importanță mondială pe singurul post tv care difuza evenimentul în România. Tu, comentator fiind la Eurosport, adică plătit pentru a vorbi pentru TOȚI urmăritorii programului, ai OBLIGAȚIA de a reduce pe cât posibil părerile personale,încurajările și reacțiile pentru că în fișa postului tău, una dintre principalele cerințe este OBIECTIVITATEA!

Despre meci… Continue reading

Australian Open sferturi de finală (II)

Meciul lui Murray nu am reușit să-l văd, dar scorul mi se pare că a fost destul de previzibil. A avut parte de un adversar surprinzător, care i-ar fi putut furniza un mic șoc, dar păcat că oboseala și lipsa de experiență la nivel înalt și-au spus cuvântul.

În ceea ce privește meciul dintre Djokovic cu Ferrer aș avea câteva cuvinte de spus. Am văzut primele 2 seturi și începutul celui de-al 3-lea, după care am renunțat. Ferrer a jucat bine, la nivelul la care a făcut-o în ultima perioadă, a oferit lovituri spectaculoase, servicii bune, raliuri interminabile și foarte rapide, deci a dat cam tot ce putea pe teren. Din punctul meu de vedere, Djokovic, deși a jucat bine și a câștigat partida în minimul de seturi, a arătat multe slăbiciuni, multe minusuri în jocul care până astăzi nu i-a fost testat cu adevărat. Cu siguranță a meritat să câștige și să fie în semifinală, pentru că a rezistat entuziasmului spaniolului și a reușit să întoarcă setul 2 într-o manieră foarte subtilă.  Recunosc, mă deranjează aroganța pe care a căpătat-o de când a devenit nr.1, ba chiar mă declar dezamăgită de comportamentul lui în multe dintre situații, dar cu toate acestea, n-o să-i neg reușitele și n-o să încerc să-i minimalizez rezultatele. Continue reading

Bleahhh! Ce urât! :(

      Foarte urât, nu urât! Seara trecută am avut parte de cel mai urât meci de tenis pe care l-am văzut la ultimul turneu de Grand Slam de anul acesta (dacă nu cumva din întreg anul) şi anume semifinala US Open dintre Rafael Nadal şi Juan Martin del Potro. Nu pot spune că mă aşteptam la un meci lung, de 5 seturi sau de 4 ore şi jumătate. Mă aşteptam la un meci normal, cu un scor relativ echilibrat. Încă sunt şocată de ceea ce am putut să văd pe terenul de tenis.

               Cred că am mai spus că sunt fan declarat Rafael Nadal şi datorită acestui fapt, aşteptam cu mare entuziasm meciul. Plină de emoţii şi speranţe, la ora 19 fix eram în faţa TVului, pregătită pentru marea încercare. Eram conştientă că avea să fie o partidă dificilă pentru Rafa, având în vedere vechea şi noua accidentare, precum şi serviciul ucigător al lui del Potro, dar, cunoscând caracterul lui Rafa, prindeam curaj să sper. Buuuun… Continue reading