Tag Archive | hostway

Blogul pentru bani

Articol scris pentru proba 40 din SuperBlog 2010.

La început priveam blogul meu doar ca pe o cale de a mă exprima, de a face cunoscut ceea ce simt, vreau, îmi place sau detest. Între timp, lucrurile s-au schimbat destul de mult. N-am renunțat la articolele personale, n-am renunțat la dorința de exprimare, ci doar am venit cu ceva nou. Am început să cunosc blogosfera și odată cu asta am înțeles că blogul îți poate aduce nu numai satisfacții psihologice ci și materiale, adică mai clar spus, îți poate aduce bani.

Trebuie să recunosc că la început nu m-a pasionat monetizarea blogului, mi se părea un fel de trădare a plăcerii de a scrie. Asta era și pentru că nu știam foarte multe despre subiect. Mai târziu am înțeles cum stau lucrurile și că se pot scrie articole interesante chiar și pentru a fi plătite. Apoi am început să mă interesez de cât mai multe căi de a face blogul meu și unul profitabil nu numai de exprimare. Astfel mi-am înscris blogul pe diferite site-uri de intermediere între firme ce doresc campanii online și bloggeri. În ultimele luni am reușit să prind câteva din campaniile organizate pentru care am scris articole zic eu destul de respectabile din punct de vedere stilistic și pentru care n-am primit reclamații încă.

În cele ce urmează, îmi doresc să continui să scriu advertoriale, pentru că abia mi-am intrat în mână și merită cu siguranță efortul. În același timp o să mă străduiesc să nu mă pierd în nimicuri și să uit de esență, adică să-mi păstrez stilul de a scrie, să nu renunț la calitate pentru cantitate. Nu vreau să ajung să scriu câteva rânduri doar pentru a încasa banii pentru că asta nu sunt eu. Momentan prefer să scriu mai puțin, dar de calitate, iar dacă în viitor voi putea crește numărul post-urilor fără a scădea însă calitatea acestora e perfect. Dacă nu voi putea face față unui flux mai mare de articole, atunci prefer să rămân la media actuală și la caracteristicile momentane. Continue reading

A fi sau a nu fi… blogger

Articol scris pentru proba 19 din SuperBlog 2010.

Pentru a-mi da cu părerea cu privire la bloguri și blogosferă, consider că ar trebui să încep prin a lămuri pe toată lumea ce este un blog, din punctual de vedere al altora. Așa că dau eu frumușel un search pe Google și găsesc o definițe după cum urmează : blog (cuvânt artificial, combinat, provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicație web (un text scris) ce conține articole periodice sau și cu actualizare neîntreruptă, ce au de obicei un caracter personal.

Eu am acest blog de 2 ani, dar am început cu adevărat activitatea 3 luni mai târziu. Această întârziere s-a datorat tocmai faptului că nu prea aveam habar cu ce se mănâncă scrisul online. Am avut și eu impresia că este ceva superficial, un loc, o pagină unde fiecare scrie câte ceva care să atragă atenția și să primească mai multe vizite. Un alt motiv pentru care am intrat în lumea aceasta ar putea fi considerat și spiritul de turmă, văzând că tot mai mulți au un blog, am zis de ce eu să rămân mai prejos (știu, unii ar numi asta modă sau trend, dar eu prefer să-i zic spirit de turmă pentru că reflectă mai bine realitatea).

După o oarecare perioadă am început să-mi dau seama că aveam dreptate în mare parte. Dacă spun în mare parte, asta înseamnă automat că sunt aspecte în privința cărora m-am înșelat. Da, așa este. Cel mai important fiind acela că multe persoane chiar au ceva de spus prin intermediul paginilor personale și după părerea mea, aceia se pot numi cu adevărat bloggeri. Într-adevăr, gusturile nu se discută și poate că multe bloguri ce mie îmi plac, altora li se par banale sau chiar dizgrațioase, dar eu cred că atâta timp cât cineva scrie despre ceva care-i place sau îl preocupă, automat va ieși un material bun. Iar dacă mai respectă și câteva reguli simple de gramatică chiar are șanse să creeze ceva de calitate. Aici recunosc că sunt subiectivă și deși un mă pot declara ca fiind mare patriotă, mă simt mult mai bine când citesc un  articol scris corect gramatical și cu diacriticele bine puse. La rândul meu, de fiecare dată când am timp să scriu ceva bine organizat și bine  scris în limba română, parcă mă simt mai mândră de opera mea.

La nivel larg, blogosfera mi se pare puțin supraevaluată, mai ales din cauza topurilor ce se fac după diferite criterii și în urma cărora ies o mie și una de discuții. Nu știu dacă ar trebui să fie o competiție în lumea blogurilor, ar trebui să fie doar plăcerea de a scrie, de a informa, de a împărți cu ceilalți fotografii speciale, melodii de suflet, impresii personale despre anumite filme, etc. Este adevărat că pe baza acestor topuri, cei care sunt foarte bine clasați au șansa de a beneficia de venituri mai mari fie din publicitatea prin bannere fie din cea prin articole. Dar tocmai această capacitate de a câștiga de pe urma blogurilor parcă transformă toată blogosfera. Sper totuși că nu se va întâmpla același lucru ce s-a întâmplat cu presa scrisă, adică nu se vor orienta toți blogg-erii să scrie pentru bani și vor rămâne suficienți care să scrie de plăcere și pentru plăcerea cititorilor.

Cum ar fi dac-ar fi…

Articol scris pentru proba 5 din SuperBlog 2010.

Cum ar fi domeniul meu personalizat, asta era dilema. Tocmai pentru că este o dilemă, m-a pus în mare dificultate. Și stând eu așa și gândindu-mă la tema asta, mi-am amintit că anul trecut, aproximativ în aceeași perioadă, blogul meu era supărat pe mine, din vreo 5 motive pe care le puteți vedea aici. M-am străduit cât am putut de mult să-i reduc din nemulțumiri, am încercat să scriu mai des, să-i schimb aspectul, să-l promovez și să diversific temele, iar în mare parte am reușit. Din păcate singura lamentare pe care n-am avut puterea s-o elimin a fost cea legată de domeniul personal. Ciudat este că și eu îmi doresc același lucru și din când în când mă vait că de aproape 2 ani am rămas blocată pe WordPress, dar nu știu cum fac, cum mă învârt de nu ies din cercul vicios.

Principala cauză a faptului că până la momentul acesta nu am un domeniu propriu este cât se poate de banală și puerilă : nu pot să mă hotărăsc la un nume. Numele meu nu l-aș da, pentru că nu mă consider suficient de pregătită să-mi văd mâzgălitura în dreptul URL-ului, numele actual nu sunt convinsă că s-ar mai potrivi cu ceea ce devenim (atât eu cât și blogul), iar o altă denumire care să reprezinte exact ceea ce vreau se pare că nu-s în stare să găsesc. Mi-ar plăcea să-i pot schimba radical design-ul, să-l îmbrac în culorile preferate, să organizez altfel pagina de început, astfel încât să mor de dragul lui de fiecare dată când îl deschid. Poate că sună egoist, dar cred că mie trebuie să-mi placă modul în care arată, pentru că numai așa poate transmite plăcerea cu care fac ceea ce fac și legătura strânsă dintre noi 2. De diversele aplicații pe care pe WordPress nu pot să le pun, cred că nici nu mai are rost să vorbesc, sunt o mulțime de chestii interesante pe care mi le-aș dori.

Continue reading

Domeniul meu

M-am gândit mult la importanța domeniului specializat și aș fi vrut să vin cu o teorie bine explicată și foarte bogată, dar trebuie să recunosc că nu e punctul meu forte, așa că o să vin cu o întâmplare.

În urmă cu ceva vreme, eram la o cafea cu un prieten și discutam vrute și nevrute. Printre aceste subiecte dezbătute se afla și viitorul blogului meu și cel al site-ului lui.

– Hai mă, nu te-ai hotărât? Îți iei un domeniu?

– Să știi că întotdeauna mi-am dorit asta și cred că a sosit momentul. M-am săturat să tot stau să scriu wordpress.com și să depind de platforma lor. Vreau să-mi aranjez aranjez altfel blogul, să-l „cosmetizez”. Știi că-mi place să-mi pun amprenta pe lucrurile la care lucrez.

– Da, știu că mi-ai menționat de câteva ori. Vrei ceva la întâmplare? Continue reading