Tag Archive | Federer

Australian Open – before the final

După 2 semifinale  intense vom avea în sfârșit finala marelui turneu. O finală ce se anunță a fi cel puțin frumoasă pentru că fiecare dintre cei doi protagoniști va fi acolo pe teren pentru a câștiga trofeul. Diferența de timp de refacere o să joace probabil un rol important, dar nu decisiv, îl văd pe Djokovic suficient de determinat să dea și ultima suflare pentru a învinge. Mi-e puțin teamă de faptul că Nadal ar putea intra nervos în meci, lucru ce l-ar deconcentra. L-am mai văzut  și nu mi-a plăcut absolult deloc. Dar dacă nu se întâmplă așa, dacă o să fie concentrat începând cu prima minge, dacă nu va începe să dea vina în mintea lui pe altcineva pentru greșelile sale sau punctele reușite de adversar, dacă va juca cel puțin 70% din cum a jucat în meciul cu Federer (unde a fost absolut demențial), ei bine… atunci nimic n-o să-i stea în cale, nici măcar un Djokovic complet refăcut, în plină formă fizică și mentală. Continue reading

Australian Open sferturi de finală (I)

Astăzi s-au disputat primele 2 sferturi de finală din cadrul turneului de Grand Slam din Australia. Primul a fost meciul lui Roger Federer cu Juan Martin del Potro, un meci de la care toată lumea aștepta spectacol, un scor strâns și… poate chiar o surpriză furnizată de o revenire miraculoasă a argentinianului la jocul lui de dinainte de accidentare. Sincer, eu n-am sperat la nimic din toate astea, îi văzusem pe ambii în cel puțin un meci săptămâna trecută și eram conștientă că del Potro, indiferent de sclipirea de moment pe care ar fi putut să o aibă, nu avea cum să treacă de un Federer ce afișează o formă excelentă. Scorul n-a fost deloc unul strâns, adică nu a fost nevoie de  un set în plus față de minimul impus, ba nici de un tie-break nu a fost cazul. Roger și-a făcut jocul lui, frumos, cu lejeritate și fără strop de transpirație, aproape ca la un atrenament cu public. Juan Martin a jucat așa cum a putut sau mai bine zis, așa cum i-a permis prea bunul său adversar.

Meciul cu numărul doi, Continue reading

After Wimbledon

Ultimele două săptămâni au trecut ca un fulger, n-am avut timp nici măcar să realizez că s-a topit o lună de vară. Mă rog… topit nu cred că e cuvântul potrivit, ar trebui să zic mai degrabă  că ”au luat-o apele”. În fine..

Au fost două săptămâni magice, în cel mai adevărat și pur sens al cuvântului! Bineînțeles că principalul motiv este marele turneu de tenis de la Wimbledon, la ce vă gândeați? Având în vedere circumstanțele, e adevărat că ar trebui să ador Roland Garros-ul mai presus de toate, dar cu toate astea, rămân la părerea că la Wimbledon tenisul e mult mai spectaculos, mult mai… tenis. Nu vorbesc așa acum pentru că Rafa l-a câștigat pentru a doua oară, ci pur și simplu asta am simțit încă de când am văzut pentru prima oară Grand Slam-ul acesta. Nu știu dacă are rost să mă apuc acum să fac cronica turneului pentru că sunt mulți alții mult mai experimentați în a mânui cuvintele și a expune totul încât să te facă să simți că ai fost acolo măcar pentru câteva secunde. Mă mulțumesc cu a spune ce mi-a plăcut și ce nu, ce m-a încântat și dimpotrivă, ce m-a dezgustat.

Cu siguranță m-a încântat faptul că n-a plouat pe tot parcursul concursului. Genial! Două săptămâni fără ploaie în mirifica Londră, templul ploilor de vară și al meciurilor întrerupte. Mi-a făcut plăcere să nu văd prelatele întinse nici măcar pentru a închide acoperișul arenei centrale și cu siguranță și jucătorii s-au bucurat pentru asta.

Mi-a plăcut să văd cum e să faci o mulțime de lucruri, iar doi jucători să nu termine o partidă de tenis în tot timpul ăsta. Am avut un șoc când am văzut pentru prima oară un scor imens, gen 48-49 în decisiv. Inițial am crezut că e vorba de vreo eroare a tabelei de scor. Trebuie să recunosc că nu am văzut meciul integral (stau și mă întreb cine l-o fi văzut, în afară de arbitrul de scaun), dar din ce am văzut……….  da, e de apreciat rezistența celor doi și capacitatea de a servi incredibil atâtea ore, dar… jocul din câmp a fost mai mult decât plictisitor. N-a fost spectacol din punctul ăsta de vedere.

Am savurat primul meci al lui Federer, în totalitatea lui! Eram oarecum sigură că va fi un meci interesant și tocmai de aceea am renunțat și la învățat pentru examen pentru a-l vedea. Mă așteptam la un joc frumos din partea lui Falla și nu m-am înșelat și în aceeași măsură nu puteam să concep o ieșire a lui Roger încă din prima zi. Sincer vorbind.. mi-ar fi părut rău să aibă parte de o cădere atât de abruptă.

M-am amuzat copios Continue reading

Australian Open – after

Da, știu că a trecut mai bine de o săptămână de când s-a încheiat turneul, dar din păcate n-am avut când să-mi dau cu părerea despre ceea ce a fost. Nici nu știu cu ce să încep. Cred că o idee bună ar fi să le iau în ordine cronologică (repet, ceea ce urmează este strict punctul meu de vedere).

Nu pot spune că sunt dezamăgită de faptul că Rafa a părăsit turneul în faza sferturilor de finală, mai degrabă s-ar potrivi termenul de  „îngrijorată”. Îngrijorată în primul rând pentru accidentare, pentru ceea ce va urma și nu în ultimul rând, îngrijorată pentru cum arată clasamentul ATP în momentul de față. Îmi pare doar rău că a abandonat în fața lui Murray (recunosc, nu-l suport pe omul ăla, este încrezut peste măsură și fără un motiv întemeiat, adică fără să fi câștigat măcar un turneu de Grand Slam), i-a făcut viața mai ușoară și i-a lăsat drum liber spre finală. Ca mod de joc, pot spune că a fost mai bine, mai sigur pe el și a arătat în foarte multe momente așa cum îl știam cu toții la începutul anului trecut. Sper doar ca noua accidentare să nu-l dea iarăși peste cap (mai mult decât era deja).

Am fost însă dezamăgită de Davydenko. Pe cât de ușor a ajuns în sferturi, fără set pierdut, pe atât de ușor a pierdut în fața lui Federer. Am senzația că are un fel de complex în fața elvețianului în turneele mari, prea multă presiune, teamă de nou… habar n-am, dar sigur e ceva acolo în căpșorul lui. La fel s-a întâmplat și cu Soderling, care a pierdut încă de la primul meci, nu mă așteptam. Restul meciurilor au fost destul de previzibile. Mi-a părut foarte rău de Tsonga și Cilic, au jucat prea bine în meciurile din sferturi ca să ajungă să piardă așa în semifinale. Chiar mi-ar fi plăcut să văd o finală cu totul inedită.

Că tot am pomenit de finală… Ei bine.. finala a fost plictisitoare. Pentru mine era mai mult decât previzibil că Federer avea să câștige în minimul de seturi. Este într-o formă prea bună pentru a fi fost bătut de un Murray mult prea înfumurat pentru a-și vedea lungul nasului. Nu pot spune că mă bucură victoriile lui Federer, dar asta parcă a fost pe placul meu și în plus, a meritat-o pe deplin. Aaa.. și să nu uit.. Continue reading

Australian Open – before

După cum ziceam zilele trecute, pe 18 ianuarie debutează primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Nu știu de ce, dar anul acesta nu simt același entuziasm ca anul trecut, parcă nici nu realizez ce se întâmplă și pe unde-mi zboară timpul.  Revenind însă la subiect… Am citit săptămâna asta mai multe preview-uri ale turneului făcute de anumiți domni, cu prognosticuri cu tot. Trebuie să recunosc că… nu  sunt uimită deloc de previziunile lor. Majoritatea mizează pe Federer sau Murray, unii pe Del Potro, Djokovic sau chiar Davydenko pentru o posibilă finală (între timp a apărut tabloul principal care neagă posibilitatea unei finale Federer-Davydenko). Continue reading

Wii 4 everyone

Tenisul ăsta, greu sport! Până și pentru profesioniști. Vorbesc aici despre ultimul turneu de tenis din seria Masters 1000 din acest an, anume, Paris Masters 1000. O întreagă aventură, ce a început relativ liniștit și s-a terminat mai mult decât tumultuos.  În primult tur, primii 8 favoriți au stat liniștiți, relaxându-se fiecare cu prietena lui prin magicul oraș al luminilor și sperând, fiecare dintre ei că va câștiga trofeul și implicit cele 1000 de puncte. Odată cu turul 2, a început să bată vântul prin ei, picând din start favoritul principal Roger Federer, iar favoritul 2, Rafael Nadal a scăpat ca prin urechile acului, salvând 5 mingi de meci. În optimi, încă unul culcat la pământ, Andy Murray (favorit 4). Și tot așa… s-a ajuns în semifinale. O semifinală surpriză, între favoritul gazdelor, Gael Monfils și cehul Radek Stepanek. Cealaltă semifinală, dintre Nadal și Djokovic, a fost numită „adevărata finală” de către toți iubitorii tenisului și experții în domeniu. Pumnii strânși și Vamos Rafa! O victorie aici și o semifinală în turneul campionilor ar fi zdruncinat puțin fotoliul de lider al lui Federer.

Viiiiise! Meciul a fost chiar urât, dominat de la un capăt la celălalt de sârb. În finala cu Monfils, Djokovic s-a bucurat prea devreme, după doar un set și jumătate. S-a văzut câștigător și s-a relaxat. Unde a dus asta? La pierderea setului 2 și ajungerea în tie-break în setul decisiv. Până la urmă a câștigat și a oferit un meci frumos, dar liderul în tot turneul ăsta a fost oboseala. Fără drept de apel, fiecare dintre jucători (până și numărul 1 mondial)  s-au dovedit a fi doar umbra celor din debutul sezonului. Continue reading

Eeeeeeeh… aşa mai merge ! :D

După cum spuneam în postul trecut, am urmărit finala de la US Open (m-am culcat la 4 fara 20, d-aia m-am trezit buimacă azi :D). Ţin să precizez încă de la început că am fost plăcut surprinsă atât de frumuseţea jocului, cât mai ales de rezultat. Îi acordam şanse lui del Potro, dar undeva sub 50%. După cel de-al doilea set eram fifty-fifty. După cel de-al treilea… mă pregăteam să mă culc :)) aveam deja 36 de ore în care nu dormisem decât 7… deci vă imaginaţi cum eram. Mă rog.. nu m-am culcat, am avut răbdare şi pentru setul 4, set după care eram şocată. Nu ştiu dacă am văzut recent vreun meci în care Federer să fi pierdut 2 tie-breakuri în acelaşi meci. Chestia asta mi-a dat serios de gândit şi să înclin balanţa către del Potro. Jocul acestuia, din setul decisiv mi-a confirmat aşteptările :  echilibrat, calm dar în acelaşi timp foarte motivat, precis şi mai ales foarte puternic, în FORŢĂ. Îmi fugise cu totul somnul, aşa că am putut să mă bucur 100%  fiecare punct. De partea cealaltă a fileului, Federer era din ce în ce mai nervos, parcă nu putea să accepte că adversarul lui chiar joacă foarte bine şi reuşeşte să-l surclaseze. Se pare că până şi roboţelul elveţian are scurtcircuite din când în când :P.

                   Ce să mai spun…. Continue reading

Bleahhh! Ce urât! :(

      Foarte urât, nu urât! Seara trecută am avut parte de cel mai urât meci de tenis pe care l-am văzut la ultimul turneu de Grand Slam de anul acesta (dacă nu cumva din întreg anul) şi anume semifinala US Open dintre Rafael Nadal şi Juan Martin del Potro. Nu pot spune că mă aşteptam la un meci lung, de 5 seturi sau de 4 ore şi jumătate. Mă aşteptam la un meci normal, cu un scor relativ echilibrat. Încă sunt şocată de ceea ce am putut să văd pe terenul de tenis.

               Cred că am mai spus că sunt fan declarat Rafael Nadal şi datorită acestui fapt, aşteptam cu mare entuziasm meciul. Plină de emoţii şi speranţe, la ora 19 fix eram în faţa TVului, pregătită pentru marea încercare. Eram conştientă că avea să fie o partidă dificilă pentru Rafa, având în vedere vechea şi noua accidentare, precum şi serviciul ucigător al lui del Potro, dar, cunoscând caracterul lui Rafa, prindeam curaj să sper. Buuuun… Continue reading

Finala Australian Open 2009 – un exemplu de forţă şi emoţii

Euforia tenisului a început dintr-o joacă, sau mai bine zis, din prietenie. Adică un bun prieten care nu reuşea să privească turneul de la Wimbledon la TV, mă rugase să-l ţin la curent cu evoluţia scorurilor. Pentru asta, bineînţeles trebuia să mă uit la acele meciuri. Iniţial, trebuie să recunosc că n-am fost tocmai încântată pentru că nu-mi plăcea tenisul. Mi se părea mult prea plictisitor să stai să te uiţi chiar si 5 ore la un meci, plus că nu ştiam nici regulile de joc. Ei bine, primul meci pe care am fost “obligată” să-l văd a fost unul în care juca un anumit Rafael Nadal, care, din câte spuneau comentatorii, câştigase cu doar câteva săptămâni înainte, pentru al doilea an consecutiv, turneul de la Roland Garros. După primul set eram deja fermecată. Aşa cum odată mă fascinase să-l văd pe Michael Schumacher revenind în cursă şi câştigând-o după ce fusese undeva dincolo de mijlocul clasamentului, aşa mă uimea jocul puştului ăstuia. Şi… deşi nu prea aveam eu habar de tenis, şi auzisem până atunci decât de Federer, mi-am zis în sinea mea “Băiatul ăsta e genial ! Dacă nu cumva este cel mai bun, sigur o să ajungă la un moment dat”.

Continue reading