Tag Archive | del Potro

Australian Open sferturi de finală (I)

Astăzi s-au disputat primele 2 sferturi de finală din cadrul turneului de Grand Slam din Australia. Primul a fost meciul lui Roger Federer cu Juan Martin del Potro, un meci de la care toată lumea aștepta spectacol, un scor strâns și… poate chiar o surpriză furnizată de o revenire miraculoasă a argentinianului la jocul lui de dinainte de accidentare. Sincer, eu n-am sperat la nimic din toate astea, îi văzusem pe ambii în cel puțin un meci săptămâna trecută și eram conștientă că del Potro, indiferent de sclipirea de moment pe care ar fi putut să o aibă, nu avea cum să treacă de un Federer ce afișează o formă excelentă. Scorul n-a fost deloc unul strâns, adică nu a fost nevoie de  un set în plus față de minimul impus, ba nici de un tie-break nu a fost cazul. Roger și-a făcut jocul lui, frumos, cu lejeritate și fără strop de transpirație, aproape ca la un atrenament cu public. Juan Martin a jucat așa cum a putut sau mai bine zis, așa cum i-a permis prea bunul său adversar.

Meciul cu numărul doi, Continue reading

Eeeeeeeh… aşa mai merge ! :D

După cum spuneam în postul trecut, am urmărit finala de la US Open (m-am culcat la 4 fara 20, d-aia m-am trezit buimacă azi :D). Ţin să precizez încă de la început că am fost plăcut surprinsă atât de frumuseţea jocului, cât mai ales de rezultat. Îi acordam şanse lui del Potro, dar undeva sub 50%. După cel de-al doilea set eram fifty-fifty. După cel de-al treilea… mă pregăteam să mă culc :)) aveam deja 36 de ore în care nu dormisem decât 7… deci vă imaginaţi cum eram. Mă rog.. nu m-am culcat, am avut răbdare şi pentru setul 4, set după care eram şocată. Nu ştiu dacă am văzut recent vreun meci în care Federer să fi pierdut 2 tie-breakuri în acelaşi meci. Chestia asta mi-a dat serios de gândit şi să înclin balanţa către del Potro. Jocul acestuia, din setul decisiv mi-a confirmat aşteptările :  echilibrat, calm dar în acelaşi timp foarte motivat, precis şi mai ales foarte puternic, în FORŢĂ. Îmi fugise cu totul somnul, aşa că am putut să mă bucur 100%  fiecare punct. De partea cealaltă a fileului, Federer era din ce în ce mai nervos, parcă nu putea să accepte că adversarul lui chiar joacă foarte bine şi reuşeşte să-l surclaseze. Se pare că până şi roboţelul elveţian are scurtcircuite din când în când :P.

                   Ce să mai spun…. Continue reading

Bleahhh! Ce urât! :(

      Foarte urât, nu urât! Seara trecută am avut parte de cel mai urât meci de tenis pe care l-am văzut la ultimul turneu de Grand Slam de anul acesta (dacă nu cumva din întreg anul) şi anume semifinala US Open dintre Rafael Nadal şi Juan Martin del Potro. Nu pot spune că mă aşteptam la un meci lung, de 5 seturi sau de 4 ore şi jumătate. Mă aşteptam la un meci normal, cu un scor relativ echilibrat. Încă sunt şocată de ceea ce am putut să văd pe terenul de tenis.

               Cred că am mai spus că sunt fan declarat Rafael Nadal şi datorită acestui fapt, aşteptam cu mare entuziasm meciul. Plină de emoţii şi speranţe, la ora 19 fix eram în faţa TVului, pregătită pentru marea încercare. Eram conştientă că avea să fie o partidă dificilă pentru Rafa, având în vedere vechea şi noua accidentare, precum şi serviciul ucigător al lui del Potro, dar, cunoscând caracterul lui Rafa, prindeam curaj să sper. Buuuun… Continue reading