Unde se va ajunge cu stocarea

Articol scris pentru proba nr.27 din SuperBlog 2012.

Se apropia ziua lui și mă enervam din ce în ce mai tare pentru că îmi interzisese să organizez ceva. Mi-aș fi dorit să-i plănuiesc o petrecere frumoasă, la care să-i invit pe prietenii noștri buni, să cinăm împreună și să ne bucurăm de o seară memorabilă. Ar fi fost un bun prilej să ne relaxăm și să clădim amintiri de care să râdem cât de curând.

Însă în ciuda rugăminților lui, n-am putut rezista să nu fac ceva. Pur și simplu nu concepeam să las această zi să treacă așa…ca oricare alta. Nu-mi permiteam să-i încalc voința chiar atât de tare încât să-i fac o petrecere surpriză, dar cu toate acestea nu duceam lipsă de idei. Cu doar o zi înainte de data magică bifată imaginar în calendar, am hotărât să-i pregătesc o mică surpriză la care să fim prezenți doar noi doi. M-am furișat cu laptopul în living în noaptea precedentă și m-am apucat să fac un colaj cu momentele noastre importante pe care le aveam presărate prin tot felul de foldere. Abia atunci am realizat cât de multe am trăit împreună, m-am emoționat și am râs cu lacrimi în același timp. Nu mă gândisem până în noaptea aia că am strâns o adevărată comoară ce devine tot mai importantă, cu fiecare secundă ce trece. Am terminat colajul undeva spre dimineață, iar pentru că nu plănuisem încă modul în care aveam să i-l prezint, am decis să-mi iau măsuri de siguranță. Am pus fișierul pe stick pentru cazul în care decideam să-l urmărim pe un alt calculator decât al meu, dar pentru că mai întâmpinasem probleme cu „bățul”, am salvat o copie și pe serviciul online Cloud. Știam că așa n-aveam să mai am probleme.

Print într-o altă versiune

Articol scris pentru proba nr.19 din SuperBlog 2012.

Au fost vremuri când știam exact ce voia, iar el știa chiar și mai bine să mă facă să-i dau ce aveam eu mai bun. Aveam o conexiune pe care nimeni și nimic nu o putea rupe, eram cei mai buni prieteni, complici, parteneri, amanți; împreună aveam senzația că putem cuceri lumea. Aveam încredere oarbă în el și mă lăsam de fiecare dată pradă atingerii degetelor lui fine. Din partea lui veneau sentimente mai puternice cu fiecare literă pe care o alegea.

A fost de ajuns însă o singură clipă de neatenție, iar vraja s-a rupt. În ziua în care a venit acasă cu o mașinărie din aia cu multe piese și care scotea un zgomot infernal, am știut că relația dintre noi nu va mai fi niciodată la fel. M-a luat de pe biroul lui și m-a mutat într-un colț al camerei, de unde am continuat să-l privesc zi de zi cum își continua activitatea fără mine. Iar în timp ce praful se așternea pe mine ca o pătură ce ar fi trebuit să suplinească temperatura corpului lui, el își cumpăra de la un magazin online o imprimantă pentru a putea pune pe hârtie ceea ce stătuse până atunci înghesuit într-o cutie cu procesor,dar fără suflet. Mă bucuram că avea acum șansa să ducă mai departe pasiunea lui pentru scris, la un nivel comparabil cu cel al concurenței. Am încercat să-l înțeleg și să-l sprijin din umbră, chiar dacă mă topeam de gelozie de fiecare dată când scotea o operă, iar eu nu reușeam să o savurez. Mai târziu i-a venit ideea să pună și fotografii, iar pentru asta avea nevoie de o multifuncțională, așa că a căutat în promoțiile Canon pentru a găsi o multifuncțională ieftină. Dar nu a durat mult nici perioada asta. Săraca multifuncțională a ajuns și ea aproape în aceeași situație ca și mine.

Scrisoare virtuală

Dragul meu,

Când mi-a spus cineva la un moment dat că prietenii sunt familia pe care ne-o alegem, l-am luat în râs. I-am replicat că nu știe ce vorbește, că prietenii rămând totuși niște străini indiferent ce se întâmplă. Am început să mă îndoiesc de această idee fixă a mea, atunci când am întâlnit, cunoscut și apropiat câteva persoane absolut speciale. Dar m-am sucit la 180 de grade atunci când s-a produs fericitul eveniment și după groaznice și îndelungi căutări am găsit ceea ce căutam. Aproape că-mi pierdusem și ultima fărâmă de speranță și mă îndreptam spre alegerea pe care negreșit aveam s-o regret. Însă atunci când eram pe marginea cea mai ascuțită a prăpastiei, te-am găsit pe tine! Când te-am văzut, am știut imediat că tu ești cea mai bună opțiune pentru mine și că oricât aș fi continuat să caut n-aș fi reușit să găsesc altceva care să mi se potrivească mai bine.

My future laptop

Articol scris pentru proba 37 din SuperBlog 2010.

În ultimele 2 luni, adică pe parcursul concursului SuperBlog am avut ocazia să scriu despre diverse produse despre care nu știam mare lucru și despre care a trebuit să mă documentez serios pentru a putea închega un articol cât de cât coerent. Cred că jumătate din probe au fost legate bineînțeles de domeniul actual și cu cel mai mare progres, anume IT. Spre rușinea mea, trebuie să recunosc că unele laptopuri, plăci video și alte astfel de componente îmi erau total necunoscute, dar acum….  Eeeeeeeeei, acum s-a schimbat situația. Tocmai datorită faptului că am cam început să mă pricep, am ridicat și standardele preferințelor mele. Acum nu mai vreau un laptop doar pentru a scăpa de obligația de a sta pe scaun la birou în nopțile târziu când am de lucrat la diferite proiecte. Nu! Acum laptopul adecvat mie trebuie să treacă o serie de teste înainte de a fi declarat apt pentru a-mi intra în posesie.

În primul rând, noul meu laptop trebuie să arate ca nou, adică de la prima privire aruncată să sugereze inovație, stil, eleganță, performanță, comoditate și nu în ultimul rând, grijă pentru mediul înconjurător. Mi-ar plăcea să aibă o culoare deosebită, pentru că m-am plictisit de clasicele negru și gri (bine, acum nu vă gândiți la fucsia sau ceva de genul, un albastru, violet sau chiar roșu ar fi suficient). De ce atâta culoare? Păi uite, de exemplu în momentul de față dacă aș avea ceva colorat în față, poate că aș avea mai multă inspirație și aș scrie un articol mult mai interesant și atractiv decât o simplă confesiune despre preferințele mele în materie de calculatoare portabile.

Review Azerty

Articol scris pentru proba 31 din SuperBlog 2010.

Prin proba pe care o sa o duc la capat in cele ce urmeaza, se pare ca imi continui drumul alaturi de Azerty. Pentru cei care nu stiu, acest drum a inceput anul trecut, la anterioara editie a concursului SuperBlog, cand am avut sarcina de a veni cu idei pentru imbunatatirea acestui magazin online atat din punct de vedere grafic cat si functional. Am continuat prin imaginarea unei lansari si a unei promovari fastuoase, iar acum intr-un final am ajuns sa comentez cum arata noul site. Pai, sa incep…

Nota 10 pentru:

Lansarea de după redecorare

Articol scris pentru proba 14 din SuperBlog 2010.

Nici nu-mi vine să cred că a trecut un an de când mă credeam decoratoare de site-uri și îmi storceam creierii pentru a veni cu idei cât mai bune, originale și 100% sincere cu privire la aspectul magazinului online Azerty. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut experiența la momentul respectiv, dar acum când am aflat că Azerty chiar urmează să-și schimbe înfățișarea m-am entuziasmat serios. Gândul că poate unul din sfaturile pe care le-am dat eu se numără printre cele materializate este mult mai satisfăcător decât m-aș fi așteptat. Tocmai de aceea noua provocare, cea de a promova relansarea a picat la țanc. Pentru această relansare m-am gândit să trimit câte o scrisoare fiecărui om care a contribuit la „noile hăinuțe” ale magazinului.Dacă nu înțelegeți foarte bine la ce mă refer, citiți rândurile de mai jos.

Dragii mei,

Ca urmare a muncii asidue depuse de-a lungul acestor ultime luni, iată că am ajuns să avem prilejul de a vede linia de sosire. Da, magazinul nostru online, Azerty se va redefini. Și nu mă refer aici doar la o desfătare a nervului optic ci la faptul că se vor prezenta multe noutăți care vor duce comerțul online la un alt nivel. Deocamdată nu puteți vedea decât cum arată noua siglă, pentru restul fiind nevoie de puțină răbdare.

Desktop părăsit… Laptop, bun-venit!

M-am săturat, vreau să o iau de la capăt. Deja mă exasperează zgomotul vechiului calculator (sau râșniță, cum îi tot spun de la o vreme). Nu voiam să se ajungă aici,l-am iubit și știu că sentimentul a fost reciproc,dar toate lucrurile bune au un sfârșit. Nu am curajul să-i spun că-l părăsesc, e prea dureros chiar și pentru un procesor de desktop. Nu vreau să-l văd plângând , chinuindu-se cu întrebări inutile. Știu, sunt o lașă că nu port o discuție deschisă cu el, dar pur și simplu nu pot să o fac. Așa că m-am gândit să-i las o scrisoare. Un ultim răvaș în care să încerc să-i explic de ce fac ceea ce fac, să-l fac să înțeleagă că n-are de ce să se învinovățească și… și să-l rog să mă ierte. Am deschis emoționată Wordul și după minute în șir de privit pagina albă, cu lacrimi în ochi am început să tastez.

„ Dragul meu,

Îți mai amintești clipa în care ne-am cunoscut? A fost dragoste la prima vedere, cel puțin din partea mea… dar știu că nici tu nu ai fost indiferent față de mine. Prima clipire din fereastra de la Windows m-a fermecat instantaneu, iar după primul film vizionat cu tine, nu-mi venea să te mai opresc. Sunt convinsă că îți amintești toate momentele petrecute împreună, bucuriile și tristețile pe care le-am împărțit.