Archives

Primul concurs găzduit de mine

Articolul acesta, scris pentru proba nr.21 din SuperBlog 2013 este o adevărată provocare pentru mine. Veți afla în cele ce urmează și care este motivul.

Cu ajutorul sponsorului probei de astăzi, LuxuryGift.ro , îmi voi împlini o dorință mai veche pe care nu știu dacă aș fi putut s-o ating ca blogger nu foarte comercial.Este vorba despre un concurs creat special pentru voi, dragii mei cititori pe care vreau să vă răsplătesc pentru faptul că aveți răbdarea să parcurgeți articolele mele .

Premiul pus în joc la acest concurs este un voucher de reducere de 50% pentru produse din gama butoni și bijuterii de fantezie de pe site-ul sponsorului mai sus menționat. Am urmărit videoclipul pe care l-am inserat mai jos și mi-am dat seama că în aproximativ o lună, febra cadourilor va cuprinde o mare parte dintre noi toți, iar cei mai mulți vor fi în pană de idei.

De aceea m-am gândit să vă provoc să-mi povestiți pe scurt cum procedați voi atunci când aveți de făcut un cadou. Voiam inițial să vă rog să răspundeți la o serie de întrebări pe această temă, dar mi-am dat seama că așa vă îngrădeam posibilitatea de exprimare și creativitatea în ordonarea ideilor, așa că aveți libertate deplină.

Ce ziceți? V-ar sta bine să împărtășiți cu ceilalți modul în care vă comportați atunci când dăruiți? Să-i ajutați pe alții prin experiența voastră și în același timp să aveți șansa de a câștiga un voucher pentru a vă cumpăra butoni, bijuterii simple sau bijuterii cu cristale la preț redus?

Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre pentru că mi-ar plăcea să aflu cu cât timp înainte vă pregătiți pentru un astfel de gest, dacă plănuiți în amănunt sau dacă în general sunteți pe fugă, dacă preferați obiectele simbolice sau pe cele de care știți că are nevoie „cadorisitul”, cum procedați când nu aveți nici măcar o idee de cadou, dacă vă place să-l împachetați și să-l împopoțonați, dacă însoțiți cadourile de o felicitare în care să exprimați în scris ce simțiți pentru acea persoană, etc.  luxury

Răspunsurile se fac prin comentarii la această postare până pe data de 21 noiembrie. Dintre acestea, în ziua următoare, adică pe 22 noiembrie voi alege pe cel care va fi mai convingător, detaliat și interesant. Multă baftă!

P.S. Aș fi foarte curioasă câți dintre voi au oferit un cadou fără să fie mânați de vreo ocazie anume, ci doar de sentimentele față de o persoană și de plăcerea de a-i savura surprinderea.

LATER   UPDATE:

Concursul s-a terminat în urmă cu o oră. castigatorMulțumesc tuturora pentru participare și felicitări! Comentariile au fost cu adevărat savuroase și mult mai bogate decât m-aș fi așteptat, ceea ce denotă interesul vostru. Din păcate, nu poate exista decât un singur câștigător și tot din păcate eu trebuia să decid. Dar cum mi-a fost greu să departajez răspunsurile și să fiu obiectivă, am apelat la random.org  pentru a-mi ușura sarcina.

După cum se poate vedea și în imagine, a fost ales comentariul cu nr.7 din totalul de 9. Așadar, Escu, vei fi contactat(ă) pe adresa de mail cu care te-ai înregistrat și vei primi voucherul electronic împreună cu restul detaliilor pentru comandă. Felicitări!

Advertisements

Pasiuni între pasiuni

Articol scris pentru proba nr.19 din SuperBlog 2013.delaco_fan_branza_proof1-300x300

Sunt o persoană activă și de cele mai multe ori nu mă limitez doar la programul din timpul zilei de muncă. Aș putea spune chiar că după programul de la job începe cu adevărat ziua pentru mine. Plec de la birou pe jos, fac jogging seara în parc, deseori merg în drumeții pe munte și chiar particip la manifestări sportive atunci când mi se oferă ocazia pentru că atunci când mă mișc simt că trăiesc. Mulți m-au întrebat de ce fac asta și m-au criticat pentru că mi-aș extenua inutil corpul, că exagerez cu exercițiile sau că am transformat activitățile acestea într-o obsesie. Am încercat să explic o dată, de două ori, chiar și a treia oară. Apoi mi-am dat seama că de fapt acesta era un gest inutil și că-mi pierdeam timp prețios cu explicațiile pe care nimeni nu voia să le asculte sau să le înțeleagă.

De exemplu, Continue reading

Aventura americană

Articol scris pentru proba nr.18 din SuperBlog 2013.

Ploua torențial când am pășit pe ușa avionului în căutarea atingerii visului de-o viață. Sperasem atâția ani că într-o zi o să am ocazia să calc pe tărâm american măcar pentru câteva ore, iar acum aveam ocazia să fiu acolo preț de 3 luni și să experimentez toate aspectele traiului pe „tărâmul făgăduinței”. Când prietena mea Ana mi-a propus să recurgem la programul Work & travel pentru a ajunge în USA, am fost sceptică și i-am spus că deși mi-aș dori foarte mult să fac asta, nu mă cred totuși capabilă să fac față.  Din fericire, n-am putut rezista rugăminților acesteia de a o însoți și dorinței lăuntrice de a-mi atinge visul și ca rezultat mă aflam deja în avionul ce-și făcea loc printre stropii mari ai ploii de vară pentru a se opri pentru câteva ore în Paris și a mă conduce apoi spre destinația finală: San Francisco. După aproximativ 16 ore cu tot cu escală, am ajuns aproape înțepenită în metropola a cărei priveliște m-a fermecat încă de la coborârea pentru aterizare. Din păcate n-am putut-o vizita în acea zi pentru că ne grăbeam să ajungem în micul orășel în care aveam să lucrăm în următoarele 3 luni. El Dorado se afla la vreo 2 ore de mers pe șosea, adică vreo 120 de mile de San Francisco, însă foarte aproape de capitala statului California, Sacramento. Cei de la hotelul la care aveam să lucrăm ne-au întâmpinat foarte frumos și ne-au făcut instructajul foarte amănunțit în primele două zile, pentru ca din ziua a treia să intrăm deja „în pâine”.

Munca nu a fost tocmai ușoară, mai ales că pe lângă jobul de la hotel a trebuit să căutăm un al doilea job pentru a ne putea asigura o ședere plăcută și profitabilă așa cum ne propuseserăm încă de la început. Norocul nostru a fost că cel de-al doilea job l-am găsit la doar 2 străzi de hotel, la un magazin de jucării, și puteam face schimbul foarte ușor între cele două. Orașul mi s-a părut unul destul de liniștit, curat și mă simțeam bine, dar abia așteptam prima ieșire în lumea adevărată a USA. Ne-am împrietenit rapid cu vreo câțiva tineri de acolo și în prima zi liberă am dat o fugă în Yosemite National Park împreună cu ei. Drumul m-a fascinat mai ales pentru că începusem să simt diferența de cultură și infrastructură chiar și față de Europa Occidentală, căci de România nici nu mai era vorba. Vârfurile de granit, vegetația și văile parcului erau cu mult mai spectaculoase decât mi le imaginasem, iar aventura a fost una cu adevărat memorabilă. Continue reading

Killer Queen

Articol scris pentru proba nr.17 din SuperBlog 2013.

„Curtenilor,

Majestatea sa, Killer Queen Katy Perry, are neplăcuta obligație de a-și alege cât mai curând un nefericit individ pe care să-l țină alături pe post de însoțitor de regină (așa-numitul rege). Și cum din păcate nu și-l poate crea singură din vreun material după bunul plac, aceasta va trebui să-l găsească printre voi.

Cei interesați sau nu, interesanți sau mai puțin interesanți se vor prezenta mâine, în ziua a 7-a a lunii a 7-a, la curtea regală, ghișeul numărul 7.

Încumetați-vă și veți afla rezultatul!”

Cam așa suna anunțul din afișul pe care însăși regina poruncise a fi răspândit prin tot regatul, sătulă fiind de insistențele diverșilor bărbați de rang înalt de a o lua de soață. Aceasta ajunsese la concluzia că va fi mai ușor să aleagă ea pe cineva care să-i servească drept marionetă decât invers.

– Majestate, au sosit!

– Sunt mulți?

– Păi.. să vedeți..

– Ce să văd J. că nu am cum să văd! Spune-mi, câte mii de supuși au venit?

– 5 ,  Majestate.

– 5000? Știam eu că oamenii mei mă iubesc și că de fapt revoltele sunt doar o invenție de-a voastră.

– Nu.. nu mii.

– Eee..  sunt în regulă și 500 acum. Doar nu aveau să vină toți bărbații.

– Nici sute, Majestate.

– Mai bine! Din 50 aleg și mai ușor.

– Vă va fi chiar mai facil Regina mea, au venit doar 5.

– 5 ? Pur și simplu 5? Câte degete am la o mână?

– Cam da.

– Cum îndrăznesc Continue reading

Când coșul nu te lasă

Articol scris pentru proba nr.15 din SuperBlog 2013.

Mi-aș fi dorit să pot face ceva, să găsesc o modalitate de a mă eschiva, dar din păcate nu aveam alternativă. Poate dacă ar fi fost vorba de o reuniune de familie nu mi-ar fi păsat mai deloc, până la urmă familia este datoare să te accepte așa cum ești, precum și tu o accepți în integralitatea ei. Cred că m-ar fi afectat mai puțin și dacă era vorba de o ieșire în oraș cu iubitul pentru că bănuiesc că m-ar fi înțeles dacă m-ar fi iubit într-adevăr. Ori aș fi contramandat întâlnirea pe motiv că mă simt rău sau vine bunica în vizită sau mai știu eu ce.

Însă în situația în care mă aflam nu aveam nici măcar o modalitate de scăpare. Umblam deja de vreo două luni și ceva după un job și nu reușisem să găsesc nimic, nici măcar la un interviu nu fusesem chemată. Ajunsesem să mă simt cel mai prost copil din curtea școlii după cum ziceam în copilărie. Acum se ivise ocazia și eram încrezătoare că o voi și fructifica. Însă imaginea pe care mi-a reflectat-o oglinda atunci când am ajuns în baie să mă aranjez pentru interviu, m-a descumpănit complet. Nu știu cum și nici de unde, dar peste noapte îmi apăruse un coș fix în vârful nasului. O umflătură mare și roșie pe nas nu era tocmai cea mai frumoasă carte de vizită, așa că am început să dau cu toate produsele cosmetice pe care le aveam, de la masca aceea cu argilă la fond de ten, corector și până la pudră extrem de compactă. Dar în ciuda tuturor eforturilor mele, continuam să arăt ca Rudolf în noaptea de Ajun. Continue reading

Pățania

Articol scris pentru proba nr.14 din SuperBlog 2013.

Am senzația că toată viața mea am fost pe grabă, am mâncat în grabă, am făcut cumpărături în grabă și chiar mi-am vizitat prietenii presată fiind de timp. Poate doar în vacanțe am reușit să mă mai relaxez, dar nici atunci nu sunt tocmai sigură că n-am alergat în vreun scop. De fapt, îmi amintesc ce s-a întâmplat vara trecută când am plecat cu fetele pentru 5 zile în Mallorca. Plănuisem încă de la Crăciun că în iulie, de ziua Andreei vom petrece împreună în Baleare și bineînțeles că ne-am luat și biletele încă de atunci. Entuziasmul creștea proporțional cu apropierea momentului plecării, iar în final ne-am găsit în aeroport pentru a face check in-ul și a porni spre destinația mult visată. Văzându-ne cu biletele în mână am pornit spre controlul vamal și apoi în căutarea porții de îmbarcare D12.  Ne-am luat după primul indicator și am făcut-o la stânga, apoi am continuat drumul înainte și tot înainte până ne-am trezit în capătul terminalului fără a ne atinge scopul. Am hotărât să luăm drumul înapoi crezând că am ratat noi vreun indicator, dar am ajuns în fața primului indicator fără a găsi însă poarta. În cele din urmă am întrebat pe cineva de acolo și ne-a informat că de fapt trebuia s-o facem la dreapta, nu la stânga și că indicatorul acela buclucaș nu fusese schimbat la ultima reorganizare a terminalului. Așadar am pornit-o la dreapta cu o stare de relaxare combinată cu furie.  Continue reading

Să plutim, zic!

Articol scris pentru proba nr.13 din SuperBlog 2013.

Nu trebuie să ai emoții! Nu trebuie să ai emoții! Îmi repetam continuu în gând că trebuie să fiu liniștită, calmă și mai ales lucidă. Visasem mulți ani la o astfel de întâlnire și nu-mi permiteam să arunc totul pe fereastră tocmai atunci. Cred că din clipa în care terminasem facultatea de jurnalism mă pregătisem moral pentru ceea ce urma să fac și de asemenea mulți jurnaliști cu experiență mă invidiau mai mult sau mai puțin recunoscut pentru asta. Nu știu cum mai exact ajunsesem eu în această postură, dar cert era că în doar câteva momente aveam să urc în aceeași mașină cu o legendă a automobilismului pentru a creiona un interviu despre experiența la volanul unui hibrid.

– Bună! Ești pregătită?

– Bună ziua, domnule Schumacher! Cred că anii de așteptare m-au pregătit suficient.

– Spune-mi Michael, e mai ușor de pronunțat. Păi atunci zic să purcedem la drum.

M-am urcat în Toyota Auris Hybryd mult mai relaxată decât eram cu doar câteva minute înainte. Cuvintele lui mă liniștiseră și mă făcuseră să înțeleg că nu am de ce să mă tem, ba dimpotrivă, am doar motive de entuziasm și bucurie pentru că aveam parte de șoferul perfect pentru mașina pe care voiam s-o descopăr. Motorul electric a fost activat automat la pornirea de pe loc și m-a păcălit pentru că nu am auzit zgomotul cu care eram obișnuită, iar faptul că vederea nu s-a sincronizat cu auzul mi-a dat o scurtă amețeală.

– Ai amețit, nu-i așa?

– Așa tare s-a observat? Da, am avut o senzație ciudată, asemănătoare cu amețeala și nu-mi e foarte clar de ce.

– O să-ți explic eu: creierul tău era obișnuit să audă înainte să perceapă mișcarea, iar faptul că ai început să te deplasezi atât de silențios l-a făcut să fie confuz. Seamănă puțin cu ceea ce se întâmplă când te urci prima dată la volanul unei mașini de curse.

Fără să-mi dau seama am râs în hohote.

– De ce râzi?

– Nu-mi vine să cred că tocmai ai comparat o mașină hibrid cu un bolid de curse. Cred că e o diferență de la cer la pământ.

– Este o diferență uriașă. Adică un hibrid te face să plutești, nu să conduci. Uite, de exemplul acum, nu te simți de parcă ai fi pe un norișor care este purtat de vânt? Nu ți se pare că te miști fără ca cineva să depună un efort pentru asta?

Când am realizat că avea dreptate, am roșit și mi-am întors capul spre priveliștea de dincolo de geam. Fusesem penibilă. Continue reading