Jocurile vieții

Articol scris pentru proba nr.11 din SuperBlog 2013.N

Atunci când te joci, inevitabil uiți de absolut tot ce te înconjoară sau te presează și nu-ți dă pace. Motiv pentru care continuăm să adorăm jocul și joaca indiferent de vârstă, ocupație sau locație. De fapt, cred că foarte mulți dintre noi ar renunța la câte ceva pentru a petrece măcar o oră jucându-se. Eu, în copilărie, adoram să joc tenis sau ping-pong și nu de puține ori mi-am pus creativitatea la bătaie pentru a mă putea juca. Mă amuzam teribil atunci când în loc să învăț  sau să-mi fac temele foloseam cărțile și caietele pe post de rachete de tenis sau palete de ping-pong și încingeam o partidă antrenantă. Bineînțeles că mama își dădea seama și îmi servea o morală de zile mari de fiecare dată când vedea cotoarele caietelor îndoite și chinuite, dar deja nu mai conta, urzeala minții mele își atinsese scopul.

Astăzi deși duc dorul acelor vremuri, ele au rămas doar o amintire pentru că am devenit alergică numai la auzul numelor acelor jocuri. De ce? Pentru că trecerea anilor și maturitatea pe care se presupune că am acumulat-o m-au schimbat mult prea mult. M-am găsit de prea multe ori în situația acelei mingii pasate de la unul la altul încât aproape am ajuns să regret că am fost o jucătoare atât de înfocată și că mi-am distrus rechizitele ani de-a rândul dator. Este dezamăgitor să vezi cum o distracție atât de iubită și care te-a însoțit toată copilăria, îți devine în totalitate antipatic. Pe atunci eram fascinată de traseul pe care îl făcea mingea pe deasupra fileului, dar nu mi-am imaginat cum ar fi să fiu în locul ei. E o adevărată bătaie de cap și e frustrant să fii distracția altora în timp ce tu nu ai alternativă pentru a scăpa din acel joc.

Și mai este un motiv pentru care nu mă mai pot juca așa. Mi s-a întâmplat să iau în serios anumite întâmplări pe care alții le-au considerat doar o joacă și am ajuns să duc în spate responsabilitățile altora. Am auzit de nenumărate ori replica „mingea este în terenul tău”, sugerându-mi-se să  cântăresc bine elementele pe care le cunoșteam și să iau o decizie fără a mai aștepta vreun gest din partea celeilalte persoane. Și n-am suportat niciodată această replică tocmai pentru că mi se părea urât să nu fi capabil să-ți asumi responsabilitatea propriilor fapte și vorbe și să fii nevoit să arunci practic pisica în grădina vecinului.0

Și iată cum un joc inofensiv își pierde farmecul doar din cauza acumulării unor experiențe neplăcute, a unor responsabilități neasumate și a unor expresii  devenite clișee. Școala de luptă din „Jocul lui Ender” cred că este floare la ureche pe lângă ceea ce se întâmplă în viața reală. De fapt, „Jocurile foamei” și probele la care sunt supuși cei ce concurează în acea competiție se apropie mai mult de realitate. Diferența majoră este aceea că în viață nu te aruncă nimeni în mod obligatoriu în vreo luptă ci te arunci singur, de bunăvoie și nesilit de nimeni, într-un război care nu știi unde anume te va duce și dacă îi vei rezista.

sursă foto: http://www.nemira.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s