Când mă gândesc la miez de lapte

Articol scris pentru proba nr.5 din SuperBlog 2013.

Știi sentimentul acela pe care îl ai înainte de a pleca într-o vacanță? Da, fix acela că oricâte lucruri bagi în bagaje tot ți se pare că nu-i suficient și că e bine să ai și o bluză mai elegantă și un tricou mai amuzant și o bluză cu mânecă lungă și încă una și bineînțeles rochia preferată și tot așa. În cele din urmă bineînțeles că valiza se închide groaznic de greu sau nu se închide deloc și apelezi la bunătatea și înțelegerea iubitului și începi puțin câte puțin să umpli și valiza lui. Asta până când se prinde și începe să scoată din ele pentru a-și putea lua și el măcar un tricou, o cămașă și vreo 2 perechi de pantaloni. Ei bine… urăsc când se întâmplă toată înlănțuirea asta de evenimente cu doar câteva ore înainte de decolarea avionului.

– Draga mea, nu uita să-mi pui și mie pachetul cu miez de lapte, știi doar că sunt dependent și n-o să pot să rezist 7 zile fără brânza mea preferată! Renunță și tu la o rochie și fă loc pentru el, te rog!

Dar bineînțeles că în graba în care ne găseam am uitat complet de pachetul lui și mi-am amintit abia după îmbarcare. Am preferat să nu-i spun și să mai prelungesc starea de bine măcar până când el va constata singur absența miezului său. Din fericire nu și-a amintit nimic pe timpul zborului și nici până am ajuns la vasul de croazieră pe care aveam să ne petrecem vacanța pe care o planificasem în amănunt. Visul frumos s-a spulberat însă când am început să despachetăm.

– Nu pot să cred! Chiar nu pot să cred că ai uitat așa ceva! Atâta lucru te-am rugat și eu și n-ai fost în stare să fii atentă. Uneori, în momente ca astea stau și mă întreb dacă tu chiar îmi acorzi atenție sau dacă îți pasă de ceea ce-mi doresc!

– Iubitule, cum poți să spui așa ceva? Nici eu nu pot să cred că de la un lucru atât de minor ajungem să ne certăm și să stricăm un moment care se dorea a fi magic! Știi bine că nu e așa cum zici tu, ci este din cauză că m-am grăbit și că nu dormisem în ultimele 20 de ore. Înțelege-mă și tu!

Fața lui roșie de furie și privirea săgetătoare sunt ultimele imagini pe care mi le amintesc. Ce s-a întâmplat apoi numai Dumnezeu știe sau poate că cearta noastră a declanșat vreo furtună în larg. Când am deschis ochii, am văzut cerul albastru iar valurile îmi gâdilau ușor tălpile.

– Iubito, trezește-te! Hai te rog eu, trezește-te! Știi că n-am vorbit serios și că eram orbit de furie. Te rog, iubita mea!

– Și eu te rog să nu mai țipi. M-am trezit. Dar…n-ar fi trebuit să fim pe vas?

– Da, ar fi trebuit, dar cred că… a cam naufragiat un pic.

– Nu cred!! Sper că glumești!1382802_526882507405417_1175381101_n

Am ridicat speriată capul și am văzut cum albastrul cerului se contopea cu cel al apei de jur împrejur și nici urmă de vapor nu se vedea în zare. Eram pe o insulă albă, fără pic de vegetație sau vreo urmă de om. Cred că în momentul acela am făcut un atac de panică. Încercam să găsesc într-o secundă răspunsurile tuturor întrebărilor ce-mi veneau în minte și simțeam cum totul se învârte ca la jocul de ruletă. Nu știu cât am așteptat acolo, noțiunea timpului parcă nu mai exista. Știu doar că ne-am împăcat imediat am depășit momentul. Am depănat amintiri și am încercat să păstrăm speranța că cineva avea să ne găsească repede. După o vreme foamea ne-a copleșit și am încercat să bem apă din mare, dar n-a funcționat. Însă din greșeală am apucat cu mâna și puțin din nisipul plajei și nu mică mi-a fost mirarea. Nisipul respectiv nu era chiar nisip ci era… miez de lapte. Pe ce fel de insulă ajunsesem ne tot întrebam în timp ce mâncam de zor și ne potoleam foamea.

– Crezi că atunci când vor veni să ne salveze vor vrea să ia și insula odată cu noi? Este visul oricărui fan brânză așa ca mine.

– Stai liniștit iubitule, cel mai probabil când vor veni după noi insula nu va mai exista.Brânza asta e incredibilă! Abia acum te înțeleg de ce ai devenit dependent, pentru că are un gust delicios, natural și echilibrat. Promit că n-o să mai râd de tine de acum înainte.

                      ***

– Iubito, ai auzit ce am spus? Să-mi pui și mie pachetul.

– Poftim?

– Nu-mi spune că iarăși n-ai fost atentă la ce ți-am spus. Sau ai ațipit?

Cerul dispăruse. La fel și insula și tot peisajul acela ciudat, ba chiar mai mult, mă aflam în camera noastră. Abia după ce m-am uitat la ceasul și data de pe telefon am realizat că adormisem preț de 8 minute. Doar 8 minute! Era oare posibil ca mintea să-mi joace asemenea feste? Nici nu cred că mai conta. Mi-am luat iubitul în brațe, l-am sărutat apăsat, după care am scos 2 dintre rochiile mele din valiza lui și am așezat comod pachețelul cu brânză. Când l-am privit mai atent am realizat că miezul de lapte chiar are formă de insulă rătăcită prin cine știe ce mare sau ocean. Am zâmbit, dar doar cu jumătate de gură pentru că deși mă bucuram că nimic nu fusese real, aveam și o urmă de regret că insula aceea din miez de lapte nu a existat!

sursă foto: http://www.facebook.com/fanbranza

Advertisements

One thought on “Când mă gândesc la miez de lapte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s