Secretul lui Dumby

Se spune că mama  îți este cel mai bun prieten și singura persoană care-ți este întotdeauna aproape, care te sfătuiește, te iartă și-ți păstrează secretele așa cum nimeni altcineva nu o poate face. Așa și este! Dar ce te faci când simți nevoia să vorbești cu cineva, să-ți descarci nervii ori să exaltezi de fericire și nu poți fii alături de cel mai important om din viața ta? Să vă spun ce fac eu? O să vă amuzați, dar cam așa stau lucrurile și nu cred că am de ce să mă jenez.

Acum câteva zile trebuia să ajung la o ședință importantă și ca de obicei mi s-a întâmplat ceva și eram în întârziere, așa că bombăneam de zor la volan fiind.

– Vezi Dumby, trebuia să opresc eu să-mi iau cafea de la Romană. Cafea mi-a trebuit! Știi cât mă chinuisem azi-dimineață să-mi calc acea cămașă și cât de încântată eram că voi avea o zi perfect. Dar nu!!! Mie cafea îmi lipsea și lipsea fix pe gulerul cămășii. Acum zi-mi tu mie ce fac? Zi odată, n-auzi!

Știam că n-am să primesc un răspuns de la biata și inocenta mea geantă ce stătea comod pe scaunul din dreapta, de fapt nici nu o priveam, dar cu toate astea continuam să-i împărtășesc necazurile și frustrările mele.

– Nu vrei să vorbești cu mine, așa-i? Și tu te-ai săturat de vaicărelile mele zilnice și parcă văd că într-o bună zi o să mă taxezi pentru crizele de genul acesta. Păi ce, psihologul face muncă voluntară? Tu de ce ai face?

Dumby continua să tacă mâlc, dar totuși monologul pe care-l susțineam mă elibera de tensiunea pe care o acumulasem. Geanta mea e  drăguță,  finuță , elegantă și mai presus de toate e o foarte bună confidentă. Nu e foarte mare, e din piele neagră și barete bej și are dublu sistem de închidere, adică fermoar și magnet (asta sigur spune despre mine că-s precaută). Interiorul este compartimentat perfect pentru nevoile și standardele mele, ceea ce mă ajută să-mi organizez bine lucrurile pe-acolo. Bine… recunosc, uneori o închid cam dificil pentru că nu mă pot abține să nu-mi pun și portfardul,e-bookul, hands-free-ul, o clamă de păr, o perie pliabilă, pe lângă portofel, telefon, agendă, șervețele, pix și alte chestii ce nu pot lipsi. Am cumpărat-o de curând de la Reeija, un nou magazinul online de poșete din piele veritabilă unde doamnele și domnișoarele se simt răsfățate.Geanta_piele_naturala_Anne_negru_carbune__gri_bej_1.200x200

În ziua respectivă îmi pusesem și o eșarfă în geantă, așa fără vreo explicație anume, dar după incidentul cu acea cafea s-a dovedit a fi lucrul potrivit la locul potrivit.

– Dumby, să nu cumva să sufli cuiva micul nostru secret, că ai să vezi tu! N-o să-și dea nimeni seama că sub eșarfa asta minunată se află o pată de toată frumusețea și așa scap și eu de un drum până acasă să mă schimb. Hai să mergem!

A fost o întrunire reușită pe care am reușit s-o salvez păstrând micul nostru secret (al meu și-al lui Dumby) fără mari probleme. Spun fără mari probleme pentru că lucrurile n-au mers tocmai unse, adică am cam asudat din cauza eșarfei și am primit multe sfaturi de a o da jos, dar de fiecare dată răspundeam la fel de politicos că nu pot face asta pentru că este talismanul meu norocos.

La ieșirea din sală eram rumenă precum un cozonac, dar mulțumită de rezultate, așa că nu mă puteam abține să nu împărtășesc asta cu gentuța mea.

– Vezi, Dumby! Ți-am zis eu că suntem cele mai tari?

– Scuză-mă, ai spus ceva?  M-a întrebat timid un tip ce tocmai ieșise din sală.

– Ah, nu! Vorbeam cu Dumby.

– Poftim?

– Geanta mea.

– Tu ți-ai botezat geanta și vorbești cu ea? Dumby? Seriously?

– Da. Te deranjează?

– Nu, dar ești ciudată, să știi.

Am rămas puțin șocată de franchețea individului, dar adevărul este că nu m-aș fi putut aștepta la altceva. Habar n-are el câte secrete avem eu și Dumby.

Cum să nu povestești o asemenea întâmplare, când acesta este chiar un îndemn oferit de Reeija !

Articol scris pentru proba nr.12 din Spring SuperBlog 2013.

sursă foto: http://reeija.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s