Archive | March 26, 2013

Vacanță de vis sau vis de vacanță

Mă grăbeam să ajung la cafenea, iar traficul infernal pe care-l nimerisem mă exaspera până în măduva oaselor. Plănuisem să mă întâlnesc cu prietena mea cea mai bună la ora 18 și deja întârziasem jumătate de oră, ceea ce era groaznic din două motive: mai mult ca sigur ea se “urca deja pe pereți” de atâta așteptat; iar eu abia așteptam să-i povestesc ce visasem noaptea anterioară.

– Iartă-mă că am întârziat, dar se pare că de fiecare dată când eu mă grăbesc trebuie să fie traficul blocat pe undeva.

– Nu-i nimic, am supraviețuit.

– Hai să-ți povestesc ce-am visat, pentru că sunt convinsă că tu o să mă luminezi.

– Te ascult!

– Plecasem împreună din București, cu avionul Air nuștiucum și ajunsesem relativ repede la destinație, dar nu știu să-ți spun dacă pierdusem eu noțiunea timpului sau dacă locația era așa aproape. De la aeroport am ajuns într-un adevărat rai, hotelul era genial, cu niște camere uriașe și o piscină perfectă în care am vrut să mă arunc până când am dat cu ochii de mare. Am fost pur și simplu șocată de cum putea să arate peisajul ăla, nici nu pot să-ți explic. Relieful era ceva de vis, o îmbinare de mare, plajă și munte, cum vedeam noi prin diverse filme la care salivam.

– Și n-am făcut și noi o baie în marea aia frumoasă?

– Ehhh.. îți dai seama că după ce am lăsat bagajele ne-am schimbat direct în costumele de baie și ne-am aruncat în valuri.

– Ce sejur de plajă… Vreau! Mi-ai făcut o poftă de nu-ți imaginezi!DSC05990-300x225

– Nu te grăbi, că n-am terminat. Am stat vreo 2 zile la soare și noaptea în cluburi, dar apoi am început să cutreierăm zona în lung și-n lat. Nu-mi amintesc tot ce-am văzut și mă enervează treaba asta. Am reținut un palat forte frumos și cu un parc superb, de prin nu mai știu ce secol și tind să cred că am văzut pe undeva un “Mon”. Și-am vizitat apoi și vreo 2 muzee, ceva oriental și ceva bizantin și mormântul cuiva reprezentativ.

– Ai cam multe lacune,draga mea! Continue reading