Rămas bun, SuperBlog!

Am început seria de articole pentru SuperBlog 2012 în urmă cu două luni și mi-am făcut încă de atunci o promisiune. Mi-am impus să nu am așteptări și țeluri înalte, să nu mă implic în conflicte (căci sunt inevitabile adeseori), să nu mă mulez după preferințele juriului doar pentru a obține note mari, ci să scriu după sufletul meu și după plăcerea proprie. Am considerat că numai așa mă voi putea bucura cu adevărat de frumusețea jocului. Pentru că… până la urmă orice competiție este înainte de toate un joc în care trebuie să fii doar dacă te simți în largul tău, fără să te chinui.

Per ansamblu am respectat planul inițial, deși firea-mi pe alocuri vulcanică m-a gâdilat de câteva ori să reacționez altfel decât calculat. Am urmărit cu interes conversațiile de pe grupul de facebook tocmai pentru că sunt doar două luni în care se discută atât de intens și de dezinvolt. M-am „băgat în seamă” doar atunci când am simțit nevoia să spun/remarc/întreb/reproșez ceva legat de mine și de postările mele, dar trebuie să recunosc că de foarte multe ori am avut tendința de mă implica în discuțiile altora și a le da dreptate (sau nu). Însă autocenzura a funcționat și mă bucur, pentru că în final aș fi ajuns probabil să regret că i-am susținut pe unii și i-am acuzat pe alții.

De scris am scris așa cum am simțit fiecare probă încercând totuși să nu mă repet, să respect cerințele, să nu iasă un articol sec, să fiu coerentă și mai presus de toate să fiu pe cât s-a putut de sinceră cu cititorii. Este adevărat că ar fi trebuit să pun pe primul loc așteptările juriului, dar am preferat să-mi asum acest risc. Din punctul de vedere al locului ocupat n-a meritat să aplic această strategie, dar din toate celelalte a meritat pe deplin. N-am scăpat nici de data aceasta de sentimentul de dezamăgire, pe care l-am simțit atât de amar tocmai pentru că a venit fix la articolele pe care le-am scris cu cea mai mare implicare și originalitate de care am fost capabilă. Au fost și surprize plăcute, note foarte mari la care chiar nu mă așteptam și pentru care am simțit să mă manifest pe grup cu mulțumiri adresate juriului. Nu am făcut-o pentru a mă gudura ci pentru că pur și simplu am vrut să împart cu cei de acolo ceea ce simțeam. Poate ar fi trebuit să mă gândesc că nu-i interesează pe toți ceea ce am eu de spus și că gesturile pot fi interpretate, dar… am considerat că este dreptul meu să fac asta și că nu am încălcat în niciun fel libertatea celuilalt încât să se simtă lezat.

Am apreciat că anul acesta sponsorii au venit din domenii mai diversificate decât în anii trecuți și m-am așteptat la probe interesante. Am fost de-a dreptul șocată când am văzut că una dintre probe era aceeași ca și anul trecut nu numai ca idee ci și ca formă, exprimare, cerințe și chiar punctuație. Mi s-a părut  puțin nedrept și am avut pornirea de a răspunde în același fel (adică prin republicarea articolului din ediția precedentă), dar am revenit asupra deciziei pentru că un astfel de gest nu m-ar fi reprezentat. Mă bucur pentru măsurile ce s-au luat în ceea ce privește înregistrarea articolelor în platformă într-un termen limită și aplicarea de penalizări și-mi asum pe deplin cele 3 întârzieri. Mi s-a părut însă destul de confuză platforma ce nu permitea să vezi nici măcar numărul de probe punctate,darămite notele celorlalți. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să aștept ca cineva să discute pe facebook despre mișcările din clasament pentru a afla ce se întâmplă. De asemenea, notarea în zile diferite a părut cel puțin ciudată și nu am înțeles de ce nu se pot trece toate notele pe o „ciornă” și apoi să se introducă în aceeași zi în sistem!? Susțin existența contestațiilor în forma modificată pe parcursul acestei ediții și îi sfătuiesc pe viitorii participanți să apeleze la ele când consideră necesar pentru că este destul de frustrant să închei concursul cu un număr de contestații neconsumate.

Toate aprecierile pentru SwissPlan, în special pentru tine,Claudia, și nervii tari de care ai dat dovadă (din nou). Nu știu cum reziști!

Sponsorul care consider eu că merită aranjamentul floral (din fotografia de la final) oferit de Magia Florilor, este LuxuryGifts. De ce? Pentru că a avut cele mai creative probe, cu precizări și explicații suficiente pentru o bună înțelegere a cerinței (mai puțin prima probă), dar mai ales pentru buna comunicare cu noi. Diana a știut cum să poarte un dialog cu acești concurenți adeseori înfuriați și a avut răbdarea să explice părerea ei, deși sunt convinsă că nu eram deloc singura ei preocupare.

În final, vreau să vă spun că deși am ocupat cel mai slab loc din cele 4 participări consecutive, mă declar mulțumită de munca mea și de imaginea de ansamblu a concursului. Cu toate acestea, cred că este ultima  mea participare pentru că vreau să rămân cu o impresie frumoasă și nu vreau să devin masochistă (după cum bine zicea Rodica 🙂 ).

Numai bine! Sărbători fericite, tuturor!546335_357707810974511_1745924011_nsursă foto: http://www.magia-florilor.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s