Legenda?

Articol scris pentru proba nr.25 din SuperBlog 2012.

Complotase cu toată lumea și se chinuise aproape vreo două luni să pună la cale surpriza pentru aniversarea noastră,iar eu… la rândul meu mă chinuisem să ascund faptul că știam ce se întâmplă. Mă măgulea și mă copleșea întregul efort pe care îl depusese pentru a face ceva fără știrea mea și mi-aș fi dorit să nu știu nimic, dar era cam imposibil pentru că îl cunoșteam atât de bine,pentru că am un al 6-lea simț mult prea dezvoltat și pentru că mi se întâmplă de prea multe ori să dau de lucruri pe care n-ar trebui să le găsesc.

Văzusem biletele de avion către Bordeaux, găsisem și inelul în buzunarul sacoului când am vrut să-l bag în mașina de spălat, îi citisem lejer stresul de pe față atunci când căuta o modalitate să mă mintă, însă nimic din toate astea nu m-a împiedicat să mă bucur precum un copil când am ajuns la destinație. În prima zi am vizitat orașul, ne-am bucurat de atmosfera magică a Franței, iar a doua zi am plănuit o mică escapadă spre ocean. Era unul din visurile mele să văd Atlanticul și mă bucuram enorm să fac chestia asta cu el. Și pe lângă asta, bănuiam eu că avea de gând să facă „Gestul” chiar pe plajă, având oceanul ca martor.

Emoțiile pe care le-am avut în acea zi, pot spune că au fost dincolo de orice imaginație. Să fiu acolo și să-l simt pe el cum îmi strânge mâna și-mi zâmbește a fost pur și simplu de pe altă lume. Am rămas acolo ore în șir, ne-am plimbat și i-am împărtășit oceanului dragostea noastră imensă, dar cu toate astea vedeam pe chipul lui o umbră de tristețe pe care nu mi-o puteam explica, așa că l-am întrebat.

– Iubitule, ce-i cu tine?Nu ești fericit?

– Ba da, sunt foarte fericit pentru că te văd pe tine așa, dar… știi… s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se întâmple.

– Iar tu știi că poți împărți orice cu mine.

– Am organizat toată vacanța asta pentru că voiam să te cer în căsătorie și eram atât de entuziasmat și mi-am imaginat cum aveam să fac și…

– Respiră și calmează-te!

– …am pierdut inelul.

L-am sărutat apăsat, i-am zâmbit și apoi am încercat că inelul acela n-are nicio importanță atâta timp cât sentimentele noastre sunt acolo unde sunt.

N-aveam pe atunci habar cât de mult mă înșelasem. La puțină vreme după acel eveniment, ne-am despărțit și nu am mai auzit unul despre celălalt. Dar i-am simțit atât de mult lipsa, încât după mai mult de jumătate de an m-am întors pe plaja de lângă Bordeaux pentru a încerca să mă liniștesc. Mi-am luat un ghid care să mă poarte în toată călătoria și căruia i-am povestit ce se întâmplase acolo și de ce hotărâsem să revin. Am aflat de la el că… exista o legendă conform căreia dacă în locul acela pierdeai un obiect, însemna că soarta nu plănuise lucrurile așa. Iar dacă îl regăseai, tot soarta avea să te readucă pe drumul de pe care te înstrăinase inainte.

N-am crezut și i-am râs în nas. Însă acum nu mai râd… pentru că sunt cu el, ne-am regăsit și… inelul imi vine atât de bine pe deget!

sursă foto: http://www.luxurygifts.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s