Ieri vis, azi realitate

Articol scris pentru proba nr.21 din SuperBlog 2012.

Mă uitam zilele trecute la copiii de diferite vârste cu care mă întâlneam pe stradă și realizam că sunt chiar mai bine echipați din punct de vedere al tehnologiei, decât sunt eu. Unii dintre ei aveau echipamente pe care recunosc că eu, din păcate, le-am văzut doar în magazine,reclame sau tutoriale. Nu mă deranjează treaba asta, doar că sunt de părere că având totul pe tavă de la o vârstă foarte fragedă, imaginația este limitată. De exemplu, eu am fost  un copil cu o imaginație foarte bogată, căruia progresul mai lent al tehnologiei din vremea aceea îi dădea șansa lucreze în acest sens.

Când aveam vreo 7-8 ani făceam eforturi imense să le fiu pe plac părinților și să-i determin să-mi cumpere și mie un ceas electronic cu butoane și calculator. Mă fascina faptul că avea și un cod, care nu mai știu exact la ce folosea, dar mi se părea foarte interesant. Îmi amintesc că aveau verii mei și mereu eram tentată să descopăr combinația de 4 cifre. Pornind de la asta îmi imaginam că am și microfon în acel ceas și că pot vorbi la telefon prin intermediul lui.

De asemenea, în complicitate cu verii mei mai mari, inventam tot felul de lucruri ce în zilele noastre par banale. Luam o foaie dublă dintr-un caiet și pe paginile din interior desenam pe una un ecran, iar pe cealaltă conturam cu mare grijă butoanele unui laptop ieftin. Prin aceeași tehnică insistam să concepem și telefoane care aveau mai multe taste decât cele numerice, cu tot felul de funcții.

Ani mai târziu, când am avut parte de primul telefon mobil Nokia 3310, pur și simplu mă simțeam… Dumnezeu pe pământ! Și profitam de ignoranța unora ce nu cunoșteau limba engleză pentru a mă amuza de faptul că nu știau să deblocheze tastatura. Mi-amintesc o fază chiar și mai amuzantă, când am primit cadou un capac de schimb, care îl făcea să arate ca un alt model Nokia și vreo 2 săptămâni colegii au crezut că mi-am cumpărat alt telefon. Mereu îmi imaginam că displayul acela era în culori și că puteam vedea partenerul de conversație în timpul apelului, dar asta n-am ajuns s-o fac nici măcar acum. De ce? Pentru că mi-am pierdut interesul. Acum, când tehnologia oferă atât de multe , interesul meu este tot mai scăzut. Mă mulțumesc cu un telefon fără tastatură, ca să nu clănțăne, o cameră foto decentă și un laptop mic (netbook) pe care să-l pot purta după mine oriunde fără grijă că rămân fără baterie după jumătate de oră.

După înșiruirea de mai sus, am ajuns la concluzia că… astăzi am ceea ce visam acum 15 ani. O fi bine?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s