Print într-o altă versiune

Articol scris pentru proba nr.19 din SuperBlog 2012.

Au fost vremuri când știam exact ce voia, iar el știa chiar și mai bine să mă facă să-i dau ce aveam eu mai bun. Aveam o conexiune pe care nimeni și nimic nu o putea rupe, eram cei mai buni prieteni, complici, parteneri, amanți; împreună aveam senzația că putem cuceri lumea. Aveam încredere oarbă în el și mă lăsam de fiecare dată pradă atingerii degetelor lui fine. Din partea lui veneau sentimente mai puternice cu fiecare literă pe care o alegea.

A fost de ajuns însă o singură clipă de neatenție, iar vraja s-a rupt. În ziua în care a venit acasă cu o mașinărie din aia cu multe piese și care scotea un zgomot infernal, am știut că relația dintre noi nu va mai fi niciodată la fel. M-a luat de pe biroul lui și m-a mutat într-un colț al camerei, de unde am continuat să-l privesc zi de zi cum își continua activitatea fără mine. Iar în timp ce praful se așternea pe mine ca o pătură ce ar fi trebuit să suplinească temperatura corpului lui, el își cumpăra de la un magazin online o imprimantă pentru a putea pune pe hârtie ceea ce stătuse până atunci înghesuit într-o cutie cu procesor,dar fără suflet. Mă bucuram că avea acum șansa să ducă mai departe pasiunea lui pentru scris, la un nivel comparabil cu cel al concurenței. Am încercat să-l înțeleg și să-l sprijin din umbră, chiar dacă mă topeam de gelozie de fiecare dată când scotea o operă, iar eu nu reușeam să o savurez. Mai târziu i-a venit ideea să pună și fotografii, iar pentru asta avea nevoie de o multifuncțională, așa că a căutat în promoțiile Canon pentru a găsi o multifuncțională ieftină. Dar nu a durat mult nici perioada asta. Săraca multifuncțională a ajuns și ea aproape în aceeași situație ca și mine.

Acum petrece timp doar online, scrie doar pe blog sau altfel de publicații. Sunt dezamăgită de faptul că a pierdut gustul de a tipări și de a vedea fiecare literă formându-se sub ochii lui pe hârtia extrem de pură. Știam că-i place mirosul de tuș proaspăt, dar se vede că iubește mai tare cristalele lichide ale monitorului.

Știu că el (și nu numai) vrea să protejeze natura, să salveze copacii, să nu mai irosească hârtia pentru orice idee a lui. Dar oare plăcerea de a scrie pe o chestie virtuală poate fii aceeași ca atunci când scria ceva în mod clasic la o biată mașină de scris, ce stă acum pe un raft înghesuit din colțul camerei? Eu, acea veche tipăritoare continui să cred și să sper că online-ul va involua la print și într-un final… la mine. Poate că-s egoistă, dar…cred că-mi permit măcar atât!

sursă foto: http://www.super-blog.eu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s