Declarație (mai mult sau mai puțin) de dragoste

Articol scris pentru proba nr.15 din SuperBlog 2012.

– Încă îmi amintesc petrecerea aceea la care ne-am întâlnit pentru prima oară. M-am simțit bine, m-am distrat de minune și chiar eram capabilă să spun că era cea mai bună petrecere la care am luat parte vreodată. Însă totul s-a schimbat când ai apărut tu, iar în îngâmfarea-ți caracteristică m-ai strivit pe picior într-un mod total neelegant tocmai pentru că erai cu privirea pe sus, mult prea sus pentru nivelul la care mă evaluaseși și mă etichetaseși pe mine. Am avut ghinionul să nu-mi pot dezlipi ochii de la tine toată seara și să mă cedez complet în momentul în care te-am auzit cântând angelic,în totală antiteză cu personalitatea pe care ți-o descoperisem. Clipele acelea au fost ultimele pe care mi le amintesc ca fiind stăpână pe sentimentele, gândurile, ideile și nopțile mele. De atunci nu mi-am dorit altceva decât să-mi schimb eticheta, să te fac să mă remarci și să-ți dai seama că nu sunt atât de insipidă, de neînsemnată și de ratată precum mă vedeai tu. Din păcate, pe cât de jos mă vedeai tu, pe atât de sus te urcasem eu pe piedestalul din mintea-mi înghesuită și adeseori bolnavă. Da, bolnavă de gândurile și imaginile perfecte cu tine! Am avut câteva încercări de a te face să mă privești cu adevărat, dar în urma fiecărui gest ajungeam să te văd tot mai bun, prea bun pentru mine, cea incapabilă să facă un bărbat s-o vadă ca pe o femeie și potențială iubită. Într-un final am ajuns la concluzia că nu sunt suficient de bună pentru tine, că o relație cu mine nu ar face altceva decât să-ți strice imaginea și să te facă nefericit și… am renunțat. Încercând apoi să mă refac, să-mi ling rănile în singurătate, m-am cufundat în lectură și am devorat o carte după alta. Așa am ajuns la cartea pe care ți-o dăruiescastăzi și care practic m-a adus aici. Când am citit-o am realizat că nu tu ești prea bun pentru mine și nici eu prea neînsemnată pentru tine, că există un echilibru în fiecare dintre noi, dar că nu ți-l pot arăta ție înainte să-l identific eu. Mi-am dat seama că personalitatea mea era singura împotriva fericirii mele și mă făcea să mă comport așa cu cei din jur. Nu mi s-au diminuat sentimentele pentru tine, însă nu se pune problema de dragoste. Acum o să mă retrag și am să-ți acord timp să citești cartea, să te gândești și să iei o decizie. Dar să știi că n-am să stau foarte încordată în așteptarea ta, n-am uitat încă faptul că niciodată nu ai avut tupeul să mă privești în ochi și să-mi spui ce crezi despre mine. La revedere!

M-am ridicat de pe scaun  și încercând să-mi controlez respirația după monologul cursiv pe care îl ținusem m-am îndepărtat cu pași fermi. Nu-mi părea rău pentru ceea ce făcusem, fusese ceea ce-mi dorisem să fac și punct.

A trecut ceva timp de atunci până când, într-o zi mohorâtă și cu o stare asemenea, am primit un mesaj : Monologul mi-a stârnit curiozitatea. Ai avut dreptate,cartea e una reușită și te face să înțelegi multe. Păcat că nu te-a făcut să înțelegi și că sunt doar o persoană timidă, retrasă și care n-a știut cum să te abordeze sau cum să răspundă încercărilor tale. Mai ești împotriva fericirii sau ești hotărâtă să faci ceva pentru ea… și pentru noi?

sursă foto:  http://www.super-blog.eu     ,   http://www.nemira.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s