Astăzi sunt VIP-ul tău!

Articol  scris pentru proba nr.8 din SuperBlog 2012.

Am așteptat cu sufletul la gură rezultatele concursului, dar din entuziasmul caracteristic și optimismul cu care adesea îl enervez pe tata, îmi făcusem deja bagajul, traseul și programul pentru cele mai așteptate 24 de ore din viața mea. Undeva în sinea mea știam că există posibilitatea să nu fiu eu fericita câștigătoare a unei întâlniri cu vedeta pe care am scris-o pe formular atunci când l-am introdus în urnă, dar cu toate acestea mă vedeam deja în avion, în drum spre Paris.

***

Chers passagers, bienvenue a l’aéroport Charle de Gaulle! Bienvenue en France!

Ok… și-acum? Acum ce fac? M-am pregătit atât de mult pentru întâlnirea asta și am visat de atâtea ori ce o să fac clipă de clipă, iar acum… mă văd total nepregătită și lipsită de replici și gesturi atent plănuite.

– Bună ziua! Bine ați venit,domnișoară! Astăzi o să fiu șoferul dumneavoastră, vă stau la dispoziție! Oriunde veți vrea să ajungeți, sunt omul la care trebuie să apelați.

– Asta sună bine, mă bucur să te cunosc……

– Luis.

– Luis, zic să mergem la hotel să ne debarasăm de valize și apoi mai vedem. VIP-ul meu este pregătit? A dormit bine?

– În regulă, atunci destinația este Hotel de Paris. Din câte știu, domnul a dormit foarte bine, a luat o cină ușoară aseară, iar în această dimineață era nerăbdător să vă cunoască. Simțea că o să-i purtați noroc.

– Și eu simt asta. Abia aștept.

Am ajuns destul de repede la hotel, unde nici nu am avut timp să admir camera special rezervată de organizatori pentru că m-am grăbit tare. Nu mai aveam răbdare să ajung la locul de întâlnire. La ieșirea din hotel n-am uitat însă să las la recepție precizarea că nu vreau să intre nimeni în cameră, nici cameristă nici altă persoană. Toți au crezut că este vorba de vreo comoară pe care am lăsat-o în safe. M-am amuzat puțin de această idee, dar am preferat să se creadă asta decât să intre cineva și să vadă dezastrul pe care-l lăsasem în încercarea mea de a găsi outfit-ul potrivit.

-Domnișoară, în câteva minute va sosi VIP-ul dumneavoastră! Respirați adânc.

Avea dreptate Luis precizându-mi să nu uit să respir adânc. Îmi tremurau grav picioarele și-mi venea să plâng. Groaznic! Nu așa trebuia să fie! Trebuia să fiu puternică, feminină, să-i fac o impresie bună și să-i înseninez ziua aceasta atât de importantă în cariera lui.Simțeam că-mi lipsește ceva și nu reușeam să-mi dau seama ce. Știam însă sigur că nu puteam apărea așa în fața lui, l-aș fi dezamăgit.

– Luis, mai ții minte ce ai spus când ai spus?

– Sigur!

– Eh, acesta este momentul în care trebuie să te faci util. Am nevoie urgentă de ceva și apoi de altceva.

– Spuneți!

– Uită-te atent la mine, din fiecare unghi, apropie-te și spune-mi ce-mi lipsește!

După vreo 5 minute în care mi-a dat târcoale de câteva ori, de mă făcuse să mă simt ca un leu în cușca de la zoo,vine cu ideea salvatoare.

– Știu! Arătați foarte bine, v-ați coafat superb, v-ați îmbrăcat..

– La subiect, te rog!

– N-aveți aromă.

Hmmm… bine dresat băiatul. Avea nas fin. Uitasem să-mi dau cu parfum. Dar cum să-l trimit acum să-mi ia parfumul de la hotel, când eu fusesem cea care dăduse ordine stricte să nu intre nimeni în cameră? Și chiar dacă s-ar fi dus, cum aș fi dat eu ochii cu el după ce ar fi văzut apocalipsa pe care o lăsasem în urmă? Neahhhh… Trebuia să găsesc altă variantă.

– Luis, am nevoie de un parfum, neapărat! Trebuie să poți să-mi faci rost!

– Acum am plecat! Știu locul potrivit!Revin!

Pe lângă nasul fin, mai era și rapid tipul. Nici măcar n-am apucat să-i spun ce parfum vreau, dar acum nu era momentul potrivit să fac fițe.

Noroc că s-a întors repede.

– Domnișoară, îmi pare atât de rău! Am plecat atât de repede încât..

– Nu mai contează acum. Dă-mi-l, căci uite, Rafa e în capătul coridorului.

Mi-am dat doar 2 puff-uri, dar a fost suficient cât să rămân șocată de faptul că băiatul acela era angajatul perfect.  Îmi cumpărase Playboy VIP for Her, parfumul care zăcea ascuns și undeva în camera mea răvocită. N-am avut timp să-i povestesc. Aveam lucruri importante de făcut.

– Bună, draga mea! Bine ai venit! Mă bucur să te cunosc!

– Bună, Rafael! Asemenea! Simt că astăzi o să avem motive să sărbătorim.

– Și eu sper asta și simt că o să-mi porți noroc.

M-a invitat la antrenamentul oficial pentru partida ce avea să se desfășoare  după-amiază. L-am însoțit și i-am stat atât de aproape încât ne puteam auzi respirația, dar mă calmasem. Acum eram stăpână pe mine, mă simțeam feminină, puternică, surprinzătoare și suficient de contrastantă încât să-l intimidez puțin. Mă identificam perfect cu parfumul! L-am surprins de câteva ori uitându-se pierdut, în timp ce-mi ridicam părul încercând să-mi eliberez ceafa, dar nu i-am atras atenția, mă simțeam măgulită. La antrenament, l-am privit fascinată câteva minute de pe margine și-i zâmbeam. Când m-a invitat să-i fiu parteneră de atrenament, am încercat să-l lămuresc că eu ador să privesc tenisul, dar habar nu am să țin racheta în mână. N-am avut cu cine mă înțelege, așa că m-am văzut forțată să mă duc pe arena centrală Phillipe Chatrier pentru a învăța să joc tenis de la Rafael Nadal. Nu m-am lăsat copleșită de moment, ba din contră! Mi-a arătat cum să țin racheta, mișcările de la serviciu și cum trebuie să mă mișc pe teren, fără a se dezlipi de lângă mine. L-am rugat să-mi potrivească el mâna pe mânerul rachetei și să-mi mai arate o dată, apoi am servit prima mea minge. Am remarcat că n-a ratat gestul meu de a-mi șterge palma ușor transpirată pe coapsa dezvelită de rochița-mi vaporoasă și total nepotrivită pentru un antrenament, dar ca un profesionist ce este, nu și-a pierdut concentrarea.  După o oră și jumătate de antrenament am luat prânzul împreună și ne-am relaxat. Nu m-am ferit să-i ating mâinile delicat, să-i zâmbesc larg sau chiar să-mi schimb locul la masă pentru a mă așeza lângă el. Când m-am aplecat să-i spun ceva la ureche, am observat cât de puternic îi pulsa carotida și am prelungit puțin momentul. Am citit apoi în ochii lui aceeași pulsație de adrenalină și dorință pe care o masca foarte bine.

A urmat un meci incredibil, cu puncte superbe și lovituri de clasă, în urma căruia Rafa s-a ales cu al 7-lea trofeu la Roland Garros. Iar de fiecare dată când strângea pumnul de satisfacție, își arunca privirea către mine. Să fie oare ceva?

surse foto:      http://www.super-blog.eu

                         uk.eurosport.yahoo.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s