Ce mai brânză!

Știți senzația aia când ajungi seara târziu acasă și deși ești leșinat de foame și ai devora întreg frigiderul, pașii te duc spre canapea iar capul nu se lasă dus de pe perna moale? Nu e deloc plăcut să trebuiască să aleg între somn și mâncare, dar pur și simplu în astfel de  momente nu reușesc să găsesc puterea interioară de a mă împotrivi instinctelor. Așa că m-am hotărât să trag un puiuț mic mic de somn, după care să mă duc la bucătărie și să înfulec ceva. M-am descălțat în grabă, am lăsat haina în cuier m-am lăsat pradă lui Moș Ene.

M-am trezit într-un zgomot dominat de voci de copii și râsete asurzitoare, din care se remarca însă o voce groasă, impunătoare, ce reușea să potolească micul vacarm ce se pornise. Eram într-o livadă pe care nu o cunoșteam și nici nu aveam habar cum ajunsesem acolo. M-am gândit să mă duc spre sursa de sunet ce-mi întrerupsese somnul, pentru a întreba ce se întâmplase cu mine. Am dat peste un domn ce era înconjurat de vreo 5 copii așezați în cerc în jurul său și care-l priveau acum în liniște, fără a schița cel mai mic gest.

– Bună ziua! Mă scuzați că vă deranjez prelegerea, ați putea să-mi spuneți unde sunt?

– Bună să-ți fie inima, copilă! D-apăi unde să fii altundeva decât în livada casei mele?

Hmmm… de cum se întoarse, vorba și chipul lui m-au năucit. Nu-l întâlnisem niciodată, dar îl cunoșteam atât de bine, încât îmi venea să-i sar de gât și să-l îmbrățișez puternic.

– Nu știu cum am ajuns aici, nu știu cum ai ajuns dumneata aici, dar… nici nu știi cât mă bucur!

– Se vede treaba că tu mă cunoști pe mine, dar eu pe tine nu. D-a cui ești tu fata tatii și de unde vii? Și ce-i cu țoalele astea pe tine, ți-ai pierdut portul pe undeva pe la scăldat?

– N-ai cum să mă cunoști, că nu sunt de pe aici, mi-am mâncat brânza prin alte părți și prin alte vremuri.

Și-am început eu a-i spune cam de pe unde sunt și din ce epocă, încercând totuși să nu sperii copiii cu poveștile mele din viitor.

– Din ce an ziceai că vii?

– 2012

– I-auzi, am trăit s-o văd și p-asta! Și cum e fata tatii p-acolo?

– Cum să fie, domnule? Agitație mare de zici că s-a umflat brânza în noi! Toată lumea aleargă în toate părțile și e dispusă să facă orice pentru un ban. Mai nimeni nu-ți întinde o mână de ajutor că deh, frate frate, dar brânza e pe bani!

– Păcat! Și eu care credeam că noi românii suntem brânză bună în burduf de câine, dar după cum povestești tu acolo, nu burduful era de vină!

Discuția ne-a fost însă întreruptă de unul dintre copii, care a început să strige că-i e foame și că vrea să mănânce. N-am regretat incidentul, căci și burta mea începuse să țipe. Învățătorul e-a poftit în chilia lui și ne-a pus pe masă o bucată frumoasă de brânză și o mămăligă aurie și aburindă de-ți lăsa gura apă!

– Am și eu o curiozitate. Cum reușești dumneata să păstrezi brânza fără frigider?

– Să păstrez brânza? Frigider?

– Frigiderul este ceva care menține rece mâncarea pe care vrei să o păstrezi mai mult.

– Da’ de ce să păstrezi? Brânza nu se păstrează, brânza se mănâncă!

M-am amuzat ușor de simplitatea lui, dar asta nu m-a împiedicat să-i dau dreptate. Am continuat să-i pun zeci de întrebări despre cât de adevărate sunt povestirile din Amintirile sale, despre operele sale și familia pe care a avut-o.

– Știi, am crescut cu poveștile dumneata și te-am admirat pentru cât de isteț și vesel erai. M-a fascinat cum ai furat pupăza din tei și ai ascuns-o și…

– Eeeei… Hai că n-a fost așa mare brânză! Am făcut pozne ca orice copil.

– Ba să știi că este mare brânză! Copiii din vremea mea nu mai fac pozne, nu se mai joacă în natură  și ți-ar spune că brânza crește în copaci sau laptele se fabrică în fabrica de lapte.

– Vai de mine! Ce brânză spui tu acolo? Nu-mi place ce aud. Du-te și spune-le, învață-i că nu este așa. Și să știi de la mine că nu este mod de a-ți câștiga brânza mai frumos decât acela de a-i învăța pe copii! Să nu uiți asta!

– N-am să uit! Promit!

Când am mutat privirea, am zărit un decor mai mult decât cunoscut. Eram pe canapeaua mea din sufragerie, unde ațipisem și avusesem cel mai frumos vis pe care l-aș fi putut avea. A părut atât de real! Păcat însă că visul nu ține și de foame. M-am ridicat buimacă și m-am dus țintă la frigider să-mi satisfac pasiunea, căci brânza se mănâncă, nu se păstrează, nu? Iar eu sunt fan brânză , mai ales de la Delaco!

sursă foto: http://www.super-blog.eu

Articol scris pentru proba nr.7 din SuperBlog 2012.

Advertisements

2 thoughts on “Ce mai brânză!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s