Archive | October 16, 2012

Sclipirea salvatoare

Niciodată nu mi-a plăcut să fac ordine prin sertare, nu pentru că aş fi vreo leneşă sau pentru că m-ar fascina dezordinea, ci pentru că nu mă îndur să arunc din lucrurile. Mi-e greu să renunţ până şi la o hârtie pe care am notat ceva la un moment dat, însă în ritmul acesta aş ajunge să înot printre hârtii şi tot felul de alte prostioare. Noroc cu mama că-mi mai face din când în când câte o vizită pentru a-mi aminti că trebuie totuşi să trăiesc şi eu ca un om civilizat ce mă pretind a fi. Şi uite aşa am ajuns eu, aproape în Ajun de Crăciun să stau închisă între patru pereţi scotocind prin dulapuri şi sertare din cauza mamei. Pe cine încercam să mint? Mama n-avea nicio vină în toată povestea asta, de fapt… nici nu mai trecuse pe aici de câteva săptămâni bune. Era doar vina mea, era dorinţa mea de autoexil, de autoizolare, de singurătate, de a-mi îneca amarul în câteva zeci de lucruri răsturnate de-a valma prin cameră şi o cană mare de vin fiert aburind şi mirosind seducător a scorţişoară.

Deşi am încercat din răsputeri să tot trag de timp, după aproape o oră mai aveam doar un sertar de aranjat, cel cu bijuterii . Mi-era teamă de momentul acesta, pentru că ştiam foarte bine ce aveam să găsesc acolo şi la fel de bine ştiam cât de greu avea să-mi fie să arunc acea cutiuţă mică ce conţinea nişte bijuterii cu cristale pe care le adoram. Le primisem anul trecut de la el, cel pe care îl alungasem vara trecută din viaţa mea. Ajunsesem eu la concluzia că nu sunt cea mai bună opţiune pentru el, că îi făceam mai mult rău decât bine şi… că nu mai era locul meu în viaţa lui. Acum, stăteam pe podea uitându-mă cu teamă la acel mic obiect care însemna atât de mult şi încercam să-mi fac curaj să-l pun la gunoi pentru că aşa credeam eu că am să scap de fantomele trecutului. Şi… am ajuns să-mi pun o întrebare esenţială care m-a blocat: cum de îmi era aşa de greu să renunţ la nişte cercei, dar mi-a fost atât de uşor să renunţ la ceea ce a fost între noi? De fapt, ştiam că nu mi-a fost deloc uşor renunţ la el şi că mi-am repetat zilnic de mii de ori că am făcut ceea ce trebuia să fac, doar pentru a mă abţine să nu mă întorc din drum. Rezistasem până acum, dar parcă în momentele acelea în care auzeam colindele şi îmi vedeam prietenii încântaţi de atmosfera de Crăciun mă simţeam mai vulnerabilă ca niciodată. Continue reading