Australian Open 2012 – The end

După 2 săptămâni de tenis de calitate, duminică s-a ajuns și la ultimul act, adică finala probei masculine, la care cu siguranță s-au gândit mulți. De la început țin să precizez că modul deloc imparțial în care s-a comentat partida m-a dezgustat,însă nu atât prin evidenta susținere a unuia dintre jucători ci mai ales prin refuzul de a recunoaște. Înțeleg, ai un preferat, îți dorești să câștige, la fel simt și eu, diferența fiind că eu nu irit niște alte milioane de telespectatori comentând părtinitor un meci de-o importanță mondială pe singurul post tv care difuza evenimentul în România. Tu, comentator fiind la Eurosport, adică plătit pentru a vorbi pentru TOȚI urmăritorii programului, ai OBLIGAȚIA de a reduce pe cât posibil părerile personale,încurajările și reacțiile pentru că în fișa postului tău, una dintre principalele cerințe este OBIECTIVITATEA!

Despre meci… sunt foarte multe de spus. Cei care l-au văzut cu siguranță înțeleg, iar celor care nu l-au văzut nu cred că aș reuși să le descriu pe deplin ceea ce s-a întâmplat acolo aproape un sfert de zi. Faptul că a fost cea mai lungă finală de Grand Slam din istorie cred că spune multe. A fost un meci de anduranță, plin de teribilism și încredere în sine. Atât Novak cât și Rafa au arătat că știu pentru ce sunt acolo și că există o singură cale de a obține trofeul. M-am înșelat în previziunea pe care am încercat s-o fac cu privire la scor, dar din păcate nu m-am înșelat și în privința modului de joc. Au fost foarte multe greșeli neforțate de ambele părți, rezultat al oboselii acumulate, care din punctul meu de vedere au afectat calitatea tehnică a partidei. Toți cei pe care i-am auzit vorbind despre aceast meci nu făceau altceva decât să-l ridice în slăvi, ca și cum faptul că a fost dramatic și extenuant din toate punctele de vedere i-ar da cu adevărat calitate. Nu neg că e o adevărată pierdere dacă l-ai ratat, că cei  doi jucători au dovedit (dacă mai era nevoie) că sunt excepționali, dar pe mine m-a dezamăgit comparația cu alte două astfel de meciuri (finalele Wimbledon ’08 și AO ’09) care deși au fost lungi și dramatice, au oferit un spectacol de neegalat.

Specialiștii așteaptă aceleași nume și pe afișele celorlalte finale de Grand Slam de anul acesta. Să vedem dacă va fi așa.

Advertisements