Pride&Prius

LATER  UPDATE: 95 pcte.

Articol scris pentru proba nr.30 din SuperBlog 2011.

Din punctul meu de vedere există două categorii de șoferi: pe de o parte sunt cei care vor ca mașina lor să arate cât mai extravagant și să fie pe cât de puternică se poate, fără să le pese de preț sau de consumul de carburant; iar pe de altă parte sunt cei care vor o mașină rezonabilă, la un preț la fel de accesibil și care să consume cât mai puțin carburant. Așa stau lucrurile în prezent, când ne confruntăm fie cu lipsa banilor, fie cu o superficialitate debordantă. Foarte puțini pun preț astăzi pe gradul de poluare, iar reticența față de mașinile hibride se situează undeva la cote foarte înalte. De ce? Din două motive: mândrie și prejudecată. Mândria îi împiedică pe cei mai mulți să vadă că de fapt nu se fac de râs în societate dacă nu au o mașină de mii și mii de cc, pornind cu prejudecata că o mașină hibridă, oricât ar fi ea de bună și de perfecționată, niciodată nu va avea caracteristici puternice ca una obișnuită.

Până de curând îi înțelegeam și pe unii și pe ceilalți, dar mi-am schimbat părerea  dintr-un motiv foarte puternic. Teoriile lor stăteau în picioare atâta timp cât tehnologia hybrid era doar un concept sau un prototip izolat  și cu multe defecte ce urmau a fi analizate și modificate.  Schimbarea a venit odată cu Toyota Prius, primul model de serie hibrid, ce va revoluționa nu numai piața auto ci va reuși să-i schimbe și pe cei mai conservatori șoferi. Acesta are două motoare electrice și un mod EV care permite condusul în modul exclusiv electric. Șoferii vor deveni astfel mai grijulii cu natura, fără să fie nevoiți să renunțe la plăcerile proprii. Ba mai mult, sunt convinsă că foarte mulți șoferi se vor molipsi și vor dori silențiozitate maximă la volan, pentru că zgomotele din prezent sunt absolut insuportabile de cele mai multe ori. Și deși vorbim aici despre o mașină hibridă, spațiul de depozitare nu a avut de suferit, portbagajul fiind mai mare decât și-ar putea imagina oricine. Multă vreme, concurența va avea de serios de muncă pentru a veni cu ceva apropiat de ceea ce oferă Toyota, ceea ce cu siguranță va fi avantajos pentru client.

Însă bariera cea mai mare ce va fi depășită, o reprezintă valoarea mașinii după cumpărare. Dacă în prezent valoarea oricărei mașini scade imediat ce ea iese pe porțile fabricii, tehnologia hibridă va duce la creșterea valorii de revânzare și deprecierea minimă a mașinii din punct de vedere financiar, ceea ce se aplică și în cazul Toyota Prius.

Șoferul va fi mândru de al său Prius. Pride & Prius!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s