Archive | November 19, 2011

Bijuterie de router

LATER  UPDATE: 78 pcte.

Articol scris pentru proba nr.21 din SuperBlog 2011

Mă întreb adesea dacă diferența dintre generații a fost dintotdeauna un subiect de corvoadă între oameni, dar nu reușesc să ajung la o concluzie evidentă și de necontestat. Mulți spun că cei tineri și cei în vârstă au avut mereu ceva de împărțit și că nu este nimic nou sub soare. Alții sunt de părere că în ultimii 40 de ani tehnologia a evoluat extrem de mult în comparație cu perioada de dinainte și de aceea și diferențele dintre generații sunt mari. După cum am precizat deja, eu nu pot da un verdict acestei dileme, dar aș vrea să vă povestesc o întâmplare menită să încline puțin balanța echilibrată în momentul de față.

Acum câteva luni poziția mea de om cu familie și prieteni m-a adus în fața situației de a mă prezenta la un eveniment de profundă bucurie și distracție maximă: o nuntă. Acesta s-a desfășurat într-un cadru relativ intim atât prin prisma numărului redus de persoane participante cât și datorită locației. O cabană aflată într-o zonă superbă de munte, departe de canicula din oraș, părea chiar paradisul pentru majoritatea invitaților, dar eu aveam senzația aia ciudată că mă duc să mă izolez. Degeaba au încercat mama, tata, matușa mea și restul companiei să mă facă să văd frumusețea locurilor mai puțin atinse de mâna omului și să mă bucur de eveniment, căci n-au reușit Pe lângă faptul că nu mă potrivesc cu ideea și tabloul de nuntă, mai eram disperată și din cauză că era foarte posibil să fiu izolată din punct de vedere virtual. Nu-mi adusesem laptopul cu mine pentru că-mi sărise toată lumea în cap, cum că merg la nuntă nu să stau cu ochii în display. Îmi luasem în schimb smartphone-ul, gândindu-mă și sperând că voi avea la ce să-l folosesc. Dar cum sălbăticia trebuia să rămână neatinsă și nepoluată prin intermediul undelor, cabana nu avea wireless. Am întrebat eu în stânga, în dreapta, pe câte un ospătar, pe oricine îmi apărea în cale, dar m-am lovit de același răspuns negativ dur.  Aveam de ales dintre două variante, una mai plăcută decât cealaltă: fie mă băgam la dans (penguin – not my style), fie ascultam la bârfele rudelor ce se reîntâlniseră după nu știu cât timp. Groaznic! Așa că am preferat să ies din sală pentru câteva minute. Spre norocul meu, am dat de o veche cunoștință care era la fel de exasperată ca și mine, doar că speria internetul de pe o tabletă. Astfel am aflat secretul ei: avusese inspirația de a lua cu ea o mică bijuterie care făcea minuni în momentele de față. Continue reading