Lecție învățată

LATER  UPDATE: 82 pcte.

Articol scris pentru proba nr.20 din SuperBlog 2011, propusă de Oktal.

– Ce s-a întâmplat în viața ta de te-ai hotărât să ceri ajutor specializat?

– Simt că nu mai pot face față singur, trebuie să discut cu cineva despre asta.

– Te ascult.

-Părea totul atât de ușor la început încât credeam că lucrurile vor merge ca unse. După ce lucrasem ani buni în domeniul vânzărilor, mă hotărâsem să-mi iau inima în dinți și să-mi deschid propria afacere. Discutasem cu multe persoane din domeniu înainte să iau decizia finală, dar părerile erau împărțite. Cu fiecare nume pe care îl treceam pe listă apăreau noi întrebări și îndoieli, iar certitudinile erau tot mai puține. Unii mă îndrumau spre un domeniu, alții îmi spuneau că e prea riscant și-mi propuneau altceva, era o confuzie completă, ceea ce m-a determinat să fac doar ce știam și credeam eu. Am șters cu buretele fiecare sfat pe care-l primisem, pentru a mă putea aduna, a-mi pune ordine în gânduri și a porni la drum așa cum știam eu mai bine. La vremea aceea eram încântat că am avut curajul să fac totul de unul singur și simțeam o satisfacție deosebită când le spuneam acest lucru celor care mă întrebau cum am reușit. Am pornit pe rețeta veche, folosind metode convenționale de promovare și nu concepeam să trec la un alt nivel sau să investesc mai mulți bani în acest departament. Iar pe lângă bani, nu eram dispus nici să aloc timp sau să aduc alți oameni în companie pentru a se ocupa de marketing. Eram mulțumit de ceea ce reușisem și în același timp eram foarte încrezător că situația nu avea să se schimbe. M-am înșelat. Succesul a rezistat puțină vreme, clienții erau tot mai puțini, datoriile în creștere, mai pe scurt, era începutul sfârșitului. Nu după mult timp am ajuns în insolvență, creditorii au intrat în posesia diferitelor bunuri pentru a acoperi datoriile firmei și așa s-a terminat. Acum încerc să-mi revin după cea mai tristă experiență din viața mea, un vis în care investisem nu numai idei ci și foarte mulți bani.

– Ai înțeles unde ai greșit? Ce ai face diferit acum, dacă ar fi s-o iei de la început?

– Aș acorda mai multă atenție promovării. Mai ales celei prin mijloace noi. De exemplu, aș apela la promovarea prin intermediul blogurilor. Mi se pare foarte ușoară, accesibilă și productivă. În primul aș apela la site-uri specializate pentru a posta oferte pentru bloggerii interesați și nu aș mai fi așa zgârcit, aș oferi un preț peste media pieței pentru fiecare articol, pentru că un blogger motivat are rezultate mai bune decât unul care nu este răsplătit corespunzător. În urma unei astfel de campanii aș încerca să creez o legătură cu cei care mi-ar atrage atenția în mod deosebit, în așa fel încât aceștia să continue să scrie un astfel de articol la un anumit interval. În aceste articole le-aș cere să precizeze și adresa de e-mail la care aș putea fi contactat pentru asemenea colaborări. Cred că așa aș avea șansa de  cunoaște oameni capabili, interesați și interesanți. Aș lua în calcul și organizarea unor concursuri, provocându-i pe bloggeri să scrie cum știu ei mai bine în schimbul unor premii sub formă de voucher. Pe lângă faptul că așa se asigură promovarea companiei, eu aș avea beneficiul de a-i transforma pe bloggeri în clienți de ocazie (pentru început) sau chiar fideli.

– În general nu dau sfaturi, meseria mea este să ascult, dar mi-aș permite să-ți spun părerea mea: ai învățat din greșeli, acum știi lecția. Adună-te și ia-o de la capăt!

– Ai dreptate, acum când îți povesteam cum aș proceda, am realizat că m-am schimbat și că acea experiență nefastă m-a făcut să-mi văd clar greșelile. Mulțumesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s