Archive | October 8, 2011

Superbagaje

Când vine vorba să mă pregătesc de o vacanță după luni bune de muncă asiduă, realizez că nu știu cum să procedez. Sau mai bine spus, știu cum să procedez, dar mă găsesc speriată în fața unei situații ciudate de libertate bruscă. Libertatea, deși este poate cel mai dorit lucru de pe planetă, sperie în general și nu mă refer aici numai la mine. După o lungă perioadă în care ai făcut doar ce ți-au dictat alții, neieșind din rigorile zilnice, este greu să faci ceea ce-ți dorești și nu pentru că nu ai știi ce vrei, ci pentru că într-un oarecare fel ți-ai pierdut capacitatea de a te automotiva și de a-ți organiza timpul numai pentru tine. Alegerile apar din prima secundă (pornind de la destinația de vacanță, mijlocul de transport, durata sejurului,etc.) și te însoțesc până la final (ce cadouri cumperi pentru cei dragi, ce suveniruri alegi pentru tine).

De ceva timp, mai precis de când am început să folosesc avionul ca mijloc de deplasare, am realizat că una dintre alegeri este mult mai importantă decât ar părea la o primă privire : gențile de voiaj. Am nevoie de mult spațiu, dar în același timp să nu depășească dimensiunile standard impuse de companiile aeriene; să fie dintr-un material rezistent pentru a proteja conținutul, dar suficient de ușor pentru a nu-mi smulge mâinile atunci când sunt nevoită să le car pe distanțe mai mari și bineînțeles greutatea materialului din care sunt confecționate să nu-mi fure mult din greutatea limită admisă. Gențile mari, de tip troler prefer să aibă și un buzunar exterior în care să-mi pot pune anumite lucruri la care vreau să am acces rapid, cum ar fi o carte, fără să fiu nevoită să deschid întregul bagaj pentru a căuta. Mobilitatea ridicată și ușurința în mișcare mă încântă la orice fel de geantă, fie că este vorba de troler sau geantă de umăr. În vacanțe sunt obișnuită să merg mult și să vizitez, adică să-mi petrec întreaga zi în afara hotelului, de aceea mi se pare foarte util un rucsac mare în care să-mi încapă lejer laptopul împreună cu încărcătorul, camera video, aparatul foto, un pulover, alte accesorii și bineînțeles ceva provizii de apă și mâncare.

Bazându-mă pe criteriile descrise mai sus, am găsit câteva genți parcă făcute pentru mine în gama de genți American Tourister oferită de real,- . Acestea fac parte din noua campanie de loializare, care se desfășoară pe o perioadă de 22 de săptămâni, între 15 Septembrie 2011 si 15 Februarie 2012 și se pot găsi în toate magazinele real,- din țară cu o reducere de 60%. Reducerea se aplică oricărui client la cumularea a 20 de puncte bonus, fiecare punct fiind obținut la 40 de lei cheltuiți în magazinele real,- . Punctele sunt reprezentate de câte un autocolant care se lipește pe cardul bonus primit la casa de marcat. Continue reading