Barcelona – A walk to remember

După o pauză destul de lungă pe care nici măcar eu nu pot să mi-o explic, iată-mă din nou aici, pregătită să tot aștern hieroglife pe hârtia virtuală și perfect ecologică. Trecând peste explicațiile inutile cu privire la activitatea neinteresantă și starea idioată pe care le-am avut în ultimele luni, aș vrea să vă împărtășesc bucuria supremă pe care am trăit-o în urmă cu o săptămână. După ”lupte seculare” am ajuns să vizitez orașul european la care visam parcă dintotdeauna: Barcelona. Am decolat plină de speranțe, emoții, nerăbdare și așteptări ridicate. Când am ajuns acolo am încercat să mă autocontrolez și să-mi potolesc emoțiile pentru că altfel aș fi riscat să nu pot să mă bucur de ceea ce aveam să văd.

Am început prin a vizita Sagrada Familia. Recunosc că îmi era puțin teamă că o să mi se pară monstruoasă și că o să fiu dezamăgită, dar lucrurile au evoluat total altfel. Într-adevăr, este mare, chiar imensă aș putea spune, dar este superbă, dincolo de orice  îmi imaginasem eu vreodată. M-a cucerit cu exteriorul și m-a fascinat cu interiorul. Cu cât o priveam mai mult, cu atât o iubeam mai tare, în loc să mă plictisesc și să mi se pară banală, observam un nou detaliu care mă uimea. Modul în care sunt îmbinate elementele și se construiește câte o poveste pe fiecare fațadă este absolut impresionant și unic. Am fost puțin dezamăgită de faptul că turnurile cele mai înalte abia au început a fi construite și fațada principală este de asemenea în construcție, dar mă consolez cu gândul că va arăta de 1000 de ori mai bine în momentul terminării lucrărilor.

Spre rușinea mea, nu prea m-am îngesuit prin muzee (care erau pe fiecare străduță) și nu pentru că nu aș fi vrut, ci din lipsă de timp. Am ajuns doar în Muzeul Ciocolatei, de unde nu-mi venea să mai plec din două motive: figurinele arătau și miroseau demențial și era temperatura perfectă pentru a putea respira (spre deosebire de furnalul de afară).

Am mai văzut Parcul Guell, Stadionul Olimpic, Camp Nou, Miradorul lui Columb, Montjuic, Port Olimpic și plaja. Bineînțeles nu m-am putut abține să nu petrec o zi pe autobuzul turistic, în așa fel încât am trecut prin fiecare punct important al orașului. Priveliștea din port și de pe Montjuic m-a lăsat însă fără cuvinte. M-a vrăjit atât de tare încât m-am lăsat greu dusă de-acolo și am fost la doar câteva minute de a pierde avionul  (noroc că a avut întârziere).

Sper să am șansa să revin în acest minunat oraș într-o bună zi, pentru că este definiția paradisului, adică în dicționar la cuvântul ”paradis” aș pune o imagine din Barcelona.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s