Unique experience

Articol scris pentru proba 2 din SuperBlog 2010.

Caravana Toyota Experience 2010 asta  fost șansa fiecărui conducător dornic să încerce experiența conducerii unei mașini Toyota. Pot spune cu regret că n-am putut participa la acest eveniment din mai multe motive, cel mai important fiind că nu eram (și încă nu sunt) în țară. Asta este… altă dată! Partea proastă este că regretul chiar există și nu numai pentru că în loc să povestesc în acest articol cum a fost și ce chestii minunate am aflat, o să trebuiască să-mi folosesc imaginația. Adevărul este că mi-ar fi făcut o mare plăcere să mă urc într-unul din noile modele Toyota și să fac o comparație cu un model vechi  (foarte vechi) pe care l-am încercat.

………………………………………………………………………….

Ok, deci să vă povestesc cum a fost test drive-ul. Am avut noroc de o zi splendidă de sfârșit de octombrie, fapt ce m-a bucurat mult. Dar mie îmi place să cred că soarele de afară se datora entuziasmului meu de a urca într-o mașină Toyota. Și nu orice model Toyota, ci un Auris cu propulsie integral hibridă. De câțiva ani tot visez să încerc o astfel de mașină, care să nu mă facă să mă gândesc la câte noxe produc de fiecare dată când mă urc la volan. Nu știu dacă ar trebui să-mi fie rușine sau nu, dar am avut emoții… mari. Când am văzut-o la doar câțiva metri de mine, m-am emoționat și mai tare. Nu știu de ce. Teoretic aspectul exterior bine închegat îmi era foarte cunoscut din traficul zilnic, acest model nu diferă  la exterior de modelul pe combustibil convențional. Lucrurile s-au calmat însă după ce m-am urcat la volan, mi-am reglat scaunul și oglinda și am redevenit „eu”.  Auris HSD este primul vehicul din clasa sa ce oferă experiența propulsiei integral hibride: lin și cu răspuns prompt, silențios și eficient. Pe întregul mapamond, mai mult de două milioane de posesori Toyota se bucură de avantajele acestei tehnologii hibride fiabile, iar eu abia am ajuns să o testez, știu sună foarte trist, dar asta este realitatea.

Deși poate părea mică și fragilă la prima vedere, Auris este o compactă de familie deosebit de sigură este caracterizată de atenția acordată spațiului, confortului și utilității zilnice. Modelul este disponibil în varianta de caroserie cu cinci uși, cu un interior elegant si versatil (model pe care l-am testat eu). Încă de la pornire mi-a atras atenția faptul că este foarte silențioasă, zgomotul nederanjându-mi timpanele. Sistemul electronic mi s-a părut foarte bine pus la punct, tu ca șofer beneficiind de toate informațiile de care ai nevoie pentru a controla perfect mașina. Comutarea automată între sursele de energie se face lin, adaptându-se necesităților fiecărui conducător. De asemenea, pe mine m-a fascinat faptul că deplasarea se poate efectua în modul integral electric, cu o silențiozitate deplină și zero emisii. În sfârșit visul meu devine realitate, conduc fără să poluez! Ca și o confesiune, vă pot spune că ceea ce am simțit când am realizat că mi-am văzut visul cu ochii a fost copleșitor. Știu că pentru unii poate părea exagerat de sensibil, dar acesta este adevărul.

La finele test drive-ului, am coborât din mașină gândindu-mă că trebuie neapărat să mi-o cumpăr. Deocamdată este puțin cam imposibil, dar sunt convinsă că timpul le va aranja pe toate astfel încât să se întâmple și asta!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s