The invention of lying

Pentru cei ce mă cunosc sau au citit câteva din articolele anterioare, cred că este mai mult decât evident faptul că urăsc minciuna și ipocrizia. Stați liniștiți, încă îmi repugnă, dar am avut câteva clipe în care am încercat să văd cu alți ochi mai ales partea cu mințitul. Am văzut de curând un film interesant și foarte original, „The invention of lying” , care mi-a mai înmuiat puțin sufletul în ceea ce privește ura mea pentru minciună. De ce? Povestea filmului reliefează perfect micile avantaje ale minciunii, dar nu avantajele pentru cel care minte, ci pentru cel care primește minciuna.

Am încercat să mă transpun în acea lume fără pic de minciună (nici măcar nu exista conceptul sau termenul respectiv) pe care o conturează filmul, o lume în care toată lumea spune adevărul și numai adevărul. La început m-a încântat ideea, mi se părea lumea ideală pentru mine. Dar pe parcurs mi-am dat seama că uneori minciuna chiar poate face bine, poate alina un suflet suferind, o inimă rănită, o minte îngrădită de remarcile mult prea răutăcioase ale celor din jur. Este adevărat că personajul principal, Mark Billison, are marea revelație într-un moment critic și o folosește strict în folosul propriu (genială scena în care casiera de la bancă îi dă banii ceruți, scuzându-se pentru eroarea din sistem), dar apoi, fiecare adevăr denaturat este spus pentru a alina durerea altora, de a-i împăca pe unii cu alții, adică pentru a le face bine. Cu modul ăsta de a minți sunt de acord, atunci când poți șterge o lacrimă de pe obrazul cuiva și poți aduce zâmbetul printr-o mică gogoșică… chiar cred că nu e așa rău.

Povestea de dragoste este destul de trasă de păr, adică veșnica situație când într-o relație de prietenie ambii simt ceva mai mult decât amiciție, însă numai unul are curajul să recunoască. La cât de originală este ideea centrală a filmului, partea asta cu dragostea se încadrează prea mult în tiparele obișnuite, deci o mică bilă neagră. Nu e un film excepțional, dar este ceva altfel și mie chiar mi-a plăcut.

Advertisements

2 thoughts on “The invention of lying

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s