Archive | February 26, 2010

Eu, sub alte forme

Dacă aş fi… aş fi…

o lună: Ianuarie
o zi a săptămânii: Vineri
o parte a zilei: noaptea
un animal marin: stea de mare
o direcţie: întotdeauna înainte
o virtute: iertare
o personalitate istorică: Ahile
o planetă: Jupiter
un lichid: sânge
o pasăre: rândunică
un tip de vreme: ninsoare
un instrument muzical: chitară
o emoţie: dor
un sunet: râset
un element: gheață
un cântec: A fine frenzy-Almost lover
un film: Awake
un serial: Ghost whisperer
o carte: Invitație la vals de Mihail Drumeș
un personaj de ficţiune: no idea  😀
un fel de mâncare: salată de fructe
un oraş: Seattle sau Sydney (știu sunt extreme)
un gust: bittersweet
o culoare: aș fi zis alb, dar e non-culoare, așa că zic violet
un material: catifea
un cuvânt: iluzie
o materie de şcoală: Geografia lumii
un personaj de desene animate: Jerry
o formă: stea
un număr: 26
un mijloc de transport: Continue reading

The invention of lying

Pentru cei ce mă cunosc sau au citit câteva din articolele anterioare, cred că este mai mult decât evident faptul că urăsc minciuna și ipocrizia. Stați liniștiți, încă îmi repugnă, dar am avut câteva clipe în care am încercat să văd cu alți ochi mai ales partea cu mințitul. Am văzut de curând un film interesant și foarte original, „The invention of lying” , care mi-a mai înmuiat puțin sufletul în ceea ce privește ura mea pentru minciună. De ce? Povestea filmului reliefează perfect micile avantaje ale minciunii, dar nu avantajele pentru cel care minte, ci pentru cel care primește minciuna.

Am încercat să mă transpun în acea lume fără pic de minciună (nici măcar nu exista conceptul sau termenul respectiv) pe care o conturează filmul, o lume în care toată lumea spune adevărul și numai adevărul. La început m-a încântat ideea, mi se părea lumea ideală pentru mine. Dar pe parcurs mi-am dat seama că uneori minciuna chiar poate face bine, poate alina un suflet suferind, o inimă rănită, o minte îngrădită de remarcile mult prea răutăcioase ale celor din jur. Este adevărat că personajul principal, Mark Billison, are marea revelație într-un moment critic și o folosește strict în folosul propriu (genială scena în care casiera de la bancă îi dă banii ceruți, scuzându-se pentru eroarea din sistem), dar apoi, fiecare adevăr denaturat este spus pentru a alina durerea altora, de a-i împăca pe unii cu alții, adică pentru a le face bine. Cu modul ăsta de a minți sunt de acord, atunci când poți șterge o lacrimă de pe obrazul cuiva și poți aduce zâmbetul printr-o mică gogoșică… chiar cred că nu e așa rău.

Povestea de dragoste este destul de trasă de păr, adică veșnica situație când într-o relație de prietenie ambii simt ceva mai mult decât amiciție, însă numai unul are curajul să recunoască. La cât de originală este ideea centrală a filmului, partea asta cu dragostea se încadrează prea mult în tiparele obișnuite, deci o mică bilă neagră. Nu e un film excepțional, dar Continue reading