Archive | February 23, 2010

Up in the air

Am văzut aseară unul din filmele pomenite pe lista Oscarurilor, atât la secțiunile cel mai bun film, cel mai bun actor într-un rol principal, cât și pentru cel mai bun regizor. Este vorba de filmul ”Up in the air”, ce-l are în prim plan pe George Clooney.

Nu știu cât de fascinant este din punctul de vedere al unora, sau cât de inovator, dar mie mi s-a părut chiar interesant. Prezintă destul de bine efectele crizei economice la nivelul Statelor Unite, din prisma locurilor de muncă și modul în care nefericirea unora poate fi sursa de venit a altora. Slujba pe care o are Ryan Bingham (George Clooney),aceea de călători către toate colțurile USA pentru a da vestea oamenilor că au rămas fără serviciu pare una ideală pentru orice persoană. Ce poate fi mai frumos decât să călătorești pe banii companiei și să nu trebuiască să faci altceva decât să vorbești cu niște persoane? Pare ușor și distractiv chiar și prin imaginea pe care o are personajul despre ceea ce face el, dar lucrurile se clarifică atunci când trebuie s-o învețe pe Nathalie, o nouă angajată cum trebuie procedat. Avantajele sunt evidente, carduri de fidelitate de la diferite hoteluri și restaurante, dar responsabilitatea pe care ți-o asumi în momentele în care dai trista veste nu poate fi evaluată.

Mă rog… nu vreau să mă apuc să povestesc filmul, dar țin să precizez 2 lucruri ce mi-au atras atenția.   Continue reading