Australian Open – before

După cum ziceam zilele trecute, pe 18 ianuarie debutează primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Nu știu de ce, dar anul acesta nu simt același entuziasm ca anul trecut, parcă nici nu realizez ce se întâmplă și pe unde-mi zboară timpul.  Revenind însă la subiect… Am citit săptămâna asta mai multe preview-uri ale turneului făcute de anumiți domni, cu prognosticuri cu tot. Trebuie să recunosc că… nu  sunt uimită deloc de previziunile lor. Majoritatea mizează pe Federer sau Murray, unii pe Del Potro, Djokovic sau chiar Davydenko pentru o posibilă finală (între timp a apărut tabloul principal care neagă posibilitatea unei finale Federer-Davydenko).

Eu vreau să câștige Nadal, bineînțeles. Nu-mi doresc asta pentru punctele puse în joc cât mi-o doresc pentru a le rupe gura celor care îndrăznesc să nu ia în calcul pentru câștigarea titlului pe campionul en-titre. Este adevărat că Rafa nu este în aceeași formă ca la începutul anului trecut, dar mi se pare o doză de lipsă de respect să-l scoți așa din cărți. De asemenea, mi se pare foarte ciudat că au ajuns să-l menționeze până și pe Cilic pentru o posibilă surpriză, dar l-au “uitat” pe Roddick, care a făcut o finală importantă anul trecut (Wimbledon). Eu una sunt încântată de jocul lui, a evoluat mult în jocul de câmp și reușește să-și mențină serviciul la același nivel ridicat. Deși nu-l suport pe Soderling (și nu de la Roland Garros-ul din 2009), o să spun că joacă extrem de bine și ar putea face nu numai o figură bună ci și un rezultat pe măsură.

Tabloul principal mi se pare ceva mai echilibrat în comparație cu cel de anul trecut. Încă mă mir cum pot să spună aceiași „experți”care-l dau pe Murray ca favorit, că Federer are o jumătate de tablou mai grea. Oameni buni, pe partea inferioară (a lui Nadal) sunt atât Murray cât și Del Potro și Roddick!!! Oare le-o fi teamă că-l bate Davydenko iar? :)) O să fie interesant să vedem 2 sferturi de finală tari gen Federer-Davydenko și Nadal-Murray !

Turneul fetelor nu prea mă atrage pe mine, adică în general jocul feminin mi se pare cam plictisitor din punct de vedere al spectacolului. E adevărat că e mult mai predispus la break-uri, dar tot nu mă încântă. Aș fi doar foarte curioasă s-o văd pe Henin în acțiune, căci săptămâna trecută a făcut o finală frumoasă cu Clijters (pe care și mizez pentru AO).

Legat de speranțele noastre, chiar nu știu ce să spun. Din câte am văzut, Hănescu ar putea da în turul 2 de Federer (dacă trec ambii de turul 1), iar Sorana ar putea-o întâlni pe speranța gazdelor, Jelena Dokic. Deci… destul de aproape de imposibil. 😐

Cu toate astea, speranța moare ultima! 😛   Să avem parte de un turneu frumos și partide spectaculoase!

Advertisements

2 thoughts on “Australian Open – before

    • Era vorba de entuziasmul pentru urmărirea turneului, dar dacă stau bine să mă gândesc, se poate aplica și la general.
      Da, poate că am mai mult entuziasm decât alții, așa-s eu, mă entuziasmez repede și intens.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s