Vise… (complet)

Nici nu-mi vine să cred, am câștigat premiul cel mare la SuperBlog 2009! A meritat efortul. Dar numai eu știu cum ziua eram preocupată cu facultatea și proiectele aferente, iar noaptea stăteam până târziu să scriu articolele pentru probele obligatorii și opționale. Ehhh… știți cum se spune „Suferă baba la fumusețe” sau mai degrabă „Suferă studenta la SuperBlog”. Sunt încântată de premiu, dar mă simt extenuată. Plus că nu mi-am mai văzut prietenii din 15 octombrie. Mă sunau săracii să mă invite prin diverse locuri, dar eu nu și nu, am de scris. Cred că ar fi timpul să mă revanșez. Dar cum?

Hmmm… cred că ar fi foarte încântați dacă am pleca undeva împreună. Și dacă tot suntem la jumătatea lui decembrie… ce-ar fi să le propun să petrecem Revelionul undeva la o cabană. Pun mâna pe telefon și-l sun pe Mirrrcea.

– Ce mai faci măi Mirrrcea? Ți-a fost dor de mine?

– Ooo… mai ai telefon? Nu mai știam nimic de tine. N-ai venit cu noi la ultima întâlnire.

– Știu. Dar a meritat renunțarea. Am câștigat concursul!

– Wow, felicitări!

– Mulțumesc. Te sunasem să te întreb dacă ai planuri pentru Revelion. Ce zici? Facem o mică petrecere?

– Am o idee mai bună. În timp ce tu postai pe blog, am participat și eu la un concurs. Și…. am câștigat și eu.

– Wow! Super!

– Stai că n-ai auzit partea bună a lucrurilor. Am câștigat 5 bilete pentru o croazieră în Atlantic.

– Pe  bune? Ești genial.

– Ehh.. noroc chior.

– Așa, și ce legătură are asta cu mine?

– Păi… te-ar tenta?

– Croazieră în Atlantic?? Glumești? Când trebuie să fiu gata?

– Deci accepți.

– Aveai îndoieli?

–  Nu. Păi am ales să mergem de Revelion. Mai vorbim până atunci.

– Hmmm.. Ai zis 5 bilete?

– Da. Eu, Sebi, Valy, tu și… și rămâne să facem rost de al patrulea. Băieții au planuri.

– Ai întrebat-o pe Larisa?

– Aaa… bună idee! Că și-așa nu ne-am văzut la concert Iris. O sun acum.

(după 2 săptămâni)

Offf Doamne, cum o fi suportat geanta mea atâtea haine? Parcă văd că la întoarcere n-or să mai încapă. Dar nu contează, le arunc în ocean, să aibă și el o amintire de la mine. A trecut deja o zi de când suntem pe vapor și mă simt ca în paradis. Aproape că uitasem cum este cu bunii mei prieteni.

– Divo, ești gata? Ne așteaptă băieții pe punte de 15 minute.

– Gata Larisa, îmi prin părul  și cobor.

                      ***

Ohh, Doamne, ce mă doare capul! Cred că am băut prea mult noaptea trecută. Dacă petrecerea asta a fost așa reușită, mă întreb cum o să fie diseară, la cumpăna dintre ani. Auu! Înțeleg că mă doare capul de la gin, dar spatele nu cred că are legătură cu asta. O să fac reclamație pentru patul ăsta dur. Ar cam fi timpul să cobor și să-i cau pe ceilalți. Ce… ce e asta? Nisip? Unde moartea m-au băgat?

– Te-ai trezit?

– Ăăă… după cum se vede. Sebi,ce s-a întâmplat? Am ajuns la destinație?

– Da. Pe o insulă pustie, fără urmă de civilizație, cu mai mult de 35 de grade în aer.

– Adică…

– Adică am naufragiat.

– Unde sunt ceilalți? S-au…. înecat?

– Cine știe? Și eu m-am trezit la câțiva metri de tine, tot aici.

– Doamne! Larisa, Mircea, Valy! Nu se poate?

– Aaa.. ei s-au dus după mâncare.

– Păi nu ziceai că nu știi?

– Credeam că întrebi de ceilalți pasageri. Noi am fost toți într-un loc pe vapor și probabil de-aia…

Am văzut multe filme de genul, dar nu credeam că voi ajunge într-o zi să trăiesc așa ceva. Din paradisul civilizației am ajuns în paradisul sălbăticiei. Eu, care nu am văzut decât palmierii smotociți din Mamaia, am ajuns acum să văd namilele astea tropicale sau ecuatoriale, Dumnezeu știe. Oceanul se vede mirific, plaja e de vis… când or să se întoarcă ceilalți, o să mă duc să văd și eu împrejurimile. Mă stresează rău soarele puternic, am nevoie de umbră și răcoare.

– Cine se pricepe să spargă nuci de cocos?

– Ați venit.

– Am găsit mai multe chestii decât ne așteptam. Cocos, papaya, mango, banane, rodii și încă niște fructe care nu știu cum se numesc.

– Să-l fi văzut pe Valy cum se cocoța în bananier! A fost genial, nu-i așa Mircea?

– Hai măi Larisa, nu-l mai necăji, zi merci că s-a urcat.

– Eu nu mai pot să stau în soarele ăsta. Mergem la umbră?

– Am găsit noi un loc perfect la vreo 300m de-aici, e răcoare și e aproape de un izvor.

– Și ce mai așteptăm?

N-am văzut în viața mea atâta verde. La TV credeam că sunt efecte speciale. Dacă nu aș ști că sunt… undeva departe și dacă nu mi-ar lipsi confortul de pe vapor, chiar m-aș putea obișnui pe-aici.

– Ăsta-i singurul loc în care ierburile sunt mai mici și putem sta jos. Mai încolo aproape că nu te vezi din ele.

– E bine aici Valy. Hai să mâncăm.

– După ce apune soarele, mergem pe plajă, e periculos să stăm aici.

– Da Sebi, și trebuie să ne gândim cum putem să plecăm.

– Dar de ce să plecăm? Mie chiar îmi place. Mereu mi-am dorit o experiență ca asta.

– O experiență, da, dar nu o viață în pustietate, Valy!!!

– Apropo de experiență… ce fructe ziceați că sunt astea?

– V-am zis că nu știm, le-am luat și noi pentru că arătau bine și nu trebuia să ne cățărăm.

– Sunt foarte bune. Când o să ajung acasă o să caut să văd ce sunt.

– Prin burta cărui pește o fi aparatul meu foto? Ce păcat că nu pot să fac măcar o poză.

– Stai liniștită divo că n-o să uităm croaziera asta chiar și fără poze.

***

Doamne… iar mă doare capul. De data asta sigur nu e de  la băutură și nici de la căldură pentru că am stat toată ziua la umbră. Sper doar că n-am ratat Revelionul!

– Everything is ok. It was just an allergy. She’ll be fine.

– Larisa, ce se întâmplă? Unde suntem?

– Ți-a fost rău, ți-ai pierdut cunoștința… Între timp au venit câțiva oameni în căutarea noastră și ne-au adus aici.

– Doamne, de ce sunt așa umflată? Ce mi-au făcut?

– Nimeni nu ți-a făcut nimic. Ai făcut alergie la litchii.

– Litchii? Ce-s alea?

– Fructele pe care le-ai mâncat.

– Păi se putea să nu stric eu tot? Spune-mi că n-am ratat Revelionul.

– Vrei să te mint frumos sau să-ți spun adevărul?

– N-am chef de glume.

– Este 2 ianuarie… Te-ai mai trezit de câteva ori, nu-ți amintești?

– Nu. Offf..  îmi vine să plâng. Dar totuși… unde suntem?

– Sao Paulo. Ne-au luat pe un alt vas care venea aici.

– Fetelor, sunteți gata? Să mergem!

– Unde să mergem Mircea? Nu-mi spune că ne-au asigurat hotel.

– Nu.

– Dar?

– Mergem la un prieten.

– Prieten?

– Kriss. Ai uitat că era aici? Cât ai fost tu inconștientă, l-am căutat și mergem la el.

– Wow! Ești maxim! Abia aștept să-l văd.

-Da, facem Revelion cu repetiție.

Până la urmă, nu regret nici că am naufragiat, nici că am plecat de-acolo, nici că am ratat Revelionul. Regret că o să trebuiască să plecăm de aici, zilele următoare.

Advertisements

One thought on “Vise… (complet)

  1. E drept ca ai avut un ghinion fantastic sa afli de o alergie noua care te-a facut sa pierzi Revelionul, dar macar te-ai simtit bine in final la petrecerea lui Kriss ;)).
    PS: Felicitari pentru castiul la SuperBlog 2009, sa speram ca se va si materializa. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s