Superjurnalistul

Dragi cititori,

Sunt norocoasă să scriu acest articol și sunteți norocoși că îl citiți. Nu sunt o personalitate, nici un supererou, dar o să vă povestesc ceva care o să vă bucure sau o să vă amuze.

Astăzi de dimineață, m-am trezit ca de obicei înainte să sune ceasul deșteptător și am făcut rapid un duș, după care, în aceeași grabă caracteristică am servit micul dejun și am citit presa internațională on-line. M-am blocat instantaneu, când am văzut o știre șocantă :

„În mai puțin de 12 ore, Pământul se va rupe în cele două emisfere, estică și vestică, în urma unei explozii.”

Panica m-a cuprins, așa cum s-ar fi întâmplat cu orice muritor de rând, dar am continuat să citesc, până am ajuns la ultima frază.

„Dacă există cineva care cunoaște vreo soluție pentru acestă problemă a întregii omeniri este rugat să ne contacteze pe noi sau orice reprezentant al oficialităților.”

Știam că este o problemă mare cu care se confruntau oamenii de știință, dar nu credeam că este atât de gravă și mai ales, speram că vor găsi o soluție. Din câte citisem anterior, înțelesesem că sunt probleme din cauza câmpului magnetic, iar din cauza aceasta este posibilă separarea componentelor Terrei. Nu sunt eu expertă în geologie, astronomie și alte științe ce se ocupă cu studiile de genul acesta, dar știam că trebuie făcut ceva pentru a împiedica respingerea reciprocă a celor două jumătăți. Repet, deși nu mă pricepeam, am hotărât să dau un mail celor de la ziarul respectiv pentru a le oferi ajutorul meu. Spre surprinderea mea, la câteva minute, în timp ce mă pregăteam să plec spre redacția la care lucrez, am primit răspunsul. Au fost foarte prompți pentru că le precizasem în mail că este posibil să am o idee pentru soluționarea problemei. Au fost dezamăgiți să afle că sunt din România și nu aș putea ajunge la timp în SUA, dar au venit cu sugestia de a le comunica prin telefon instrucțiunile celor care se ocupă de salvarea lumii. Mi s-a părut bizar și irealist, dar am zis că merită să încerc. Am sunat repede la redacție să anunț că întârzii și m-am apucat de treabă. La baza întregului plan a stat un produs ASUS. Deși ei aveau acolo cea mai bună aparatură, de ultimă generație, nu se gândiseră până atunci că placa de bază Asus P6T6 WS Revolution prin componentele sale, dacă reușea să fie conectată la unul din punctele importante ale câmpului magnetic ar fi putut creea un efect  care să împiedice separarea. Bineînțeles că n-a mai fost nevoie să stau cu ei la telefon (deși pe mine nu mă deranja, nu era pe banii mei) pentru că imediat ce le-am menționat acest aspect cu privire la placa Asus P6T6 WS Revolution au știut ce este de făcut. Probabil că și acum se oftică pentru faptul că nu le-a venit ideea mai devreme și a trebuit să apeleze la un muritoare ignorantă ca mine. Plus că… au obligația acum să-mi dea și un onorariu. Nu aș fi acceptat banii… dar… știți, vă scriu această scrisoare pe blog, pentru că.. nu mai am unde să scriu în presă. Adică.. pe scurt, au luat telefonul meu de întârziere ca pe o demisie. Dar… mai contează? M-am salvat pe mine, v-am salvat pe voi și i-am salvat și pe ei. Nu le-am spus, pentru că oricum nu m-ar fi crezut. Poate că nici voi n-o să mă credeți, dar Doamne-Doamne știe că am făcut o faptă bună și… o să ajung în Rai!

                                                                                                                                     Viață lungă și Pământ întreg!

Articol scris pentru SuperBlog2009, proba 27.

Advertisements

2 thoughts on “Superjurnalistul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s