Desktop părăsit… Laptop, bun-venit!

M-am săturat, vreau să o iau de la capăt. Deja mă exasperează zgomotul vechiului calculator (sau râșniță, cum îi tot spun de la o vreme). Nu voiam să se ajungă aici,l-am iubit și știu că sentimentul a fost reciproc,dar toate lucrurile bune au un sfârșit. Nu am curajul să-i spun că-l părăsesc, e prea dureros chiar și pentru un procesor de desktop. Nu vreau să-l văd plângând , chinuindu-se cu întrebări inutile. Știu, sunt o lașă că nu port o discuție deschisă cu el, dar pur și simplu nu pot să o fac. Așa că m-am gândit să-i las o scrisoare. Un ultim răvaș în care să încerc să-i explic de ce fac ceea ce fac, să-l fac să înțeleagă că n-are de ce să se învinovățească și… și să-l rog să mă ierte. Am deschis emoționată Wordul și după minute în șir de privit pagina albă, cu lacrimi în ochi am început să tastez.

„ Dragul meu,

Îți mai amintești clipa în care ne-am cunoscut? A fost dragoste la prima vedere, cel puțin din partea mea… dar știu că nici tu nu ai fost indiferent față de mine. Prima clipire din fereastra de la Windows m-a fermecat instantaneu, iar după primul film vizionat cu tine, nu-mi venea să te mai opresc. Sunt convinsă că îți amintești toate momentele petrecute împreună, bucuriile și tristețile pe care le-am împărțit.

Probabil o să mă  judeci pentru ceea ce fac acum, dar te rog, ai răbdare  cu mine și încearcă să mă înțelegi. Anii au trecut și s-au așternut peste relația noastră. Deși în perioada aceasta relația dintre noi s-a solidificat constant, timpul și-a pus amprenta mult prea evident asupra noastră. M-am schimbat. Nu mai sunt copila pe care ai cunoscut-o acum 6 ani, am crescut, m-am maturizat și am alte nevoi. Tu nu te-ai schimbat. Ai rămas același bun prieten, cu același comportament, dispus întotdeauna să mă ajute. Din păcate societatea s-a schimbat odată cu mine și oamenii au reușit să aducă tehnica la un nivel neașteptat. Un nivel la care…. tu nu mai faci față. De fiecare dată cînd încerc să deschid o aplicație mai complicată simt că te torturez, că o să te pierd în orice clipă. Iar zgomotul pe care-l faci, pur și simplu mă împiedică să mă concentrez. Știu că nu este vina ta, dar și tu trebuie să înțelegi că  e greu de suportat pentru mine.

Îmi e greu să o spun, dar vreau să-mi cumpăr un laptop.  O fac din două motive : nu vreau să te înlocuiesc ci doar să-mi iau un dispozitiv diferit, care să fie la înălțimea nevoilor mele și vreau să cunosc noul și să mă bucur de el. Am stat și m-am gândit mult dacă să fac pasul acesta și am încercat să analizez ofertele. Îmi plac toate. Fiecare marcă în parte are punctele ei puternice și punctele slabe. Laptopul Dell a fost însă cel care mi-a atras atenția cel mai mult. Oferă o paletă cromatică largă și are un design atrăgător. Pe lângă acestea, raportul calitate-preț este unul care mă avantajează. Aș fi ales cu siguranță un Apple, dar prețul nu este tocmai unul pe care să mi-l permit.

Mă rog… nu cred că te interesează prea mult detaliile despre viitorul „intrus”. N-o să mai insist, nu vreau să răsucesc cuțitul în rană. Mă opresc aici. O să te caut din când în când și de aceea nu-ți spun adio ci.. pe curând! Nu te voi uita niciodată!

                                                                                                                                                                                       Cu drag, a ta prietenă virtuală.

P.S. Îți las o melodie pe care să o asculți când o să-ți fie dor de mine. ”

Am închis documentul și i l-am lăsat pe desktop. Mi-e teamă de reacție… dar sper să… înțeleagă.

Articol scris pentru SuperBlog2009, proba 26.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s