Poveste fără sfârşit… 7th page

N-a fost sfârşitul lumii şi bineînţeles că soarele a răsărit iar, îmblânzind gerul de februarie de afară. Suprinzător, Melania se simţea bine. Nu zburda de bucurie pe stradă şi nici nu cânta prin sala de clasă, dar gustul acrişor al experienţei din seara precedentă trecuse, realizase că n-are de ce să regrete ceea ce a făcut. Se simţea chiar mai bine decât în ultima vreme, pentru că era liberă… liberă de greutatea pe care o avea pe suflet de fiecare dată când vorbea cu el şi trebuia să-şi ascundă fiecare bătaie de inimă mai puternică. Nu le-a spus nimic fetelor în ziua respectivă, nu ştia practic ce şi cum să le spună şi în plus, îi era bine aşa, chiar nu avea nevoie să se insiste pe subiectul ăsta. Era prea ciudat calmul cu care a depăşit situaţia chiar şi pentru ea însăşi, dar nu voia să-şi mai bată capul cu fel de fel de ipoteze şi scenarii.

Zilele următoare s-au scurs liniştit. În afară de faptul că le-a mărturisit Silviei şi Laurei cele întâmplate, nu s-a mai petrecut nimic deosebit, nu a dat ochii cu el prin liceu sau prin oraş, iar pe mess şi-a respectat promisiunea de a-i acorda spaţiu. S-a ales însă cu o morală zdravănă din partea fetelor pentru micul secret, pe motiv că a început să se ferească de ele.

– Da mă, ştiu, trebuia să vă spun măcar a doua zi, dar am vrut… nu ştiu… am vrut să fiu complet liniştită.

– „Măcar a doua zi” ???  Nu, scumpa mea, trebuia să suni fix în clipele alea! Ce se întâmpla dacă reacţiona altfel?

– Dar n-a reacţionat altfel, Silv… şi e totul ok. Cred…

– Bine, oricum nu asta contează acum. Ce ai de gând să faci?

– Păi ce-ai vrea să facă, Laura? Să aştepte până se hotărăşte „domnul” să dea un răspuns. Dacă se apucă să-l întrebe iar cine ştie ce chestii, chiar o să pară disperată.

– Staţi liniştite că n-o să-l întreb nimic o vreme. Sunt perfect liniştită momentan.

De data aceasta, nu minţea, era liniştită, vedea totul destul de limpede şi reuşea să gândească la rece.

– Momentan…. Adică ai ceva plănuit pe termen lung?

– Da. Îl las ceva vreme în pace, nu vorbesc cu el dacă nu porneşte de la el. Dacă situaţia continuă aşa şi o să simt nevoia să stau de vorbă cu el, o să o fac, dar fără să deschid subiectul sensibil. La un moment dat trebuie să se decidă şi să-mi spună ce-i de făcut. Nu?

– N-aş fi aşa convinsă.

– Şi te mai miri de ce am început să ascund lucruri, Silvia! De-aia! Pentru că aţi devenit cicălitoare peste măsură şi extrem de pesimiste! Uneori am senzaţia că nu vrei să mă vezi fericită, că nu vrei să mă vezi cu el, că…  faci în aşa fel încât să mă împiedici să am încredere în el!

Replica Melaniei practic le şocase pe fete, prin cuvintele pe care le rostise, dar mai ales prin tonul înalt pe care îl folosise. Era prima dată când ridica tonul atât de mult faţă de ele şi parcă aveau în faţă o altă persoană decât cea mai bună prietenă a lor.

– Mel! Nu pot să cred că ai putut să spui aşa ceva. De fapt, nu pot să cred că ai gândit un asemenea lucru. Şti prea bine că atât eu cât şi Silvia te-am sprijinit în toată povestea asta cu Raul, dar asta nu înseamnă că nu putem să-ţi spunem părerea noastră.

– Vrei să-ţi spun ceva Melania? Raul nu te vrea!  Da, nu vrea să aibă cu tine mai mult decât o relaţie de amiciţie, dar n-a ştiut cum să-ţi spună. De-aia te amână şi de-aia sunt absolut convinsă că el n-o să deschidă subiectul ăsta!

– Silv, gata! Ajunge. V-aţi spus deja prea multe. Sunteţi amândouă nervoase şi nu cred că e cel mai indicat lucru să continuaţi să discutaţi. Hai să plecăm.

Melania era încă întoarsă cu spatele, nu putea să se întoarcă şi să le privească, Laura avea dreptate, era nervoasă, foarte nervoasă. Îşi strângea cu toată puterea pumnii şi îşi muşca buzele încercând să se abţină din a mai spune ceva.

– Da, cel mai bine e să plecăm…  şi………….  să nu ne mai întoarcem. Nu e nevoie de noi aici… sau cel puţin de mine sigur nu.

– Gata, gata, calmează-te !  Mel…. după ce te calmezi…

– Hai Laura! (strigă Silvia din pragul uşii apartamentului)

Laura şi-a luat haina de pe canapea şi înainte să părăsească încăperea o bătu uşor pe umăr pe Melania şoptindu-i : „Gândeşte-te bine la ce eşti dispusă să renunţi înainte să iei o decizie”. Uşa se închise, iar Melania rămase singură  cu frustrările şi nervii ei. Treptat, în liniştea camerei, începea să alunge fumul ce-i înceţoşase gândirea ceva mai devreme. Deşi ştia acum că a greşit când a ridicat tonul la Silvia, nu regreta ceea ce-i spusese. Se săturase de comentariile negative din partea ei. E adevărat că primise sprijin şi consolare în momentele grele de la ambele fete, dar parcă o singură replică urâtă îi întuneca vederea şi o făcea să uite. Înţelegea acum de ce parcă din instinct le ascundea deseori în ultimul timp lucrurile ce i se întâmplau, era ca şi cum subconştientul voia să o protejeze de astfel de incidente. Nu voia să-şi piardă prietenele, cu atât mai puţin din cauza unui băiat de care era din ce în mai puţin sigură, dar relaţia dintre ele nu era aşa cum ş-ar fi dorit. De fapt, propriile dorinţe deveniseră o necunoscută chiar şi pentru ea. Era confuză.

Auzea în surdină telefonul sunând, dar nu avea chef să vorbească cu nimeni, stătea întinsă pe canapea şi privea pe fereastră. Se lăsase seara. Noroc că a doua zi era sâmbătă şi nu avea ore, n-ar fi putut să se ocupe de lecţii în starea în care era. Într-un târziu, s-a îmbrăcat şi a ieşit la o plimbare, sperând că frigul de afară o să-i îngheţe gândurile şi sentimentele.

– Mel ! Bună! Ce faci singură prin oraş?

– Bună Ştefan! Ce să fac… mă plimb puţin înainte de culcare.

– Tristă?

– Pierdută.

– Vrei să vorbeşti? Hai să mergem la Bliss la un capuccino fierbinte. Ce zici?

– Hmmmm… e cea mai bună propunere pe care am primit-o pe ziua de astăzi.

Compania lui Ştefan nici că putea să pice mai bine. Simţea nevoia să vorbească, să asculte lucruri noi, să râdă, să…. nu se simtă singură.

– ……… Şi cam asta a fost discuţia. Ştiu că am exagerat, dar nu regret, asta simt.

– Wow! Nu te credeam în stare. Da, ai reacţionat destul de naşpa, dar la un moment dat trebuia să răbufneşti.

– Nu vreau să fiu pusă în situaţia să aleg între ele şi Raul, mi-ar fi foarte greu.

– E doar o furtună într-un pahar cu apă, nu te mai ambala. După ce-ţi trece starea asta, du-te şi vorbeşte cu ele, spune-le ce simţi şi ce-ţi doreşti, dar calm, cât se poate de calm. Şi-ai să vezi că or să te înţeleagă.

– Ai dreptate….. trebuie să fie bine până la urmă. Mă bucur că ne-am întâlnit în seara asta, ai fost persoana potrivită în momentul potrivit.

– Şi eu mă bucur, nu mai stătusem de mult timp de vorbă aşa cu tine. Aaaaaau, nu te întoarce.

– Poftim?

– Tocmai au intrat pe uşă Raul and Company.

Bineînţeles că n-a urmat sfatul lui Ştefan şi cu respiraţia tăiată şi-a întors capul spre uşă să-l vadă. Dar nu a fost nevoie de o mişcare prea amplă pentru că tocmai treceau pe lângă masa lor. Nu ştia ce să facă, dacă să-l salute sau să evite să-l privească. I-a uşurat el însă alegerea. Deşi o văzuse încă de când a intrat, n-a schiţat nimic, niciun gest, niciun salut, nici măcar un zâmbet. Pur şi simplu ignorare totală.

– Mel… nu te mai uita aşa insistent, ţi se citesc prea multe în privire. (şopti la un moment dat Ştefan)

– Sunt…… total şocată. Acum ce-am mai făcut? Sunt invizibilă?

– Uşor, uşor! Nu ridica vocea.

– Îmi pare rău. La asta chiar nu mă aşteptam.

– La ignorare? A zis că are nevoie de timp,nu? Poate că în timpul ăsta nu vrea să aibă deloc de-a face cu tine, să-şi poată da seama ce simte.

– Eşti drăguţ, dar……Ufff…  Hai să plecăm, e prea mult pentru mine.

– Nici să nu te gândeşti. Am venit să ne simţim bine şi chiar făceam asta până acum câteva minute. De ce să-l laşi să-ţi strice şi seara asta? Şi în plus… abia m-am încălzit şi nu am terminat cana de cappucino.

– 10 minute. Nu mai mult.

– Cred că-mi ajung. (spuse afişând un zâmbet inocent şi molipsitor)

– Eşti fenomenal, mereu obţii ce vrei!

Liniştea specifică a lui Ştefan a făcut minuni cu moralul Melaniei, dovadă fiind faptul că au mai rămas în local mult mai mult de 10 minute. La întoarcerea acasă, s-a băgat în pat şi a pornit un film, o comedie care să o ajute să rămână în starea aceea bună.

Week-endul a început nu tocmai cum ar fi dorit, adică s-a lovit de aceeaşi indiferenţă din partea lui Raul atunci când a încercat să discute cu el pe mess despre faza petrecută în seara anterioară. Deşi a insistat de câteva ori, pentru că-i găsea mereu scuze de genul că i-a picat netul, nu a primit nici măcar un răspuns la salut. Se petrecea exact lucrul de care s-a temut cel mai mult… o evita, o ignora, relaţia lor de prietenie se ducea de râpă. Gestul lui o durea şi mai tare din pricina faptului că avusese încredere în el, îl considerase diferit de toţi cei care încercaseră să o agaţe până atunci, îl apreciase mai mult decât pe oricine. Practic, îl ridicase pe un piedestal, deasupra tuturor persoanelor din viaţa ei. Oare el chiar nu simţise nimic din tot amalgamul ăsta de sentimente şi impresii de care se bucurase din partea ei?

Gandurile i-au fost întrerupte de soneria telefonului.

– Bună Laura!

– Bună Mel! Voiam să te întreb…… vii pe la mine?

– Vine şi Silvia?

– Trebuie să încerce cineva să vă împace dacă voi nu faceţi nimic în privinţa asta, nu?

– Şi te sacrifici tu?

– Îmi daţi de ales?

– Ai vorbit cu ea? Ştie că-mi zici şi mie?

– Da, am vorbit, i-am spus.

– Şi?

– Zi-mi dacă vii tu, dacă eşti deschisă la discuţii.

– La ce oră?

– La 5 e bine?

– La 5 sunt la tine.

 

După ceea ce se întâmplase în prima parte a zilei de sâmbătă……. întâlnirea cu Silvia o îngrozea. Nu ştia ce avea să facă. Să-i spună că-i pare rău? Ar fi minţit. Să-i ceară scuze? Prea superficial. Să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Şi mai prefăcut decât părerea de rău. Se gândea că poate o să vină Laura cu o idee genială, ca de obicei, aşa că s-a hotărât să se ducă mai devreme cu o jumătate de oră. I-a dat Laurei un sms şi s-a dus să facă un duş.

Advertisements

4 thoughts on “Poveste fără sfârşit… 7th page

    • Merci pt compliment!
      Din păcate, nu ai introdus niciun URL care să ma trimită spre blogul tău. Aştept un link şi o să te vizitez cu plăcere.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s