Poveste fără sfârşit… 5th page

A doua zi, fetele s-au întâlnit pentru a schimba impresii despre prima lor petrecere de Revelion împreună, adică… pe scurt.. o bârfă mică între fete.

– Vaiiii… era aşa de frumos, Laura! Geaca aia neagră…cu pantalonii ăia gri, iar gulerul cămăşii în carouri… şi părul, ce mişto îi stătea…. bărbierit fresh… şi.. ochii, parcă mă învăluiau în ciocolatiul lor.. şi ..şi..

– Ca în poza asta?

– Wow! Al tău era aparatul?

– Daaaaaa, ai uitat că era la Ştefan?

– Uită-te şi tu…. ce zâmbet are!

– Mel, calmează-te! Nu te mai agita aşa tare. Nu te entuziasma atât de repede, nu te arunca , cu capul înainte doar pentru că ţi-a vorbit frumos şi arăta OK!!!

– Şi mirosea aşa biiiiiineee….

– Offffff.. eşti o cauză pierdută! Ce ne facem noi cu tine?

Brusc, Melania se repezi la laptop şi-i ceru Silviei să-i dea telefonul de pe măsuţă. Tastează ceva rapid şi se întoarce la prietenele ei cu un zâmbet larg pe faţă, care aproape că-i unea urechile.

– Spune-mi că n-ai făcut ce cred eu că ai făcut şi zâmbetul ăsta nu are legătură cu ceea ce discutam mai devreme. Te rog, spune-mi că mă inşeală intuiţia. (spuse Laura speriată de ideea din mintea ei)

– Dacă te gândeşti că l-am adăugat în listă şi că sunt zâmbitoare pentru că sunt fericită că voi vorbi din nou cu el în timp ce-i voi trimite pozele…. atunci, nu, nu te înşeală intuiţia.

– Oh God! Cum era faza cu răbdarea şi limitarea emoţiilor? Mel…. Laura are dreptate, nu-i mai da atâta credit, nu-l cunoşti, iar dacă e să te ghidezi după faima pe care o are…. cu siguranţă n-ar trebui să-i dai nici 10% credit din cât îi dai tu!!

– Offff.. vă pricepeţi de minune să-mi stricaţi fericirea în ultima vreme! De ce sunteţi aşa nesuferite cu mine? Sunt fericită, ar trebui să vă bucuraţi împreună cu mine, nu să mă descurajaţi.

– Nu vrem mă, să te descurajăm, dar chiar tu ai spus-o acum ceva vreme că nu te prea pricepi şi că e prima ta experienţă de genul ăsta.

– Da, şi noi ne simţim datoare să te avertizăm măcar de nişte chestii pe care le cunoaştem mai bine decât tine.

– Bine, bine, bine, am înţeles. Dar chiar vreau să fac ceea ce fac. Nu vreau să rămân cu îndoieli şi întrebări fără răspuns. Prefer să regret că am făcut ceva decât să-mi storc creierii mai târziu, întrebându-mă “Cum ar fi fost dacă?”.

Discuţia le-a fost întreruptă de faptul că, pe ecranul laptopului îşi făcuse apariţia o fereastră de mess, iar Melania a sărit ca arsă de pe canapea. Iar începuse să tremure ca varga şi cu siguranţă că s-ar fi bâlbâit din nou dacă nu ar fi fost vorba doar să tasteze. I se părea incredibil că vorbea iarăşi cu el şi avea ocazia să se apropie mai mult.

– De ce răspunde aşa greu? Nu cred ca este ocupat…. mi-ar fi spus. Nu?

– Eeeee.. acum şi tu! Crezi că vorbeşte numai cu tine? Ai şi tu răbdare.

– Iar răbdare?

– E ingredientul de bază. Eu trebuie să plec. Vorbim diseară, bine?

– Stai că merg şi eu Laura, trebuia să fiu acasă de jumătate de oră.Vorbim.

– Bine fetelor, vă pup!

                     Era prea lipită de calculator ca să spună mai mult sau să le conducă până la uşă. A stat aşa vreo 2 ore, dar nu pentru că ar fi durat prea mult să trimită pozele, ci pentru că Raul răspundea la cel puţin 15 minute. Adică discuţia lor de 2 ore s-a rezumat la o mulţime de întrebări din partea ei şi infim de puţine răspunsuri din partea lui. Lucrurile au continuat aşa zile de-a rândul. Parcă aveau un scenariu bine stabilit :  ea întreba şi încerca să susţină o discuţie, el răspundea târziu sau deloc şi ieşea brusc de pe mess lăsând-o pradă propriilor curiozităţi. S-a gândit de multe ori să îl sune şi să încerce o altfel de discuţie, una cu vorbe, nu litere înşirate pe ecran, dar de fiecare dată a renunţat pentru că nu găsea motive şi… în plus, îi era teamă că va fi dezamăgită. Deşi şcoala începuse, conversaţiile dintre cei doi continuau tot în mediul virtual, dar fără vreo tendinţă de a se adânci spre subiecte care să-i apropie. Personal, mai mult de un schimb de saluturi şi acea enervant de plictisitoare întrebare “ce faci?” nu se consumase în decursul a câteva săptămâni bune. Fiecare zi ce se scurgea, era un nou test pe care Melania trebuia să-l treacă. Devenea tot mai greu de suportat starea asta de aşteptare, de presupusă tatonare, de incertitudine desăvârşită. Practic, deşi vorbeau de ceva vreme şi se împrieteniseră, era o distanţă enormă între ei. O distanţă pe care oricât s-ar fi chinuit fata să o reducă, nu izbândea; întâmpina din partea lui un refuz citit printre rânduri (pe care bineînţeles că Melania nu putea sau nu voia să-l vadă).

                    Soarta a făcut încă o dată ca cei doi să se întâlnească în alte împrejurări decât şcoală şi să fie nevoiţi să împartă acelaşi spaţiu pentru o seară. Trecuse de mijlocul lui ianuarie, din zăpada căzută de sărbători nu mai rămăseseră decât câteva rămăşiţe pe ici-colo. Laura, Silvia şi Melania se pregăteau să plece la petrecerea pe care o dădea Bogdan de ziua lui.

– Iar am emoţii… ştiu că o să fie acolo.

– Cu siguranţă o să fie acolo, Bogdan l-a invitat şi sincer nu văd de ce nu ar veni… o să fie super tare cheful.

– Ştiu Laura, tocmai de-aia imi dau silinţa să nu merg agitată acolo. Deşi…

– … deşi şti că o să te pierzi când o să-l vezi? O să fim acolo Mel, cu tine! Dacă în vreun moment simţi că nu poţi să mai stai, trebuie doar să o spui şi vom pleca.

– Silvia, nu pot să vă oblig să renunţaţi la distracţie doar pentru că-s eu prea slabă să fac faţă unei situaţii şi..

– Şi nimic ! Rămâne stabilit!

– Ce m-aş face fără voi ?! Ahhhh.. păi atunci să mergem! Ce-o fi o fi!

                      Petrecerea era într-adevăr reuşită, cu toţii se simţeau bine şi-l felicitau pe Bogdan. Fetele sosiseră deja de mai bine de o oră, dar Raul nu se vedea nicăieri. Desigur că Melania stătea ca pe ace şi încerca să disimuleze doar de dragul sărbătoritului, care-i era foarte bun prieten.

– Mel, te simţi bine?

– Foarte bine! De ce ar fi altfel? Petrecerea ţi-a ieşit chiar mai bine decât ai promis.

– Merci. Te simţeam puţin agitată şi te uiţi din minut în minut spre uşă. Aştepţi pe cineva?

– Putem s-o furăm 10minute? Laura a rămas fără ţigări… şi… ştiţi cum se crizează.

– Bine, puteţi să plecaţi, dar vă întoarceţi!

– Nu scapi de noi, stai liniştit! Hai Mel, îmbracă-te!

Silvia observase postura delicată în care se afla Melania şi a apelat la trucul acesta pentru a o scăpa şi a o face să se relaxeze puţin cu o plimbare sub cerul înstelat de iarnă.

– Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu m-aţi fi luat de acolo…

– N-a fost tocmai o minciună… chiar am rămas fără ţigări. (spuse Laura afişând un zâmbet liniştitor)

– N-a venit… Nu o să vină…

– Poate că-i mai bine aşa. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi venit.

– Da… respiră adânc şi linişteşte-te. Tot răul spre bine! (adaugă Silvia bătând-o uşor pe umăr)

– S-ar putea să aveţi dreptate, să fie mai bine că n-a venit, dar… dar.. chiar simţeam nevoia să-l văd. Ufff.. asta e!

După plimbarea calmă şi răcoritoare, fetele s-au întors la petrecere, unde au regăsit aceeaşi voie bună şi aceeaşi muzică dată la maxim.

– Credeam că nu mai veniţi! Pe voi vă aşteptam!

– Ţi-am spus că ne întoarcem. Ce s-a întâmplat?

– Păi, trebuie să vină tortul şi nu voiam să suflu în lumânări fără tine aici!

Melania nu ştiu ce să răspundă şi se grăbi să se alăture celor ce deja se strânseseră pentru a cânta La mulţi ani. Se opri însă brusc. Ochii i se măriseră, bărbia începuse să-i tremure, pielea îi era ca de găină şi se albise la faţă de parcă ar fi văzut o fantomă. În toată agitaţia şi confuzia ce se crease, a gângurit un „A… venit” , pe care din fericire nu a avut nimeni timp să-l observe. Stătea lângă Bogdan, îi cânta La mulţi ani, dar ochii îi erau pironiţi spre cealaltă parte a mesei. După ce momentul tortului s-a scurs, nu s-a putut abţine şi s-a dus să-şi ia un pahar de suc de pe masa lângă care era Raul. S-au salutat reciproc şi au început să vorbească. Au discutat despre şcoală, prieteni, preferinţe, au glumit, au râs… se descopereau unul pe celălalt cu fiecare frază rostită şi totul părea mai bine ca oricând.

– Mel, dansezi? (îndrăzni Bogdan după ce a privit-o minute în şir stând cu Raul)

– Mă cam dor picioarele, ştii că nu-s obişnuită pe tocuri. Sper că nu te superi.

– Nu, sigur că nu. Te-am văzut retrasă aici… te distrezi?

– Mă simt foarte bine, stai liniştit.

Se simţea prost că-l minţea, dar parcă îi era teamă să plece chiar şi câteva minute de lângă Raul… nu voia să se trezească din visare. I-ar fi plăcut ca invitaţia la dans sa fi venit din partea lui, dar chiar şi-aşa se simţea în Rai. N-ar fi plecat dacă fetele nu o anunţau că se făcuse deja ora 2 jumătate. Îi era greu să-l părăsească pe Raul, dar îmbrăţişarea strânsă de la despărţire o anesteziase suficient de mult încât să nu se mai gândească. Şi-a luat haina şi s-a îndreptat spre sărbătorit .

– Trebuie să plec…  Încă o dată îţi spun la mulţi ani şi să fii fericit!

– Mulţumesc că ai venit! Îmi pare rău că n-ai dansat… sper totuşi că te-ai distrat.

– Cred că ţi-am mai zis… m-am simţit foarte bine şi m-am distrat de minune! Ne vedem luni la şcoală. Ai grijă de tine!

A dormit ca un îngeraş restul nopţii, bucurându-se de un somn liniştit şi dulce cum nu mai avusese de multă vreme. Era mai optimistă ca oricând, avea speranţe că va reuşi să clădească o relaţie şi să fie fericită, fiecare lucru pe care-l descoperea la Raul o făcea să-l placă şi mai mult. Se simţea acum sigură pe propriile-i forţe şi sentimente.

Advertisements

3 thoughts on “Poveste fără sfârşit… 5th page

  1. imi place..chiar imi place..o singura observatie am…desi sunt baiat nu cred ca fetele se exprima in felul asta – “învăluiau în ciocolatiul lor” – pe bune, stiu ca stii ce culoare vrei sa fie ochii lui dar nu cred ca o fata zice ceva de genul – “învăluiau în ciocolatiul lor”…dar tu ar trebui sa siti mult mai bine..e doar parerea mea..astept continuarea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s