Iarnă…

Ieri, o prietenă mi-a pomenit de poezia postată acum multă vreme într-un articol şi mi-am amintit de o altă poezie pe care aveam intenţia s-o postez.

Este vorba despre prima poezie compoziţie proprie, peste care s-au aşternut câţiva ani, dar pe care eu continui s-o ador… aşa… stângace cum a ieşit. Vă previn că nu-i reuşită, aşa că…. să nu fiţi dezamăgiţi. 😛

 

 Iarnă

Mi-e dor de prima zi de toamnă
Când soarele se ascundea în nor,
Mi-e dor de cel ce mă făcea să zbor
Deşi-n sufletul meu era iarnă.

Zapada se topea încetişor.
Întregul trup mi-l încălzeau
Razele aurii ce se năşteau …
Din şoaptele lui de amor.

Si viata iarasi prindea viata,
Si gheata devenea o floare,
Un tradafir cu sangerii petale,
Ce-mi mangaia obrazul in fiecare dimineata.

Tânara roză se tot deschidea
Parfumul răspandindu-şi-l în zare,
Iar trupul printre nori îmi plutea,
La prima noastră inocentă sărutare.

Dar intr-o clipă blestemată,
Totul a devenit nimic
Şi primăvara ce-odată s-a ivit
S-a risipit nevinovată.

Şi era prima zi de iarnă
Când trandafirul sufletului meu
A îngheţat din vina lui, simţind…
Că iarnă în inima mea… va fi mereu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s