Bleahhh! Ce urât! :(

      Foarte urât, nu urât! Seara trecută am avut parte de cel mai urât meci de tenis pe care l-am văzut la ultimul turneu de Grand Slam de anul acesta (dacă nu cumva din întreg anul) şi anume semifinala US Open dintre Rafael Nadal şi Juan Martin del Potro. Nu pot spune că mă aşteptam la un meci lung, de 5 seturi sau de 4 ore şi jumătate. Mă aşteptam la un meci normal, cu un scor relativ echilibrat. Încă sunt şocată de ceea ce am putut să văd pe terenul de tenis.

               Cred că am mai spus că sunt fan declarat Rafael Nadal şi datorită acestui fapt, aşteptam cu mare entuziasm meciul. Plină de emoţii şi speranţe, la ora 19 fix eram în faţa TVului, pregătită pentru marea încercare. Eram conştientă că avea să fie o partidă dificilă pentru Rafa, având în vedere vechea şi noua accidentare, precum şi serviciul ucigător al lui del Potro, dar, cunoscând caracterul lui Rafa, prindeam curaj să sper. Buuuun… deci stăteam eu confortabil în fotoliu şi eram preocupată de primele game-uri. Punctele foarte disputate, destul de multe greşeli neforţate, bineînţeles din cauza presiunii de pe umerii celor 2. Nu reuşesc să-mi amintesc în al câtelea game (din cauza stresului, trebuie să înţelegeţi) am observat un gest la Nadal, de adevărată furie , adică a lovit cu racheta în picior. Am avut senzaţia că a dat cu ea de ciment, şi deja rămăsesem mască. Niciodată, în cei 3 ani de când tot pierd eu vremea cu tenisul la TV, dar absolut NICIODATĂ nu l-am văzut făcând aşa ceva. În momentul acela am început să-mi pun un mare semn de întrebare referitor la scorul pe care-l visam. Nervii nu fac nimănui bine, cu atât mai puţin unui om, unui sportiv care trebuie să se concentreze la fiecare mişcare pe care o face, fiecare pas în plus sau în minus, puterea cu care loveşte şi mai ales locul.  Aşadar…… pierderea primului set n-a fost o surpriză (poate doar scorul). În cel de-al doilea set, speram încă la o schimbare, la o minune venită de undeva…. de oriunde.  6-2 , scor sec şi în setul 2. Iar setul 3…. idem, 6-2.

                        Urât scor (6-2 6-2 6-2) ! Dar scorul nu reflectă nici pe departe urâţenia jocului. Nu e intenţia mea să iau din meritele lui del Potro, dar nici el şi cu atât mai puţin Nadal n-au arătat nimic. Multe, extrem de multe greşeli, tensiune mult prea mare chiar şi pentru o semifinală de US Open, puţine puncte direct câştigătoare, cam asta ar fi pe scurt descrierea “marelui meci”. Nu ştiu dacă Rafael a suferit în timpul meciului (ştiu doar că era blindat de bandaje pe sub tricou), dacă durerea l-a împiedicat să se concentreze sau pur şi simplu era în ceaţă, dar recunosc că sunt puţin dezamăgită de ceea ce am văzut.

                            Bineînţeles că n-am ratat nici cea de-a doua semifinală, dintre Djokovic şi Federer şi bine am făcut. Deşi Djokovic a pierdut tot în 3 seturi, jocul lui a fost aproape impecabil, nu a greşit exagerat, a făcut spectacol prin lovituri frumoase, nu cred că are ce să-şi reproşeze. A ratat calificarea în finală doar pentru că a avut ca adversar un jucător ca Federer, în mare formă şi extrem de motivat.  Îmi picau ochii de somn, dar nu mă înduram să sting televizorul de la un asemenea meci, iar penultima minge a meciului a încununat lupta frumoasă dintre cei doi. Nu sunt sigură ca am folosit bine cuvântul “luptă”, mai degrabă l-aş putea numi spectacol.

  Eeehhhhh, mai e un meci din US Open, finala Federer – del Potro. Sper să dureze îndeajuns de mult încât fiecare din ei să-şi etaleze armele. N-am un favorit… mă uit doar de dragul tenisului.

P.S.1  Săptămâna viitoare poate reuşesc să ajung măcar o zi la BCR Open România, să văd şi eu cum e 😀

P.S.2 Am postat acel punct magic făcut de Federer în cazul în care aveţi curiozitatea de a vedea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s