Poveste fără sfârşit… 2nd page

Iată şi continuarea poveştii…  O să mă străduiesc să o termin de scris cât mai curând, pentru că nu-mi place să o tot ciopârţesc aşa.

 

Marţi dimineaţă, şcoală, zarvă ca de obicei. Norii înghesuiţi pe întreg cerul, de parcă ar fi fost ultima lor ocazie de a se afişa, anunţau căderea primilor fulgi de zăpadă cu doar câteva zile înainte de începutul lui decembrie. Melania (bineînţeles că trebuie să aibă şi fata un nume) era foarte entuziasmată de ninsoarea ce se aştepta, pentru că deşi îşi serba ziua de naştere vara, în debut de iunie, ea adora iarna, se simţea ca o parte din ea. Stătea împreună cu prietenele ei pe coridor, într-una din pauze, privind spectacolul de afară, când a zărit un grup de  4 băieţi venind. Bineînţeles că, după ce s-au îndepărtat, fetele au început să discute despre ei, cine sunt, din ce clasă, cu cine au o relaţie şi-aşa mai departe. Aparent, neinteresant momentul. Melania a trecut cu vederea cele întâmplate şi s-a întors în clasă. Acasă, după orele de curs, încerca să-şi facă temele şi să înveţe pentru a doua zi, dar ceva o împiedica. Îi tot revenea în minte acea privire intensă, care o intrigase, acei ochi de un căprui delicat pe care îi văzuse la liceu. Îl cunoştea din vedere de vreo 3 ani, dar niciodată nu avusese ocazia să-i întâlnească ciocolatiul ochilor si parfumul fresh ca o dimineaţă de primăvară, de la o distanţă aşa de mică. Nu îl observase până atunci din mulţimea de băieţi de care se lovea zilnic, nu îl considerase ca fiind frumos, atrăgător. De fapt, nici nu era “cine ştie ce frumuseţe”, după cum comentaseră Laura şi Silvia la momentul respectiv. Era imposibil să se îndrăgostească de el aşa de repede, doar dintr-o privire intensă de care până la urmă nu mai era sigură dacă a fost reală sau propria-i imaginaţie îi juca feste. Tot ceea ce simţea acum era împotriva principiilor ei. De câte ori nu se întrebase cum pot unii să spună că le place o persoană, cunoscându-i doar fizicul, fără să schimbe o vorbă măcar? De câte ori nu şi-a bătut capul încercând să înţeleagă de ce primea invitaţii în oraş, pe motiv că e drăguţă, de la persoane de care nici măcar nu auzise? Era oare posibil? Exista un astfel de sentiment “la minut”şi-i era dat tocmai ei, care a combătut ideea atâta amar de timp?

Astfel de gânduri au luat locul vectorilor,al condiţiilor semnării tratatului de pace de la Paris şi chiar al somnului liniştit din fiecare noapte. Într-un târziu, a reuşit să alunge frământările din minte şi a adormit, convinsă fiind că a doua zi dimineaţă o să revină la normal, o să fie iarăşi ea.

Advertisements

5 thoughts on “Poveste fără sfârşit… 2nd page

  1. Buna! Fiind pentru prima oară pe aici, vreau să-ţi complimentez puţin creaţia, e frumos şi interesant blogul:d Povestea e oarecum…captivată, e inspirată din real? Întrebare, cum ai ajuns pe blogul meu?;;)

    • Povestea e o realitate cosmetizată de cuvinte.
      Hmmmm… dacă nu mă înşel, am dat click pe titlul postului tău (care mi s-a părut interesant )din categoria Ultimele postări.

      • Interesant, astept cu interes continuarile:D. Mersi frumos de “vizita”; Te mai astept be blogu meu:)

  2. Trebuie sa-ti multumesc, e ceva nou pt mine sa citesc asa ceva, parca vad ca prin ceata cum gandeste o fata, cum se vede din punctul ei de vedere.

    Pana la urma e o poveste de dragoste?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s