Hăinuțe real,- e

LATER  UPDATE: 80 pcte.

Articol scris pentru proba nr.22 din SuperBlog 2011.

Sunt convinsă că oricărei fete  ce aude cuvântul „shopping”  i se înseninează fața instantaneu, iar dacă mai are și bani să pună în practică, atunci situația se apropie de perfecțiune. Din acest punct de vedere, nu știu dacă sunt mai defectă sau pur și simplu sunt ceva mai diferită, dar nu mă dau în vânt după cumpărături, cel puțin nu după cele de haine. Recunosc, am momente de rătăcire, când îmi iau prietenele și ieșim la o „nebuneală” generală prin magazine, dar asta se întâmplă destul de rar. Poate fi considerat un defect sau poate fi o calitate, dar nu pun preț pe haine, nu cumpăr ceva doar pentru are un anumit brand sau pentru că e în trend. Nu-mi place să pun ceva pe mine pentru că este la modă și astfel să mă amestec în mulțimea care deja poartă acel gen de îmbrăcăminte; consider că eu sunt propriul meu trendsetter și nu am nevoie de cineva care să-mi spună ce să port. Mă îmbrac cu ce consider eu că-mi stă bine, nu cu ce consideră alții că stă bine oricui.

Real,- românesc

LATER UPDATE:  90 pcte.

Articol scris pentru proba nr.15 din SuperBlog 2011.

„Nu știu alții cum sunt, dar eu…” când plec la cumpărături o fac cu o strângere de inimă din ce în ce mai mare. De ce? Pentru că nu prea mai știu unde să mă duc să găsesc produse care să-mi placă nu numai din punctul de vedere al aspectului comercial, al gustului sau al mirosului ci să mă atragă din toate aceste puncte de vedere plus…încă ceva. Nu vreau să cumpăr doar un produs frumos, dar care la prima mușcătură să-mi dea senzația de plastic. Nu vreau nici să cumpăr un produs mai puțin frumos dar gustos datorită unor substanțe nu tocmai sănătoase adăugate fie în creșterea, fie în prepararea lui. Vreau pur și simplu ceva natural, ceva cu adevărat viu, care să mă facă să mă simt cel puțin la fel de vie.

Pentru a putea da exemple de genul „așa da”  ar trebui să mă întorc zdravăn de tot în timp, în copilăria care se îndepărtează cu fiecare zi care trece. Nu știu dacă acest lucru se datorează faptului că aceea este perioada în care descoperim cu încântare lumea și savurăm la maximum fiecare gust, miros, senzație ori dacă produsele s-au degradat într-atât de mult în mai puțin de 20 de ani. Cert este că astăzi mă găsesc adesea în postura de a mă întreba dacă într-adevăr papilele gustative și restul receptorilor nervoși au memorie de lungă durată. Este normal să-ți fie dor de o persoană dragă și tocmai de aceea mi se pare teribil de straniu să simt lipsa unor gusturi sau arome.

Când încep să mă vait diferitelor persoane de faptul că nu mai sunt capabilă să găsesc produse tradiționale ca pe vremuri, majoritatea mă îndrumă către piață. Pe sistemul „du-te în piață că acela este locul țăranilor care mai păstrează tradiția”. Dar când ajung acolo dau s-o iau la fugă. Sunt foarte puține cazurile în care producătorii propriu-ziși ajung să vândă marfa lor. De cele mai multe ori produsele care-mi sunt prezentate ca „originale” sunt „fake”-uri importate de prin cine știe ce țară.

Am avut însă răbdarea să iau și hypermarket-urile la puricat. Lucky me! Am ajuns în real,- hypermarket, unde am dat de raiul pe care îl căutam. Am găsit o gamă variată de produse, de la produse din carne, dulcețuri, conserve de iarnă, până la prăjituri precum cele făcute de bunica. Am mâncat o plăcintă cu brânză, absolut delicioasă, care mi-a trezit nostalgia poate chiar mai mult decât ar fi trebuit. Preț de câteva minute m-am simțit cu adevărat fericită, nu doar pentru că am regăsit gustul copilăriei ci și pentru  am completat acel gust cu alte câteva satisfacții. Prima dintre ele a fost aceea că știam că banii mei nu se duc în buzunarele unor profitori, ci prin achiziția mea am ajutat producătorii locali, asigurând suport economic zonei respective. Cea de-a doua ține de un alt aspect, anume acela că am contribuit la trăinicia unui produs în istoria prezentului, pentru că fără o cerere suficientă, un produs riscă să nu mai existe.

Superbagaje

Când vine vorba să mă pregătesc de o vacanță după luni bune de muncă asiduă, realizez că nu știu cum să procedez. Sau mai bine spus, știu cum să procedez, dar mă găsesc speriată în fața unei situații ciudate de libertate bruscă. Libertatea, deși este poate cel mai dorit lucru de pe planetă, sperie în general și nu mă refer aici numai la mine. După o lungă perioadă în care ai făcut doar ce ți-au dictat alții, neieșind din rigorile zilnice, este greu să faci ceea ce-ți dorești și nu pentru că nu ai știi ce vrei, ci pentru că într-un oarecare fel ți-ai pierdut capacitatea de a te automotiva și de a-ți organiza timpul numai pentru tine. Alegerile apar din prima secundă (pornind de la destinația de vacanță, mijlocul de transport, durata sejurului,etc.) și te însoțesc până la final (ce cadouri cumperi pentru cei dragi, ce suveniruri alegi pentru tine).

De ceva timp, mai precis de când am început să folosesc avionul ca mijloc de deplasare, am realizat că una dintre alegeri este mult mai importantă decât ar părea la o primă privire : gențile de voiaj. Am nevoie de mult spațiu, dar în același timp să nu depășească dimensiunile standard impuse de companiile aeriene; să fie dintr-un material rezistent pentru a proteja conținutul, dar suficient de ușor pentru a nu-mi smulge mâinile atunci când sunt nevoită să le car pe distanțe mai mari și bineînțeles greutatea materialului din care sunt confecționate să nu-mi fure mult din greutatea limită admisă. Gențile mari, de tip troler prefer să aibă și un buzunar exterior în care să-mi pot pune anumite lucruri la care vreau să am acces rapid, cum ar fi o carte, fără să fiu nevoită să deschid întregul bagaj pentru a căuta. Mobilitatea ridicată și ușurința în mișcare mă încântă la orice fel de geantă, fie că este vorba de troler sau geantă de umăr. În vacanțe sunt obișnuită să merg mult și să vizitez, adică să-mi petrec întreaga zi în afara hotelului, de aceea mi se pare foarte util un rucsac mare în care să-mi încapă lejer laptopul împreună cu încărcătorul, camera video, aparatul foto, un pulover, alte accesorii și bineînțeles ceva provizii de apă și mâncare.

Bazându-mă pe criteriile descrise mai sus, am găsit câteva genți parcă făcute pentru mine în gama de genți American Tourister oferită de real,- . Acestea fac parte din noua campanie de loializare, care se desfășoară pe o perioadă de 22 de săptămâni, între 15 Septembrie 2011 si 15 Februarie 2012 și se pot găsi în toate magazinele real,- din țară cu o reducere de 60%. Reducerea se aplică oricărui client la cumularea a 20 de puncte bonus, fiecare punct fiind obținut la 40 de lei cheltuiți în magazinele real,- . Punctele sunt reprezentate de câte un autocolant care se lipește pe cardul bonus primit la casa de marcat.

All kind of photos

Articol scris pentru proba 35 din SuperBlog 2010.

Tu, ca persoană, astăzi ești aici, mâine poți fi în cu totul alt colț al lumii lăsând în urmă priveliștea, dar mai ales ceea ce ai trăit acolo. Dar oare ești dispus să lași așa să treacă timpul și să se aștearnă praful pe amintirile la care ții atât de mult? Ca și mine, cred că nu. Importanța pe care au căpătat-o amintirile în viața noastră este pe zi ce trece mai mare.

De aceea trebuie să avem mare grijă de lucrurile pe care le „arhivăm” de-a lungul timpului, pentru ca în momentele în care tânjim după acele clipe să avem în ce să ne refugiem. În aceste circumstanțe fotografiile pe care le facem sunt adevărate bijuterii în fața noastră mâine sau în fața celor ce vor veni în familia noastră. Ce putem face în această situație? Păi, soluția pe care am găsit-o eu momentan (cea mai la îndemână și rentabilă) este cea oferită de hypermarketul real,- .  Pe lângă faptul că pot imprima fotografiile digitale descărcate de pe camera foto, mă pot juca în orice mod vreau cu aspectul și așezarea acestora. Ei îmi oferă posibilitatea să creez o carte mai mică sau mai mare cu fotografiile preferate, pe care să o așez frumos în bibliotecă  și pe care să o răsfoiesc fără grija că degradez vreo fotografie sau risc să pierd vreuna. Partea interesantă este că pot aranja pozele și aspectul cărții după bunul plac cu ajutorul unui soft pe care real,-  îl pune pe site, la dispoziția oricărui utilizator. Prin intermediul acestuia pot comanda produsul pe care l-am conceput și-l pot ridica de la oricare din magazinele din listă. La pozele imprimate individual îmi place că se poate preciza pe verso numele și data acestora, ceea ce mi se pare foarte folositor în cazul unei amnezii temporare.

Alaska la tine acasă

Articol scris pentru proba 28 din SuperBlog 2010.

Într-o discuție relaxantă la o cafea cu o bună prietenă, încercam să-i explic cât de frumos și simplu posibil că nu mai rezist, nu mai pot cu încălzirea asta din ce în ce mai pronunțată.

- Măi, deci îți spun sincer, mor de dorul unei zăpezi, nu mai pot să suport temperaturile astea. Pe bune! Eu vreau Alaska, o casă superdotată!

- Aaaa.. păi de ce nu spui așa? Trebuia să spui de la început.

- Poftim?

- Și eu vreau tot Alaska.

- Serios? Atunci haide, ce mai așteptăm?

- Eu chiar nu mai am de gând să aștept, chiar zilele acestea vreau să mă duc să-mi cumpăr, mai ales că am văzut niște prețuri super accesibile.

- Ia uite, habar n-aveam că te-ai și interesat deja. Zi-mi și mie ce  prețuri ai văzut, ce oferte, chestii d-astea.

- Wow, am văzut multe chestii interesante. Mi-a atras atenția un filtru de cafea cu temporizator, numai bun pentru cafeluța noastră obișnuită. Știi că eu sunt leșinată după cafea, iar când am văzut recipientul de 1.25L am zis că așa ceva nu se poate, iar dacă se poate, trebuie să-l am neapărat, mai ales că temporizatorul poate fi programat până la 24 de ore astfel încât să-l setez de seara pentru ca dimineața când mă trezesc să am deja cafeaua fierbinte, fără să mai pierd eu timpul.

- Dar..

Ieftin pentru toți

Articol scris pentru proba 17 din SuperBlog 2010.

380, 390, 400… 440, asta-i tot! Nici nu mai înțeleg de ce mai țin frigiderul în priză, pentru că în ritmul acesta o să ajungă să bată cu eleganță vântul printre rafturile pe care acum ceva vreme se înghesuiau produsele ca într-un bagaj cu limită de greutate la aeroport.

……………………………………………………………….

- Florica!? Vecină, ești acasă?

- Da Viorica, intră! Ai pățit ceva?

- Vecină, poți să mă ajuți și pe mine?  Îmi trebuie o cană de făină… eu am luat astăzi banii și n-am avut timp să-mi fac socotelile să văd ce-mi pot permite luna asta.

- Da, îți dau. Dar.. cum așa? Nu-ți ajung banii?

- Cum să-mi ajungă? Cu tăierea asta de salarii am ajuns să iau o mizerie.. Nu știu cum o să mă descurc, frigiderul și dulapurile sunt aproape goale, abia mai am de un sandwich să-i fac lu’ ăla mic dimineață, iar prețurile din supermarketuri sunt ceva de groază.

Un cutit, doua cutite… multe cutite

Articol scris pentru proba 4 din SuperBlog 2010.

Astăzi imaginația a fost în pom și cum  pomul era și el în aer, a zburat de-acolo. Nu știu unde s-a dus, dar la un moment dat se va întoarce. O să fie vai și amar de coada ei atunci. O să o iau de un picioruș, apoi de celălalt, ținând-o cu capul în jos și-o s-o toc mărunt mărunt ca pedeapsă pentru faptul că m-a abandonat când aveam mai mare nevoie de ea.

Cu ce o s-o toc? Cum cu ce?

Da, știu că-mi trebuie ceva foarte ascuțit și rezistent, dar stați fără grijă pentru că am soluția perfectă și aliatul ideal. Mă refer la campania „Cuțite fără egal” a magazinelor real,- . Pentru asta trebuie să respect următoarele:

Horia bucătar de seamă

Nu vreau o casă mare sau luxoasă, cu zeci de camere, mobilă de fițe, aparatură de ultimă generație, grădină mare cu piscină și pitici prin fiecare colț.

Nu vreau să chem meșteri zidari, zugravi, designeri de interior și exterior, electricieni și alți meșteri.

Nu vreau nici măcar să cheltui mult pentru a-mi împlini dorința.

De aceea, merg la unul din magazinele real,-  unde voi cumpăra toate cele necesare pentru că întotdeauna găsesc acolo produse proaspete. La raionul de alimentare, bineînțeles.

Frumos și Real,-

Subiectul despre care voi vorbi în acest articol este după părerea mea cel mai serios din tot concursul SuperBlog2009. Obișnuiesc să scriu cu o oarecare doză de umor indiferent de tema pe care o abordez, dar de data aceasta o să renunț la acest lucru. Foamea și lipsurile nu sunt o glumă.

Am văzut zilele trecute la TV o știre care… nu pot spune că m-a șocat, dar cu siguranță mi-a dat fiori. O firmă din București trimisese câteva camioane cu marfă expirată la groapa de gunoi dintr-un alt oraș. Pentru a fi aruncată, bineînțeles. Numai că, nici nu au apucat angajații să descarce toate produsele și au și început să apară oamenii nevoiași. De ce? Este lesne de înțeles. În lipsa unui loc de muncă, a banilor sau a unui ajutor din partea cuiva sunt nevoiți să-și procure de-ale gurii de pe unde se poate. Unii aleg să fure, dar ei aleseseră să se ducă acolo, la groapa de gunoi și să adune alimentele aruncate în mizerie.

Dacă vin nu e, nimic nu e

Un ger năprasnic se lăsase afară, de nu-ți venea să dai în ninsoarea viscolită nici măcar un câine Saint-Bernard. Deși trebuia să fie atentă la carosabil, Andreea făcea tot posibilul să ajungă cât mai repede acasă. Nu putea să nu ajungă la timp pentru a-și petrece seara de Ajun cu Andrei, prietenul ei. Sărbătorile sunt cel mai bun prilej să-i arăți celui de lângă tine cât de mult îl iubești și îl prețuiești. Știa că asta ar fi trebuit să facă în fiecare zi, în fiecare dimineață când se trezea sau seara sau în oricare alt moment, dar serviciul pe care îl avea îi ocupa tot timpul liber. Trebuia ca măcar de data aceasta să ajungă înaintea lui acasă, să aranjeze masa și să-l aștepte într-o atmosferă caldă și primitoare.

<<< Tiiiit  Tiiiiit Tiiiiiiiiiiiiiiiit>>

- Haideți odată! Mișcați-vă! Offff Doamne, iar o să întârzii! Nu se poate să îi fac iarăși asta lui Andrei! Este deja ora 16 și el se întoarce la 17, când o să reușesc să așez masa?