În ceea ce privește meciul dintre Djokovic cu Ferrer aș avea câteva cuvinte de spus. Am văzut primele 2 seturi și începutul celui de-al 3-lea, după care am renunțat. Ferrer a jucat bine, la nivelul la care a făcut-o în ultima perioadă, a oferit lovituri spectaculoase, servicii bune, raliuri interminabile și foarte rapide, deci a dat cam tot ce putea pe teren. Din punctul meu de vedere, Djokovic, deși a jucat bine și a câștigat partida în minimul de seturi, a arătat multe slăbiciuni, multe minusuri în jocul care până astăzi nu i-a fost testat cu adevărat. Cu siguranță a meritat să câștige și să fie în semifinală, pentru că a rezistat entuziasmului spaniolului și a reușit să întoarcă setul 2 într-o manieră foarte subtilă.  Recunosc, mă deranjează aroganța pe care a căpătat-o de când a devenit nr.1, ba chiar mă declar dezamăgită de comportamentul lui în multe dintre situații, dar cu toate acestea, n-o să-i neg reușitele și n-o să încerc să-i minimalizez rezultatele.

Mâine e ziua cea mare.  Să avem parte de un meci potrivit numelor de pe afiș!

Meciul cu numărul doi, Rafael Nadal – Tomas Berdych, părea (cel puțin pentru mine) ceva mai interesant de urmărit. Un Berdych inconstant și imprevizibil în cadrul turneelor mari și un Nadal aflat într-o scădere de formă și cu o accidentare evidentă la genunchiul drept părea a fi rețeta perfectă pentru un meci disputat și predispus surprizelor. Primele 2 seturi, ambele terminate la tie-break, mi s-au părut de-a dreptul plictisitoare prin durata lor imensă, cu toate că au fost suficient de multe puncte /game-uri frumoase. Iar până pe undeva prin setul 3, am avut pur și simplu senzația că pe teren este o sosie a lui Rafa, menit să gândească și să aplice un joc complet diferit de ceea ce face spaniolul când intră pe teren. Este cunoscut faptul că Nadal se încălzește mai greu, intră mai încet în meci, dar totuși…chiar așa?   În cea de-a doua jumătate a meciului am văzut ce așteptam, am văzut spectacol, puncte incredibile și lovituri câștigătoare demne de sfert de finală într-un Grand Slam. Cu toate acestea, am rămas cu un gust profund amar după această partidă. De ce? Pentru că am văzut un arbitraj groaznic, dezamăgitor din toate punctele de vedere, dovadă fiind și numărul mare de challenge-uri cerute de ambele părți. Diferența fiind că Berdych și-a consumat aproape în fiecare set contestațiile atribuite, iar Nadal nu,deși a cerut și el suficiente challenge-uri. Ceea ce înseamnă că principalele greșeli ale arbitrilor de linie au fost la mingiile țintuite de linii de către Rafa. Însă, pe lângă greșelile tușierilor , meciul a fost presărat și cu greșeli ale arbitrului de scaun, care evident l-au scos din stare pe Nadal, dar l-au impulsionat să demonstreze că speranța lui de a câștiga meciul nu stă în decizia lui Carlos Bernardez de a repeta sau nu, un punct sau altul.

Acestea fiind spuse, joi turneul va avea parte de meciul la care au visat organizatorii, spectatorii, fanii și televiziunile încă de la afișarea tabloului principal de simplu masculin, Rafa-Roger. Aștept un meci frumos, în care ambii vor fi dispuși să dea și ultima fărâmă de energie pe teren, cu lovituri de calitate, dar și suficiente greșeli neforțate tocmai din cauza dorinței de a juca la limită. Federer va câștiga primul set, cred eu, pentru că e mai fresh, intră mai rapid în meci și… desigur, este într-o formă foarte bună. Mai departe de 1-1 la seturi nu aș îndrăzni să mă duc cu prognosticul pentru că aș risca să devin prea subiectivă.

Răbdarea mă caracterizează, poate chiar în exces și am de suferit din cauza asta. Am răbdare și aștept să se întâmple câte ceva, fără să mă gândesc că ratez șansa de a face eu ceva pentru mine. Îmi dau seama târziu de oportunitățile pierdute, încerc să îndrept, dar voi rămâne multă vreme întrebându-mă ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi reacționat de fiecare dată când am fost nemulțumit.

De dimineață m-am nimerit din nou pe o rubrică meteo de la tv, în care bineînțeles că scria pentru următoarele 3 zile „ninsori slabe” (sintagmă pe care o văd încă de joi). Prognoza meteo e cumva pe principiul „hai să scriem că poate se nimerește pe undeva” și nu știu eu?

Știu că pare puțin puerilă revolta mea, dar pentru o mare iubitoare de zăpadă, mi se pare chiar sadic ce fac ei.

Mi-e dor de o noapte geroasă, cu un cer senin sclipitor de care să nu mă mai satur. Mi-e dor să simt fulgi mari căzându-mi pe față în timp ce-mi țin palmele în zăpadă până devin roșii ca racul.

Sper să am totuși ocazia să simt toate acestea fără să fiu nevoită să fac 15000 de ore pe drum până la munte.

Am avut o mică reticență la început, pentru că fusesem foarte dezamăgită de precedenta parte despre care am și scris la vremea respectivă aici, dar tot răul spre bine. Reticența m-a ajutat să mă bucur mai mult de partea a 5-a și să nu vin acum cu un articol degradant.

Urmând tiparul seriei, Final Destination 5 pornește de la o premoniție apocaliptică a unui tip, despre prăbușirea podului pe care autobuzul îi ducea spre un team-building. Datorită viziunii sale, el și câțiva prieteni reușesc să scape cu viață… cel puțin pentru un timp. În comparație cu Final Destination 4, începutul filmului și modul în care a fost concepută și prezentată premoniția m-au captivat și mi-au dat o oarecare stare de încordare, în ciuda faptului că știam la ce să mă aștept. Cu siguranță dacă aș fi avut șansa să-l vizionez și pe acesta în format 3D, aprecierile erau și mai pronunțate, căci situațiile create se adaptau perfect .

Fără să insist pe descrierea acțiunii filmului, aș vrea totuși să spun că cea mai spectaculoasă moarte este cea a lui Candice, dar preferata mea este cea a Oliviei. Mi-a plăcut și combinarea de idei din final, care m-a dus puțin cu gândul la prima parte a filmului.

În concluzie… Un film mult mai reușit decât anteriorul, foarte aproape (din punct de vedere calitativ) de primele două.

sursă foto: www.cinemagia.ro

Here’s an excerpt:

A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 3,100 times in 2011. If it were a cable car, it would take about 52 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Nu pot spune că este un film pe care aș ține neapărat să-l recomand cuiva, dar dacă în liceu ți-au plăcut nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade, sigur te va încânta. De ce pomenesc de Eliade? Pentru că trecerea dintr-un mediu contemporan în cu totul altul, dintr-o altă epocă, mi-a amintit de călătoriile personajelor lui, între sacru și profan. Cred că din cauza oboselii pe care o acumulasem la ora la care am văzut filmul, ajunsesem să visez și eu la o altă epocă, la cum ar fi să pot sta de vorbă cu cei cărora astăzi pot doar să le citesc biografia, să-mi ghidez viața după citatele lor celebre sau să le admir tablourile. Ar fi cel puțin interesant.

Oricum, revenind la film, aș mai vrea să precizez că dacă ești puțin atent îți poți îmbogăți cultura generală cu anumite detalii chiar drăguțe despre artă și nu în ultimul rând despre Paris.

sursă foto: www.cinemagia.ro/filme

Iubesc sărbătorile de iarnă, chiar sunt o mare consumatoare de atmosferă festivă, dar în fiecare an mă gândesc cu groază la ce-mi pot vedea ochii în această perioadă.

Vara trecută, cam pe la sfârșitul lui august, îl auzeam pe bunicul spunând că gata, s-a terminat cu vara, în maxim 2 zile „își intră toamna în drepturi”, frază la care nu mă puteam abține să nu dau replică. M-am chinuit 3 săptămâni să-l conving că toamna începe de la echinocțiul de toamnă (că doar de-aia i se și zice așa), nu de la 1 septembrie. Afară erau în jur de 30 de grade, dar el încă refuza să accepte că este vară, ori pentru că îi era prea greu să înțeleagă conceptul, ori pentru că pur și simplu nu voia să recunoască faptul că aveam dreptate. Eu mizez pe a doua variantă.

Trecând de echinocțiul de toamnă (dată de la care vremea chiar a început să arate a toamnă), au început discuțiile despre iarnă. Aici nu mai e vorba de bunicul ci de magnifica lege care ne bagă anvelope de iarnă pe gât începând cu 1 noiembrie. Atunci aveam câteva îndoieli că iarna ar începe aproape de 21 decembrie, dar tot mi se părea o prostie obligativitatea respectivă. Acum 2 zile a fost solstițiul de iarnă, temperaturile au început să arate a sezon rece și a apărut și prima zăpadă.

Deci…  V-am zis eu!